Sunt anumite persoane care atunci când au ceva de făcut, fără prea multă agitaţie se pun pe treabă. Alţii au anumite ritualuri, vor să se asigure că atunci când încep să muncească nu le va fi sete, foame sau somn. Sau mai sunt cei care amână până chiar în ultima secundă, apoi trag tare de tot şi cumva, cumva o scot la capăt. Tu din ce categorie faci parte?

Îţi place presiunea unui deadline, te motivează? Sau preferi relaxarea planificării?

Nu voi judeca pe nimeni, deoarece fiecare personalitate are anumite preferinţe şi reacţionează diferit. Indiferent de modul în care îţi place să lucrezi, anumite lucruri trebuie luate în considerare.

1. Fii obiectul propriei observaţii!

Este esenţial să te cunoşti. Observă-te în astfel de situaţii, adu-ţi aminte de examene, proiecte, diferite deadlineuri. Cum ai reacţionat, cum ai fi vrut să reacţionezi? Care a fost rezultatul şi cum ai fi vrut să fie?

Când lucrurile au decurs bine, gândeşte-te bine căror factori s-a datorat acest lucru? Trebuie să realizezi anumite conexiuni între modul de lucru şi rezultatele obţinute. Eu de exemplu, lucrez bine dimineaţa devreme sau seara târziu. Sunt destul de flexibilă, în sensul în care nu mă deranjează muzica sau zgomotul de fundal şi am nevoie de întreruperi de relaxare destul de dese. Dacă citesc o ştire, un articol de blog două minute şi apoi revin la treabă, pot fi mai concentrată pentru următoarea jumătate de oră decât dacă aş lucra neîntrerupt.

2. Creează-ţi condiţiile necesare!

TEDTalk-ul de mai jos este despre asigurarea condiţiilor de muncă optime. Se pare că ideal este să ai un anumit spaţiu şi un o anumită perioadă a zilei pe care să le atribui rezolvării de probleme, fiind complet focusat pe taskul respectiv şi acordând atenţie maximă.

Nu poţi lucra mereu la randament maxim, aşa că dacă surprinzi un astfel de moment, fructifică-l, prelungeşte-l şi încearcă să fii cât mai eficient. Nu uita de tehnica pomodoro!

Pentru acest lucru, trebuie să elimini orice fel de element care te-ar putea distrage.

3. Evită procrastinarea.

Ştiu că am spus că nu voi judeca oamenii după modul lor de lucru, dar un sfat foarte important este evitarea amânării. O prietenă bună spunea că ea lucrează cel mai şi cel mai bine doar sub presiunea deadline-ului, pentru că atunci doar are randament maxim. Dar după părerea mea, îţi asumi nişte riscuri destul de mari. Există situaţii neprevăzute care pot apare exact pe ultima sută de metri şi care să îţi compromită întreg rezultatul muncii tale. Poate să te lase laptopul, să îţi cadă netul, să ai o durere de dinţi groaznică sau multe, multe altele.

Nu spun că trebuie să prevezi toate aceste situaţii neprevăzute, dar asigurându-ţi un anumit buffer, multe dintre ele pot fi evitate. Gândeşte-te şi la acest lucru când ai de gând să mai amâni un task!

Rezultate cât mai bune vă doresc!

Sursa FOTO

Unele persoane cred că astfel de modele nu există în viaţa publică din România, societatea fiind prea oportunistă şi infectată pentru a crea modele pentru tineri. Sau apar diferite studii care susţin că modele tinerilor sunt personaje al căror rol în societate este contestat, dar care impresionează prin bogăţie, prin tupeu şi prin numeroase apariţii televizate.  Ştiţi prea bine astfel de personaje. Sunt într-adevăr numeroase.

Cu riscul de a părea naivă şi idealistă, eu cred că societatea românească deţine individualităţi de calitate. Evident că pentru a aprecia o persoană, aceasta trebuie să corespundă valorilor tale, să reprezinte ceea ce tu respecţi la un om. Şi chiar şi aici, eu cred că românii pot avea un set de valori care să nu cuprindă superficialitate, bogăţie, putere.

Există foarte multe proiecte şi evenimente extraordinare care se întâmplă la noi. Iar oamenii care le realizează sunt inteligenţi, creativi, harnici. Sunt oameni care caută calitate şi creează plus-valoare prin munca lor. De ce nu ar fi ei modelele tale?

Nu te aştepta ca vreun astfel de personaj să apară necontestat, să fie admirat de toată lumea. După cum spuneam, modelele în viaţă sunt alese în funcţie de calităţile pe care le cauţi la un om. Acestea pot fi atât de variate şi de diverse, încât rar va putea exista o persoană admirată în mod unanim.

Adevărul este că e cel mai uşor să judeci munca altuia. Ceea ce este puţin mai greu este să o evaluezi corect, să o apreciezi.

Cine sunt modelele voastre, a cititorilor TopHabits? Pe cine urmăriţi şi admiraţi voi?

Voi răspunde prima la această întrebare. Dat fiind faptul că pentru mine familia reprezintă o parte foarte importantă din succesul unui om, ţinând totuşi cont de împlinire profesională, îl admir pe Andi Moisescu. Îl urmăresc de ceva timp şi mă bucur că în ultima vreme a ajuns în lumina mai puternică a reflectoarelor şi a câştigat simpatia mai multor oameni.

Am realizat şi un mic sondaj printre colegii mei de facultate referitor la acest subiect. Am descoperit că foarte puţini sunt atraşi de persoane publice din sfera politică sau economică. Aceştia sunt adesea cel mai atacaţi de presă şi e uşor să devii confuz şi să nu mai ştii ce să crezi. Pe de altă parte, anumite vedete de televiziune sau din muzică care au dat dovadă de constanţă, de profesionalism, de implicare în diferite proiecte sunt din nou apreciate. În cele din urmă, am concluzionat faptul că aceşti colegi ai mei respectă profesionalismul şi creativitatea.

Nu vreau să vă dau mai multe exemple, pentru a nu vă influenţa. Aştept, însă, cu nerăbdare răspunsurile voastre.

Deci: Cine sunt oamenii(din România) care vă servesc drept modele?

Sursa FOTO

De aceea, îți  recomand Mănâncă, roagă-te, iubește de Elizabeth Gilbert. Nu te gândi că ai văzut filmul și nu vei avea răbdare să citești cartea, pentru că șirul întâmplărilor nu contează în această carte, ci stilul în care aceste întâmplări sunt comunicate. Cuvântul farmec îmi stăruie în minte de când am început să mă gândesc cum aș putea cel mai bine să prezint cartea.

Este prima dată când scriu o recenzie a unei cărți fără să o fi terminat de citit. Încerc să o lungesc cât mai mult, ca pe o bucată extraordinară de ciocolată, care aș vrea să nu se mai termine!

De ce îmi place? Pentru că este o carte naturală, în sinceritatea ei. Apreciez enorm aceste calități la oameni, prin urmare la cărți este la fel. Naturalețea și sinceritatea cărții apar referitor la dragoste, la gelozie, la prejudecăți și chiar și la religie.

Prima parte a cărții este despre dragostea rea, geloasă, care te mănâncă pe dinăuntru și pe care mulți am cunoscut-o, deși nu ne place să recunoaștem sau să ne amintim. Despre lucrurile care te distrug în timp: rutina și neîmplinirea. Dar este și despre mâncare și călătorii. Despre lucrurile simple care te pot face fericit și care te pot vindeca când sufletul e bolnav.

A doua parte merge în zona spirituală, a religiei, a sufletului. Mă așteptam să fiu plictisită de perioadele de meditație pe care le presupunea vizita personajului principal în India, în ashram. Dar nu mă așteptam să chicotesc cu cartea în mână urmărind gândurile zburdalnice ale femeii care presupus meditează. Din nou, o naturalețe care dezarmează. Dincolo de amuzament, această parte subliniază anumite idei de congruență a religiilor, idee cu care sunt în mare parte de acord, dar niciodată nu am găsit-o atât de clar și logic expusă.

La a treia parte nu am ajuns încă dar știu că va fi despre iubire. Mă aștept să continue același stil natural, care să îmi umple inima de cuvinte frumoase și pline de sentiment.

Sunt extrem de curioasă de alte păreri, pro sau contra. Sau spune-mi dacă măcar te-am făcut curios să vezi despre ce este vorba!

Pentru alte păreri despre carte din blogosferă: aici și aici.

Autor&Titlu:  Elizabeth Gilbert – Manâncă, roagă-te, iubeşte

Editura:  Humanitas

În primul rând, vreau să precizez că nu sunt adepta teoriilor “fluffy” de orice fel. Teoriile “fluffy” legate de motivare sunt acelea care spun că tu poţi fi cel mai bun dacă îţi spui acest lucru în fiecare zi, sky is the limit, etc sau teorii care vând reţete de fericire.

Un alt lucru pe care nu îl agreez sunt studiile cercetătorilor legate de ceea ce oamenii simt: fericire, dragoste, tristeţe. Impresia mea este că pur şi simplu nu au habar despre ce vorbesc cu tot cu zecile lor de studii pe diferite subiecte asemănătoare.

Poate acest lucru provine din credinţa mea că fiecare dintre noi este autentic. Fiecare om reacţionează în anumite feluri la anumite situaţii, îţi poate da oricâte răspunsuri la un chestionar, dar inima lui este singura care cunoaşte cu adevărat ce se întâmplă acolo.

Cu toate acestea, am găsit un studiu al lui Dan Pink despre motivaţie analizat din punct de vedere ştiinţific. Pentru el, concluziile obţinute sunt surprinzătoare. Pentru mine, este doar o plăcere să văd că se poate demonstra ştiinţific ceva ce eu credeam de fapt.

Cercetătorul încearcă să realizeze o conexiune între motivaţie şi răsplata financiară, care din punct de vedere economic este absolut suficientă pentru fiecare dintre noi. Atâta timp cât munca depusă este una mecanică, automată, procedurizată această conexiune există. Oamenii muncesc mai mult pentru mai mulţi bani.

Dar când tipul de muncă se schimbă, când aceasta presupune creativitate, generarea de noi idei, căutarea de soluţii la diferite probleme, răsplata financiară nu mai motivează. Ceea ce contează cu adevărat în aceste situaţii sunt autonomie, dezvoltarea de abilităţi – ideea de a deveni mai bun mereu şi un scop.

În momentul în care sunt independenţi, în care au puterea de a lua decizii, pentru oameni creşte responsabilitatea, dar creşte şi satisfacţie. De aceea, oamenii sunt atraşi de leadership.

Evitând rutina, înveţi mereu şi ai ocazia să te perfecţionezi. Şi nu, eu nu cred că anumiţi oameni preferă să lucreze în rutină, gen producţie de tip Ford, unde ştii să faci doar un lucru şi acela îl faci toată viaţa. Cred că astfel de oameni şi-au dezvoltat mecanisme de coping pentru astfel de situaţii, asta da. Dar nu sunt fericiţi într-un astfel de job.

În cele din urmă, ai nevoie de un scop. O idee finală, unde vrei să ajungi. Într-o organizaţe, scopul acesteia poate să ţi se potrivească sau nu, poate să se alinieze cu obiectivele tale personale sau nu. De aceea, trebuie să găseşti o organizaţie potrivită pentru tine.

Într-o mică notă personală, aş vrea sa precizez că aceste trei idei, alături de răsplata financiară, reprezintă de fapt esenţa antreprenoriatului. Însă dacă elimini banii, cele trei elemente rămase sunt esenţa proiectelor de succes în voluntariat.

Nu îţi găseşti locul la muncă, deşi eşti stimulat financiar? Caută o organizaţie care să ţi se potrivească şi vei deveni plin de optimism şi energie. Poate crezi că nu ai timp pentru aşa ceva, dar adevărul este că dacă vrei cu adevărat un lucru, poţi face timp pentru el.

Pentru mai multe detalii despre studiul lui Pink:   RSA Animate sau TED.com

Pentru mine, motivaţia este lucrul care mă face să sar dimineaţa din pat plină de energie. Şi am o mulţime de motive, câte unul pentru fiecare dimineaţă. Pentru tine ce înseamnă motivaţia?

Sursa FOTO

Pentru o zi cu adevărat frumoasă, trebuie să fii plin de energie pentru că așa doar ajungi să faci atât lucrurile care trebuie făcute  (și care îți dau satisfacția lucrului bine-făcut), cât și cele pe care vrei să le faci și care te fac fericit. De unde ne luăm energia? Depinde de personalitate (pe unii îi energizează muzica, pe alții banii și cheltuirea lor, iar pe unii întâlnirile și discuțiile cu prietenii). Dar fiecare dintre noi acumuleaza energie prin somn. Și de aceea, trebuie să ai grijă de somnul tău.

În mod genetic, unii oamenii au somnul adânc și se trezesc odihniți în fiecare dimineață și aceștia sunt de obicei persoane matinale care nu văd rostul somnului până dimineață târziu. Alții, în schimb, nu sunt atât de norocoși:au stări diferite în anumite zile în funcție de modul în care au dormit. Dincolo de genetică, cred că somnul depinde și de obiceiurile tale. Personal, am fost crescută într-o familie unde somnul era considerat leneveală, astfel încât orișice aș face, ora maximă la care mă trezesc este 10, indiferent de ora la care mă pun în pat. Așa am fost învățată de mică.

Pornind de la pontul din articolul lui Andrei referitor la site-ul sleepyti.me, am devenit mult mai atentă la somn și la programul meu de somn. Site-ul este foarte util și îți permite să verifici teoria ciclurilor de somn.  Tot ce pot să vă spun este că pentru mine funcționează perfect. Mi se întâmplă des să mă trezesc din somn la ore ciudate: 3 sau 5 dimineață perfect odihnită și să mă pun înapoi la somn doar pentru că e prea dimineață. Ironic este că apoi la 7 mă trezesc uneori nu la fel de fresh ca și în urmă cu câteva ore.

Dar muzica este și ea importantă și poate avea un rol major în relaxarea ta în timpul somnului. Ați încercat vreodată să adormiți pe muzică? În liceu, când învățam pentru bac, ascultam mult Loreena McKennit când mă odihneam.  În facultate, am descoperit-o apoi pe Sade. Ambele îmi introduc o stare extrem de intensă de relaxare, care în cele din urmă duce la somn.

În cele din urmă, am aflat că există muzică specială menită tocmai să te adoarmă, să îți dea un somn liniștit. Nu sunt o expertă în acest domeniu recent descoperit, dar vreau să vă împărtășesc ceea ce am aflat deja și să vă fac câteva recomandări:

• printr-o simplă căutare pe youtube după sintagma ‘sounds of nature’ găsești mii de rezultate. Dintre acestea, unele sunt pur și simplu înregistrări ale sunetelor din natură: pădurea tropicală (preferata mea),  râul , furtuna, oceanul. Toate acestea pot fi găsite atât în varianta pură sau cu muzică adăugată, în funcție de preferințele voastre.
• unii preferă muzica clasică pentru relaxare: Richard Clayderman, Verdi, Beethoven, Bach.
• la recomandarea unui prieten, am ajuns pe 8tracks.com: un site cu diferite mixaje, printre care mi-au atras atenția acesta și acesta. Pe 8tracks.com puteti găsi muzică bună după diferite taguri inspirate, în cazul nostru, sleep. Iar pentru muzică plină de energie pentru dimineți frumoase căutați doar după tagul morning.

Bineînțeles că aceleași acorduri ne influențează în mod diferit. De aceea, vă încurajez să descoperiți muzica care vi se potrivește și să ne spuneți și nouă care este aceasta. În cazul în care deja știți, poate veți ajuta pe altcineva să descopere cea mai potrivită muzică pentru el.

Somn ușor și relaxant!

Sursa FOTO

Se spune că în orice relaţie, indiferent dacă este vorba de prietenie sau de dragoste, apar în mod inevitabil conflicte – unele mocnite, de lungă durată, iar altele incandescente care izbucnesc din senin şi dispar la fel de repede. Sunt inevitabile, şi cel mai adesea sunt şi benefice pentru relaţie.

O prietenă îmi povestea la un moment dat că s-a mutat cu prietenul ei şi că el are grijă atât de mare de ea, îi face toate poftele, încât nu se ceartă absolut niciodată. Bineînţeles că relaţia nu a durat foarte mult. Despre asta vorbeşte şi Adi Soare aici. Nu e natural să nu apară nici un fel de nemulţumiri, mai ales când un cuplu alege să locuiască împreună. Diferenţe de păreri, perioada de acomodare, preferinţe diferite – toate acestea nu trebuie ascunse, ci trebuie confruntate.

Nu spun să te cerţi din orice, dar dacă tot te cerţi, fă-o aşa cum trebuie. Fă din orice ceartă una inteligentă, una care să vă ajute pe amândoi mai departe, una care duce la schimbare.

1. Încearcă să preiei controlul sentimentelor tale. Indiferent cât de tare te enervezi, ţine minte toate motivele pentru care iubeşti persoana de lângă tine. Din Emotions revealed al lui Paul Ekman am aflat că într-o situaţie de stress, creierul nu poate accesa toată informaţia care îi este la îndemână. Încearcă, prin exerciţii repetate, în momentul în care simţi că te cuprinde mânia, să te gândeşti la momente frumoase dintre voi doi. Asta te va împiedica să exagerezi reacţiile, pentru care cel mai adesea, în cele din urmă, îţi va părea rău.

2. Evaluează corect importanţa conflictului. Gândeşte-te: peste un an va mai conta această dispută a noastră sau este doar un capriciu nesemnificativ? În funcţie de acest lucru, vei aborda diferit subiectul. Dacă într-adevăr este unul important, trebuie tratat cu grijă, având în minte ceea ce vrei să obţii.

3. Controlează-ţi limbajul! Cu toţii spunem lucruri urâte când suntem puşi pe ceartă. Omul cu care te cerţi este probabil cel mai important pentru tine şi chiar nu îţi doreşti să îl jigneşti.

4. Cearta trebuie să aibă un scop. Atâta timp cât sunteţi amândoi cu picioarele pe pământ şi apreciaţi relaţia voastră, nu cred că ar trebui să existe certuri din orgoliu. Nu stârni conflicte doar de dragul de a avea dreptate – acest lucru şubrezeşte o relaţie. Dacă totuşi sunteţi două persoane orgolioase, cred că cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care o poţi face este să arăţi celuilalt că eşti dispus să renunţi la mândria ta de dragul relaţiei. Mereu am crezut că atâta timp cât oferi mult în relaţie, primeşti şi mai mult. Nu te zgârci la iubire!

Nu lăsa nici o ceartă în aer. Orice problemă poate avea o soluţie şi voi amândoi o puteţi găsi.

Focus 90% of your time on solutions and only 10% of your time on problems

5. Cu toate acestea, nu te lăsa călcat în picioare! Pace, dragoste şi armonie, într-adevăr, dar nu cu orice preţ.  Niciodată, dar absolut niciodată împăcarea nu trebuie să aibă gustul amar al înfrângerii! Ar trebui să fie o situaţie de win-win.

6. Descoperă diferenţele dintre voi! Oamenii sunt atât de diferiţi, gândesc şi acţionează în alt mod. Dar trebuie să descoperi aceste diferenţe şi să le transformi în atu-uri. De exemplu, după o perioadă de conflicte care nu se rezolvau deloc uşor, am descoperit ce diferit abordăm problemele, eu şi prietenul meu. În cazul unei probleme, el obişnuia să analizeze cauzele, pentru ca problema să nu mai apară, iar eu gândeam mai mult soluţii. Şi astfel certurile noastre se blocau mereu la

EL: “Tu nu trebuia să faci asta…”

EU: “Şi atunci ţie îţi era greu să rezolvi aşa problema?”

Odată ce am conştientizat acest lucru, totul a devenit mai uşor.

Un conflict constructiv înseamnă schimbare. Dacă vezi că fiecare ceartă are un rezultat, vă face viaţa împreună mai bună, atunci sunteţi pe calea cea bună: vă certaţi constructiv şi evoluaţi!

Să fiţi fericiţi (în doi)!

Sursa FOTO

Dintotdeauna s-a pus această problemă: calitate sau cantitate? Problema poate fi pusă în orice termeni: al jobului pe care îl ai, ai prietenilor, a lucrurilor pe care le faci, uneori chiar şi a iubirilor pe care le trăieşti. Până la urmă, ce vrem? Care e alegerea corectă? Mult sau bine?

De calitate înseamnă de valoare. Noi mereu căutăm valoare, că doar trăim într-o “înfloritoare” perioadă capitalistă şi mai mult decât atât, încercăm să creăm valoare prin activităţile pe care le întreprindem.

Dar cantitatea? Ea prinde sens în cazul fulgilor de zăpadă, a frunzelor căzute toamna, a banilor pe care îţi permiţi să îi cheltui pentru a te răsfăţa, a persoanelor cu care împărtăşeşti o bucurie, un succes.

De ceva timp sunt angajată part-time şi în curând voi fi full-time. Ce a însemnat acest lucru pentru mine? În primul şi în primul rând a fost terminarea frustrării căutării unui job, a senzaţiei că nimeni nu te vrea, că facultatea nu te-a ajutat prea mult, că nu poţi fi de folos şi nu îţi poţi găsi un loc în economia asta. Toate aceste lucruri s-au terminat alături de lipsa banilor

Dar dincolo de aceste lucruri, ce a mai însemnat acest lucru? Timpul meu liber a devenit extrem de preţios. Orele şi minutele au prins o altă valoare şi alt înţeles. Acest lucru mi-a fost clar de la bun început. Mai mult timp mi-a luat să înţeleg cum anume trebuie să îl fructific.

La început, mi-am organizat timpul. Umblam tot timpul cu o mică agendă după mine, în care aveam trecut orarul, tot ceea ce aveam de pregătit pentru şcoală, meciurile de baschet la care vroiam să merg, întâlnirile TopHabits şi chiar întâlnirile cu prietenii la câte un suc. Se spune că ai timp de foarte multe lucruri, trebuie doar să vrei şi să îţi faci timp. Am pornit optimistă, plină de încredere şi energie.

Căutam cantitate. Căutam să bifez toate lucrurile din agenda mea. Şi sinceră să fiu, cu toată părerea de rău, nu reuşeam. Mereu intervenea ceva neprevăzut, sau pur şi simplu aveam nevoie de puţin timp de relaxare, de timp pentru mine, timp pe care nu mă gândisem să îl trec în agendă (Deh, erau mereu altele mai importante). De fiecare dată când îmi acordam timp, aveam remuşcări că nu fac alte o mie de lucruri mai urgente/importante. Alergam mereu dintr-o parte în alta, eram obosită şi apăruse o vagă senzaţie de frustrare deoarece Vroiam mai mult timp! o zi mai lungă, mai relaxantă şi totuşi plină.

După câteva săptămâni în acest stil, am fost într-un weekend acasă cu lista mea frumoasă şi plină de TO-DO şi am dormit întregul sfârşit de săptămână deoarece aveam o durere de cap îngrozitoare. Cred că ajunsesem la o oarece formă de epuizare, deoarece eu nu sunt genul de persoană care doarme mult. Niciodată nu pot dormi mai mult de ora 9-10 indiferent de ora la care mă pun în pat şi mi-este foarte uşor să mă trezesc de dimineaţă devreme.

Aşa că am schimbat perspectiva. Am decis că nu mai vreau tot ceea ce este pe listă. Am încetat să mai folosesc agenda şi am decis că voi alege calitate în tot ceea ce voi face. Asta însemnând că îmi voi alege cu grijă ce fac cu timpul meu. Astfel evit situaţiile în care mă stresez că nu am reuşit să ajung la vreun seminar sau ajung obosită la un ceai şi o poveste cu o prietenă. În schimb, mă bucur de fiecare moment din timpul meu liber, conştientă fiind că asta am ales să fac.

Mi-am asumat răspunderea unor absenţe la facultate, a ratării unor meciuri, a unor întâlniri doar pentru a fi mai liniştită, mai relaxată, mai împăcată cu mine. Mai mult decât atât, acum am timp pentru citit, pentru filme şi pentru făcut mişcare. Abia acum îmi dau seama cât de importante sunt aceste lucruri pentru mine, pierdută fiind în lista cu lucruri pe care TREBUIA să le fac.

Concluzia mea? Sunt de acord că avem nevoie să ne organizăm timpul, mai ales când acesta devine mai preţios. Dar fii atent când faci acest lucru. Nu pierde din vedere lucrurile care sunt importante pentru tine. Nu trebuie făcute multe lucruri, dar trebuie să fie bine făcute.

Ideea generală până la urmă este să fii fericit, să te simţi împlinit şi liber. Dacă o agendă încărcată îţi permite să te simţi aşa, eu mă bucur pentru tine, dar la mine pur şi simplu nu a mers. Probabil dacă reorganizam priorităţile şi mai făceam o încercare, aş fi reuşit să mă ţin de program, dar probabil am ales calea mai uşoară.

Vă recomand articolul Iuliei ca o completare foarte potrivită.

Enjoy!

Sursa FOTO

Redăm mai jos discursul unei absolvente şefă de promoţie din America, Erica Goldson. Un discurs foarte bun în care se critică sistemul american de învăţământ pe care am ales să-l publicăm pentru că ideile din el sunt la fel de potrivite şi sistemului de învăţământ din România.

Recomandăm discursul atât profesorilor cât şi studenţilor:

Este o poveste a unui tânăr şi zelos student Zen care şi-a abordat profesorul şi l-aîntrebat: „Dacă muncesc din greu şi cu sârguinţă, cât timp îmi va lua să ajung Zen? ”. Maestrul s-a gândit o vreme şi i-a răspuns „Zece ani.”. Atunci învăţăcelul a răspuns: „Dar dacă muncesc foarte mult şi mă străduiesc să învăţ repede – Cât ar dura atunci?”. „Păi, douăzeci de ani” a răspuns maestrul. „Şi dacă muncesc foarte, foarte mult pentru asta?” „Treizeci de ani” i-a răspuns din nou. „Dar nu înţeleg” a mărturisit dezamăgit studentul. „De fiecare dată când spun că voi munci mai mult, tu spui că va dura mai mult. De ce spui asta?”. Răspunsul: „Când ai un ochi pe obiectiv, ai doar un ochi pe calea de a-l atinge”.

Aceasta este dilema cu care m-am întâlnit în sistemul de educaţie american. Suntem atât de concentraţi pe obiectiv, indiferent dacă acesta este promovarea unui examen, sau să fii şef de promoţie. Cu toate acestea, aşa nu învăţăm cu adevărat. Facem tot ce este posibil pentru a ne atinge obiectivul.

Probabil unii dintre voi se gândesc: „De vreme ce promovezi un examen, sau devii şef de promoţie, nu înseamnă că ai învăţat ceva?”. Da, ai învăţat ceva, dar nu tot ceea ce ai fi putut.

Probabil ai învăţat cum să memorezi nume, locuri sau date istorice pentru ca mai târziu să le uiţi, pentru a-ţi elibera mintea pentru examenul următor. Şcoala nu este tot ceea ce ar putea fi.

Deocamdată, este un loc în care majoritatea oamenilor ajung la concluzia că obiectivul lor este de a absolvi cât mai repede posibil.

Acum îmi ating şi eu acest obiectiv. Voi absolvi. Ar trebui să consider absolvirea ca o experienţă frumoasă, mai ales fiind prima din generaţie. Cu toate acestea, retrospectiv, nu pot spune că sunt mai inteligentă decât colegii mei. Pot mărturisi că sunt cel mai bun la a face ceea ce mi se spune şi la a mă integra în sistem. Totuşi, sunt aici în faţa voastră, şi se presupune că ar trebui să fiu mândră pentru că am terminat această perioadă de îndoctrinare.

În toamnă, mă voi îndrepta spre următoarea etapă, spre ceea ce se aşteaptă de la mine, pentru a primi un act care certifică că sunt aptă de muncă.

Dar eu susţin că sunt o fiinţă umană, o persoană care gândeşte, o aventurieră – şi nu un muncitor. Un muncitor este cineva care este încătuşat în repetiţie – un sclav al sistemului creat înaintea lui. Iar acum, eu am demonstrat că sunt cel mai bun astfel de sclav. Am făcut ceea ce mi s-a spus la modul cel mai extrem. În timp ce ceilalţi stăteau în clasă şi mâzgăleau pentru a deveni apoi mari artişti, eu stăteam în clasă pentru a lua notiţe şi pentru a deveni o foarte bună studentă la examene. În timp ce alţii veneau la şcoală fără a avea temele făcute pentru că citiseră despre lucrurile care îi interesau, eu nu am ratat nici o temă. În timp ce alţii creau muzică şi scriau versuri, eu mă hotăram să fac muncă suplimentară, deşi niciodată nu aş fi avut nevoie. Prin urmare, mă întreb, de ce am acceptat această poziţie, de şefă de promoţie? Da, am meritat-o, dar ce va deveni această poziţie? Când voi termina educaţia instituţionalizată, voi avea succes sau voi fi pierdută pentru totdeauna?

Nu am idee despre ceea ce vreau să fac în viaţă; nu am pasiuni deoarece am abordat fiecare materie ca o muncă şi am excelat la fiecare dintre aceste materii doar pentru a excela, nu pentru a învăţa. Şi sinceră să fiu, acum sunt speriată.

John Taylor Gatto, un profesor pensionat şi un activ critic al şcolii obligatorii spunea „Putem încuraja cele mai bune calităţi ale tinereţii – curiozitate, aventură, curaj, o înţelegere cuprinzătoare a lucrurilor printr-o mai mare flexibilitate referitor la timp, teste şi texte, prin trecerea de la copii la adulţi competenţi, şi prin a oferi fiecărui student autonomia de care are nevoie pentru a-şi asuma anumite riscuri. Dar noi nu facem asta”. Între aceşti pereţi de zgură, se aşteaptă de la noi să fim cu toţii la fel. Suntem învăţaţi să trecem cu brio fiecare test standardizat, iar cei care aleg altă cale şi văd lumină prin altfel de lentile sunt consideraţi fără valoare şi priviţi cu dispreţ.

HL Mencken a scris în The American Mercury în aprilie 1924 că obiectivul educaţiei publice nu este de a „îi umple pe cei tineri cu cunoştinţe şi de a le trezi inteligenţa… Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Obiectivul… este de a aduce cât mai mulţi indivizi la acelaşi nivel de siguranţă, de a perpetua şi pregăti o cetăţenie standardizată, de a răpune orginalitatea şi ideile contrare. Acesta este obiectivul în Statele Unite ale Americii”.

Pentru a ilustra această idee, nu vă deranjează că am învăţat despre ideea de „gândire critică”. Există într-adevăr „gândire necritică”? A gândi înseamnă a procesa informaţia pentru a forma o opinie. Dar dacă nu suntem critici când procesăm informaţia, atunci gândim cu adevărat? Sau pur şi simplu acceptăm alte opinii ca fiind adevărul?

Acest lucru mi s-a întâmplat şi mie, şi aş fi fost condamnată dacă nu ar fi fost întâlnirea cu o profesoară de limba engleză de clasa a zecea, Donna Bryan, care mi-a permis să îmi deschid mintea şi să pun întrebări înainte de a accepta doctrina de manual. Acum sunt luminată, dar mintea mea este încă neputincioasă. Trebuie să mă abţin şi să îmi reamintesc mereu cât de nesănătos mintal este acest loc văzut la suprafaţă atât de sănătos.

Uite-mă acum într-o lume condusă prin frică, o lume care înlătură unicitatea care se ascunde în fiecare dintre noi, o lume în care putem fie să acceptăm nonsensul inuman al corporatismului şi materialismului fie să insistăm pentru schimbare. Nu suntem animaţi de un sistem educaţional care într-un mod clandestin ne pregăteşte pentru locuri de muncă care pot fi automate, pentru o muncă care nu trebuie făcută, pentru sclavie fără pasiunea realizărilor semnificative. Nu avem alegeri în viaţă când banii sunt forţa motivaţională. Forţa noastră motivaţională ar trebui să fie pasiunea, dar aceasta este pierdută în momentul în care păşim într-un sistem care ne pregăteşte, în loc să ne inspire.

Noi suntem mai mult decât rafturi robotice, pregătite să spună lucruri învăţate la şcoală.

Noi suntem cu toţii foarte speciali, fiecare om de pe această planetă este atât de special; prin urmare, nu am merita cu toţii ceva mai bun, să ne folosim minţile pentru inovaţie, nu pentru a memoriza, pentru creativitate, în loc de activitate inutilă, pentru meditaţie în loc de stagnare? Nu suntem aici pentru a obţine un titlu, pentru ca apoi să obţinem un job, pentru ca apoi să putem primi tot mai multe gesturi de împăcare aprobate de industrie. Sunt mai multe lucruri decât atât, mult mai multe.

Cea mai tristă parte este că majoritatea studenţilor nu au oportunitatea de a reflecta aşa cum am avut eu. Majoritatea studenţilor sunt trecuţi prin aceleaşi tehnici de spălare a creierului pentru a crea forţă de muncă nepretenţioasă la dispoziţia marilor corporaţii sau a guvernului şi ceea ce este cel mai rău, ei nici măcar nu realizează acest lucru. Nu voi putea niciodată să întorc aceşti 18 ani. Nu pot fugi într-o altă ţară cu un sistem educaţional care are rolul de a lumina, şi nu de a crea răspunsuri automate. Această parte a vieţii mele s-a terminat şi vreau să mă asigur că nici un alt copil nu îşi va avea potenţialul distrus de puteri care îşi doresc să exploateze şi să controleze. Suntem fiinţe umane. Suntem gânditori, visători, exploratori, artişti, scriitori, ingineri. Suntem tot ceea ce vrem să fim – dar doar dacă avem un sistem educaţional care nesprijină, în loc să ne împiedice. Un copac poate creşte, dar doar dacă rădăcinilor sale li se oferă o fundaţie solidă.

Pentru voi, cei care trebuie să continue să stea în băncile lor şi să dea randament ideologiilor autoritare ale celor care îi instruiesc, nu trebuie să fiţi mâhniţi. Veţi avea încă oportunitatea de a vă afirma, de a pune întrebări, de a fi critici şi de a vă crea propria perspectivă. Cereţi un cadru care să vă ofere capacităţi intelectuale care vă permit să vă deschideţi orizonturile, în loc să le îngusteze. Cereţi ca orele să devină interesante. Cereţi ca scuza „Trebuie să înveţi pentru acest test” să nu fie destul de bună pentru voi. Educaţia este o unealtă excelentă, dacă este folosită aşa cum trebuie, dar concentraţi-vă mai mult spre a învăţa, decât spre a obţine note bune.

Pentru aceia dintre voi care muncesc în sistemul pe care eu îl condamn, intenţia mea nu este de a insulta; eu îmi propun să motivez. Aveţi puterea de a schimba incompenţele sistemului.

Ştiu că nu aţi devenit profesor sau administrator pentru a vedea studenţi plictisiţi. Nu trebuie să acceptaţi autoritatea guvernantă în ceea ce priveşte ce să predaţi, cum să predaţi şi că aţi putea fi pedepsiţi dacă nu vă conformaţi. Este în joc potenţialul nostru.

Pentru aceia dintre voi care acum părăsesc această instituţie, vă spun, nu uitaţi ceea ce se întâmpla în aceste clase. Nu îi abandonaţi pe cei care vin după voi. Noi suntem noul viitor şi nu vom permite tradiţiei să persiste. Vom dărâma aceste ziduri ale corupţiei pentru a permite unei grădini a cunoaşterii să se dezvolte în America. Odată ce vom fi educaţi aşa cum trebuie, vom avea puterea de a face orice, şi mai ales, vom folosi această putere doar pentru bine, deoarece vom fi cultivaţi şi înţelepţi. Nu vom accepta orice aşa cum se dă. Vom pune întrebări şi vom cere adevăr.

Prin urmare, mă aflu acum în faţa voastră nu ca o şefă de promoţie. Am fost modelată de mediul în care am trăit, de colegii mei care se află aici şi mă privesc. Nu aş fi reuşit acest lucru fără voi. Fiecare dintre voi m-a făcut persoana care sunt astăzi. Voi toţi aţi fost concurenţa mea, şi în acelaşi timp, coloana mea vertebrală. În acest fel, suntem cu toţii şefi de promoţie.

Acum ar trebui să îmi iau adio de la această instituţie, pe cei care o îngrijesc, pe toţi cei care stau aici alături de mine şi în spatele meu, dar sper ca acest adio să fie mai mult un „la revedere” pentru momentul în care vom munci cu toţii pentru această mişcare pedagogică. Dar înainte de asta, hai să ne luăm acele bucăţi de hârtie care ne spun că suntem destul de deştepţi să facem asta!

sursa FOTO

… avem un traseu precis și clasic în viață : grădiniță, școală, liceu, facultate, job, căsătorie și copii. A, şi apoi pensionarea şi nepoţeii.

… trebuie să fim politicoși, nu neapărat să spunem tot ceea ce ne trece prin minte, ci ceea ce se așteaptă de la noi

… trebuie să iubim, să fim îndrăgostiți și să avem pe cineva aproape de sufletul nostru

… după ce terminăm facultatea, trebuie să ne găsim un job, trebuie să fim utili

… trebuie să fim mereu în rând cu ceilalți

… deja când prieteni apropiați de vârsta ta se căsătoresc, să apară întrebările: ”Dar tu?”

… trebuie să îi ascultăm pe părinți, chiar dacă sfaturile lor contravin credințelor noastre, pentru că ei, bătrânii, știu mai bine.

Aceste lucruri reprezintă teoria. În practică, din fericire, avem alegeri. Poţi alege să mergi pe calea clasică sau să te abaţi de la ea. Nu se oferă nici un premiu, nu există un singur răspuns corect. Ce se pune la bătaie? Chiar fericirea ta.

De ce fericirea ta?

Pentru că văd uneori oameni nefericiţi în jurul meu, oameni nemulţumiţi. Unii o recunosc, alţii o ascund. Dar mai mult decât atât, văd şi oameni fericiţi. Aceştia zâmbesc, sunt mulţumiţi, au acea împlinire aparte şi sunt cei care au făcut alegerile corecte. Sunt aceste opţiuni legate de modele teoretice? Nici vorbă, deşi uneori apar suprapuneri.

Cu toate acestea, de multe ori, ţinem cont de modelele teoretice, chiar şi inconştient. Ştim ceea ce se aşteaptă de la noi poate pentru că sunt prea infiltrate în cultura noastră. Uneori a întâlni un om pentru care toate aceste modele teoretice nu reprezintă nimic este ca o gură proaspătă de aer. Un om care are curajul de a recunoaște că este ALTFEL, că este o decizie conștientă a lui de a fi ALTFEL. Şi este fericit.

Nu învinovățesc societatea pentru că impune modele asupra noastră. Pentru unii, aceste modele sunt extrem de importante și chiar utile. Sunt modele morale. Așa ar trebui să fie, așa ar trebui să fii. A fi ALTFEL nu înseamnă a nega toate aceste modele și a face exact pe dos.

A fi altfel înseamnă a prelua controlul asupra deciziilor care te privesc. Da, eu decid să aleg acest traseu pentru că CONŞTIENTIZEZ că este cel mai bun, cel mai potrivit pentru mine la ora actuală.

Aleg să iubesc pentru că asta îmi cere inima, nu pentru că îmi este rușine să fiu singură.

Aleg să fac o facultate/un master pentru că știu că acesta este planul meu, pentru că acest lucru mă va ajuta să îmi împlinesc visele, nu pentru că așa face toată lumea.

Aleg un anumit job pentru că asta îmi doresc să fac, fie pentru bani sau pentru experiența pe care mi-o oferă. Nu îmi aleg un job datorită presiunii care se exercită asupra mea de către familie/prieteni/colegi/societate.

Aleg un om pentru toată viața pentru că el este cel mai bun pentru mine, pentru că îl vreau mereu aproape, nu pentru că părinții sau prietenii mă împing de la spate sau pentru că ”ar fi cazul”.

Nu conteaza dacă urmezi sau nu acele modele de care vorbeam, ci motivația pe care o ai pentru a merge pe calea pe care alegi să mergi.

La o primă privire, ceea ce am scris mai sus poate fi considerat ca fiind pueril sau poate de bun-simţ. Dar cred că sunt deja îndeajuns de multe cazuri în care oamenii fac “ceea ce ar trebui” împotriva a ceea ce vrea inima lor şi acest lucru nu îl pot înţelege. De ce şi-ar nega oameni propria fericire? E absurd. Dar se întâmplă şi sunt prea multe exemple în jurul meu pentru ca să ignor acest aspect.

Vă doresc să fiţi fericiţi!

Sursa FOTO

Vreau să vă împărtăşesc unul dintre cele mai interesante şi de impact lucruri pe care le-am aflat din “Emotions revealed” de Paul Ekman: informaţii de ordin ştiinţific despre furie şi despre controlarea acesteia.

Cu toţii ştim ce înseamnă să te cerţi “din nimicuri” – este un tip de ceartă care apare în cupluri, în familii, între prieteni foarte apropiaţi. Practic aceste certuri pornesc din senin, evoluează într-un mod cu totul neaşteptat şi neplănuit şi în final cauzează păreri de rău.

În această carte, am aflat cum poţi face să reduci aceste certuri, să înveţi să le analizezi, să le observi şi în cele din urmă să le controlezi.

În primul rând, trebuie foarte clar evidenţiat utilitatea exprimării emoţiilor. Prin ele, împărtăşeşti celorlalţi bucuria sau tristeţea ta, pentru ca ei să reacţioneze în concordanţă. Practic, prin exprimarea emoţiei, tu emiţi un mesaj la care aştepţi un răspuns. Pare destul de logic şi clar pentru sentimente ca tristeţe, frică, dezgust sau fericire. Dar mânia?

Mânia sau furia apare de la o vârstă foarte mică în momentul în care cineva sau ceva interferează cu ceea ce intenţionezi să faci. Dacă nu laşi un copil să se întindă după jucăria preferată, el va deveni nervos. Practic, aceasta este cauza pentru care devenim furioşi: vrei să faci un lucru, ştii că îl poţi face, dar apare un obstacol în cale, fie că este vorba de un obstacol fizic, sau unul nematerial sub forma unei păreri, a unui sfat, a unei cereri.

De multe ori, se poate întâmpla ca să nu identifici în mod direct cauza sentimentului pe care îl ai. De exemplu, dacă prietenul tău te sună să te anunţe că va întârzia la o întâlnire, poţi deveni furios din diferite motive. Fie chiar pe el, pentru că este a nu-ştiu-câta oară când întârzie şi consideri acest lucru ca fiind lipsit de respect, fie pur şi simplu pe situaţie pentru că ai avut o zi în care toată lumea era în întârziere, în afară de tine, sau chiar pe tine însuţi, pentru că întârzierea lui te supără şi nu îţi doreşti să fii atât de afectată de acest lucru.

Furia îţi spune că este nevoie de o schimbare, că ceva te deranjează. Dar dacă nu identifici corect acel CEVA, s-ar putea să provoci pagube în relaţia ta cu ceilalţi.

Odată ce ai identificat corect ceea ce te face furios, trebuie să controlezi sentimentul. Pentru aceasta, trebuie să cunoşti un fapt ştiinţific amintit de acest autor: în momentul în care simţim o emoţie puternică, creierul furnizează doar acele informaţii care susţin acea emoţie.

Un exemplu oferit în carte: eşti nervos că soţia nu te-a sunat, fiind plecată pentru câteva zile de acasă. Deşi o cunoşti atât de bine, o iubeşti de ani de zile şi ştii că este persoana în care ai cea mai multă încredere, începi să te gândeşti că este cu cineva, că te înşeală şi devii neliniştit şi nervos. Creierul tău deţine toate informaţiile care să te contrazică, dar acestea pur şi simplu NU POT FI ACCESATE.

Cu alte cuvinte, când într-o ceartă apar expresii ca “tu niciodată nu faci…” sau “tu întotdeauna faci…”, cel care spune aceste cuvinte le crede din tot sufletul pentru că mintea lui oferă doar acele informaţii care susţin emoţia.

La următoarea ceartă, fii mai atent dacă te ispiteşte o astfel de formulare şi pune la îndoială dacă este într-adevăr adevărată. În fond şi la urma urmei “întotdeauna” şi “niciodată” sunt cuvinte foarte puternice. Cel mai bine este să laşi timp pentru a te linişti, pentru ca sentimentul să nu mai fie atât de intens, şi abia apoi să reacţionezi.

Prin urmare, fii conştient de sentimentul pe care îl trăieşti, identifică cauza şi încearcă să minimizezi efectele negative printr-un uşor control! Sună uşor, nu? E nevoie doar de puţin exerciţiu. Sper să vă amintiţi de informaţiile din acest articol data viitoare când veţi simţi că deveniţi furioşi!

sursa FOTO