Anul trecut am experimentat două tipuri de sesiuni: prima-dezastruoasă, cu o medie mai mică decât mi-am propus la începutul anului(6.75), iar a doua-una de succes, cu o medie care mi-a permis să încep al doilea an bursier(8.25).

Pentru că vacanţa s-a terminat, iar sesiunea începe în două săptămâni(la alţii a început deja) m-am gândit să vă ofer nouă sfaturi pentru o sesiune mai bună:

1. Nu mai pierde nopţile. La început, credeam că e bine să pierd nopţile ca să simt viaţa de student.
În sesiune, am chefuit în continuare crezând că astfel scap de stres. Dacă faci la fel, îţi recomand să mai răreşti ieşirile de noapte. Vei fi mult mai odihnit şi vei economisi nişte bani în plus.
Eu mi-am propus ca în timpul sesiunii trecute să nu mai ies deloc prin cluburi. Bineînţeles că n-am reuşit complet, însă pe tot parcursul sesiunii am pierdut doar două nopţi.

2. Dormi. Dacă după câteva ore de învăţat simţi nevoia să dormi, atunci dormi. E un fapt demonstrat ştiinţific: somnul îmbunătăţeşte asimilarea cunoştinţelor. Nişte studii recente arată că şi un somn de câteva minute poate îmbunătăţi memoria.
Aşa că dormi liniştit. Dar nu exagera. Nu cred că vrei să stai toată noaptea treaz iar a doua zi să te trezeşti obosit.

3. Evită amânarea. Ştiu că şi mâine e o zi. Însă nu lăsa sarcinile să se adune. Personal, m-am învăţat minte.
Nu mai am de gând să umblu din nou pe la colegi după cursuri şi să le xeroxez în ultimele zile. Fiindcă în ultimele zile observi că dexterul tău coleg a dat cursurile la altcineva. Aşa că fugi la altul care scrie mic şi urât şi xeroxează-le.
Ca să eviţi lucrurile astea îţi recomand să mergi măcar la jumătate din cursuri. Aşa nu vei mai avea foarte multe cursuri de xeroxat.
Dacă n-ai fost, atunci fă-ţi rost de ele înainte să înceapă sesiunea. Iar în sesiune vei avea o singură sarcină: să înveţi.

4. Gestionează-ţi eficient timpul. OK, ai cursurile, ai un anumit număr de zile pentru învăţat; ce faci? Fă-ţi un plan de bătaie, un program de învăţat. Când ai totul planificat, nu mai ai senzaţia că eşti copleşit de sarcini.
Îţi împarţi materialul de învăţat în mai multe părţi şi înveţi fiecare parte în ziua ei. Dacă nu-ţi pierzi nopţile, te vei putea trezi mai devreme. Asta înseamnă mai multe ore în plus. Iar dimineaţa e timpul perfect pentru efort intelectual.

5. Alimentează-te corect. Pentru o mai bună capacitate de memorare e bine să consumi cât mai multe alimente ce conţin vitamina C. Ca să afli mai mult despre alimentaţia pe timp de examene, îţi recomand articolul acesta.

6. Deconectează-te. În sesiune am stat doar pe invisible pe mess ca să nu fiu deranjat de alţii. Singurii cărora le apăream online au fost colegii de facultate care îmi puteau spune informaţii despre materie şi examene.
Deasemenea închide-ţi telefonul dacă nu aştepţi să te sune cineva. Oricând te poate suna un prieten să te invite la o bere. Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu nu refuz pe nimeni când vine vorba de bere :D .

7. Informează-te. E incredibil cât de mult pot conta informaţiile. Fiind cazat în cămin am putut afla următoarele lucruri de la studenţii din anul doi şi trei: ce mai pică pe la teorie, la cine poţi copia şi la cine nu, ce trebuie să faci ca să iei 5-ul la analiză.  Ştiind cum stă treaba am mers mai pregătit la examene.

8. Fă sport. Ca să eviţi insomniile şi pentru a alterna efortul intelectual cu cel fizic, e bine să alergi seara. Eu n-am alergat fiindcă nu-mi place să alerg pe lângă şosea. În schimb, am mers aproape în fiecare seară la un meci de fotbal cu colegii de cameră. Când mă puneam în pat, adormeam direct.
Mi-am aerisit creierul, am evitat să adorm abia după trei noaptea şi mi-am îmbunătăţit condiţia fizică. Au fost nişte motive destul de bune pentru sport.

9. Fii optimist. Mie mi-a plăcut ultima sesiune. Pe bune, dozându-mi corect timpul şi având informaţiile necesare la dispoziţie, nu m-am stresat deloc.
Am ştiut că o sa treacă, am ascultat muzică, m-am uitat la comedii şi mi-am făcut timp să ies seara cu prietena în parc. Nu schimbi nimic îngrijorându-te. Tot atât vei şti la examen. Ba chiar te poţi bloca la un examen din cauza îngrijorării.

E un fapt demonstrat: cerul nu-ţi pică niciodată-n cap.

Foloseşte-ţi constructiv frica: să te motiveze să te ţii de programul de învăţat. Mai fă o pauză o dată la două săptămâni şi chefuieşte. Sărbătoreşte orice “victorie”.

Cam astea au fost lucrurile de care am ţinut cont în sesiune şi m-au ajutat. Dacă mai ştiţi şi voi nişte trucuri pe care le-aţi folosit cu succes în sesiune, ni le puteţi împărtăşi într-un comentariu.

Baftă în sesiunea care se apropie! :)

sursa FOTO

Am 22 de ani şi sunt student în Cluj la Poli. Sunt preocupat de dezvoltarea personală de prin generală când îmi făceam tot felul de liste şi strategii despre cum să ajung cel mai tare din parcare. Prin liceu am văzut că sunt oameni care-şi publică reţetele de productivitate prin cărţi. Am început să-i citesc şi de atunci pasiunea continuă. andreiboar.tophabits.ro
Cele mai bune carti despre relatii de cuplu:

Pe aceeaşi temă:

Comenteaza cu profilul tau de Facebook:

  1. moto_lady on Monday 4, 2010

    studenta nu sunt, dar sfaturile astea se pot aplica si in timpul liceului? :D La tine o mers?

    [Reply]

  2. Andrei Boar on Monday 4, 2010

    @moto_lady Da, la mine a mers :) . Şi cu siguranţă sfaturile merg în liceu având în vedere că acesta nu e atât de stresant şi obositor :p Mult succes!

    [Reply]

  3. Pisoiu` on Monday 4, 2010

    Lasa ca facem un Janis asa peste 3 sapt sau daca nu macar vreo cateva beri:)):P

    [Reply]

  4. Andrei Boar on Monday 4, 2010

    @Pisoiu’ S-a facut ;)

    [Reply]

  5. Ale Fodor on Monday 4, 2010

    Sfaturile tale sunt f bune. Cred ca ar merge perfect. As vrea sa fiu capabila sa le aplic, dar eu nu prea pot sa dorm cand sunt stresata. La mine ar mai fi nevoie de un prieten caruia sa-i pot povesti in continuu de examenele mele si cum stau cu invatatul :D

    [Reply]

  6. Andrei Boar on Monday 4, 2010

    @Ale Fodor In ceea ce ma priveste, in prima sesiune eram cu cineva, iar in a doua am fost aproape tot timpul singur. Iar asa cum am zis, a doua a fost mai buna :) Oricum, cred ca depinde de persoana.

    Insa e important sa ai pe cineva alaturi care sa te incurajeze. Cu atat mai bine cu cat nu te plangi acelei persoane. Daca te plangi intruna despre examenele tale, nu cred ca faci altceva decat sa inrautatesti situatia.

    Bafta in sesiune :D

    [Reply]

  7. Anda on Monday 4, 2010

    Foarte bune sfaturi! Imi place stilul tau practic. Cred ca e foarte eficient. O sa-l incerc sesiunea asta.

    [Reply]

  8. Andrei Boar on Monday 4, 2010

    @Anda Mă bucur că ţi-a plăcut articolul. Baftă-n sesiune şi să ne anunţi cum te-ai descurcat :)

    [Reply]

  9. [...] 2. Odată ce-ai identificat domeniile pe care vrei să te concentrezi, caută lucrurile care generează rezultate în acele domenii. O să iau sesiunea ca exemplu. Care sunt lucrurile care-mi generează rezultate în domeniul şcolar? În primul rând învăţatul. Apoi mai sunt şi alte lucruri  pe care trebuie să mă concentrez: află mai mult despre cum să înveţi mai bine în sesiune. [...]

  10. Adelina on Monday 4, 2010

    deci mai am 2 examene…daca scap de ele sunt cea mai tare….sunt studenta in anul 1 este prima stresiune dar la vara o sa tin cont de ce ai spus:)))))

    [Reply]

  11. Andrei Boar on Monday 4, 2010

    @Adelina Multă baftă, şi aşteptăm să vedem ce ai făcut :D

    [Reply]

  12. [...] Acest fapt poate fi ironic, mai ales când eşti autorul unui articol în care vorbeşti despre cum să înveţi mai bine în sesiune. Şi totuşi, acest eveniment nu mă întristează în niciun [...]

  13. adelydae on Monday 4, 2010

    la alimentare corecta vreau sa adaug ca si un aport de vitamine (mai ales complexul B) si minerale dar ffff important omega 3!!!!

    [Reply]

  14. Andrei Boar on Monday 4, 2010

    adelydae Mulţumim de recomandări :)

    [Reply]

  15. Alexandra on Monday 4, 2010

    Sunt bune sfaturile, dar ar mai fi ceva de zis. Sunt de 4 ani studenta si m-am ciocnit in ultimul timp cu o grava problema: Nu ma pot automotiva sa invat, nu mai stiu ce sa fac.Toate sfaturile de mai sus sunt aplicate dar fara folos, cind ma apuc sa invat ma gindesc la alte lucruri si nu ma pot concentra mai mult de 30 de minute.Ce-i de facut in asa caz?

    [Reply]

  16. Andrei Boar on Monday 4, 2010

    @Alexandra Probabil că acest lucru se întâmplă pentru că asociezi sesiunea cu ceva incredibil de nasol. Un alt motiv e următorul: când vrem să ne motivăm, trebuie să ne amintim mereu de ce facem un anumit lucru. Tu de ce înveţi pentru sesiune?

    [Reply]

  17. [...] 9 Sfaturi pentru o sesiune mai bună Acest articol e inspirat din experienţa mea personală din a doua sesiune din primul an. Dacă ai nevoie de nişte sfaturi scurte despre cum să-ţi îmbunătăţeşti rezultatele, acest articol îţi va fi folositor. Dacă mai ai şi tu nişte sfaturi, eşti liber să le laşi într-un comentariu. [...]

  18. Tudor on Monday 4, 2010

    La fel sunt si eu ca Alexandra, insa mai am si momente de productivitate ca sa evit invatatul. De cele mai multe ori fac curat prin casa, ma duc la magazin sa cumpar ce e nevoie, fumez o tigara chiar daca nu-mi trebuie, mananc chiar daca nu mi-e foame sau ma uit la seriale cu pretextul “sa ma bine dispun sa invat mai bine”. Am sa incerc sa aplic ce ai zis si sper sa reusesc desi nu prea am incredere in mine in situatii de genul :P

    [Reply]

  19. Mircea on Monday 4, 2010

    ai foarte mare dreptate……………..multumim de sfaturi. bafta si tie si spor la invatat
    ——————————-
    Succes la Examene

    [Reply]

  20. Roxana on Monday 4, 2010

    Acum ti am citit sfaturile,k se apropie “septembrie” cel magic :D ..

    [Reply]

  21. Roberto B. on Monday 4, 2010

    Sunt si eu la liceu si in semestru al 2 lea am multe teste care imi vor decide media finala… deci mi-as dori sa pot pune in practica tot ce scrie mai sus si o sa incerc<3 Multumesc pentru sfaturi:)

    [Reply]