.st0{fill:#FFFFFF;}

Dezvoltare personală

10 paşi ca să atingi fericirea

 July 19, 2010

By  Andrei Boar

Titlul de mai sus e o glumă. N-am găsit cei 10 paşi, iar pe marginea fericirii s-au scris şi se vor scrie volume întregi. Vreau azi să vorbesc despre concepte greşite din dezvoltarea personală, concepte care nu fac decât să inducă în eroare şi să conducă până la urmă la o părere proastă despre acest domeniu.

Legea atracţiei

Când am văzut prima dată The Secret am rămas uimit: uite o chestie ce mă va scuti de muncă. Cam asta caută toţi: nişte lucruri care să-i ducă spre succes fără muncă. Iar legea atracţiei e unealta ideală pentru asta.

Din păcate, legea atracţiei nu există. În primul rând, o lege e caracterizată de universalitatea ei. Legea atracţiei nu merge de fiecare dată, chiar dacă toate condiţiile sunt îndeplinite.

Orice cuvânt pus după cuvântul lege ia o putere psihologică incredibilă. Poţi încerca ce combinaţii vrei: legea succesului, legea blabla-ului, etc. De ce se întâmplă asta? Deoarece cuvântul lege ne duce cu gândul la o valabilitate universală în orice condiţii. Dar legea atracţiei nu are proprietăţile astea. Aşa că putem judeca lucrurile ca nişte fiinţe raţionale ce suntem, sau să visăm în continuare.

Am testat legea atracţiei destul de mult timp. Uneori mi s-au îndeplinit  visele, alteori nu. Dacă nu ştiam de legea atracţiei şi  munceam la fel de mult pentru lucrurile pe care mi le-am dorit, lucrurile ar fi fost fix la fel.

Munca, acţiunea pentru visele tale te ajută să-ţi îndeplineşti visele şi nu legea atracţiei.

Nu-ţi iasă întotdeauna

Un alt lucru de care se face abuz în dezvoltarea personală e posibilitatea îndeplinirii oricărui vis.

Dacă munceşti foarte mult, dacă îţi doreşti din tot sufletul, dacă crezi în visul tău…crede-mă: s-ar putea să nu-ţi iasă.

Probabilitatea ca un lucru să nu se îndeplinească va există întotdeauna. Trebuie să înţelegi lucrul acesta pentru că te va scuti de multe frustrări inutile.

10 paşi ca să…

E plin internetul de paşi care odată urmaţi te ajută: să atingi fericirea, să găseşti jobul mult visat, să experimentezi relaţia ideală ş.a.m.d. Însă e o problemă: articolele de genul ăsta s-ar putea să nu fie la fel de eficiente după cum zice titlul.

Şi atunci? Şi atunci un număr de oameni care citesc articolul respectiv observă că e defect, că articolul nu funcţionează. Înmulţeşte numărul acelor oameni cu numărul articolelor de genul ăsta de pe internet şi îţi vei face o idee cam cât de mare e comunitatea celor care cred că dezvoltarea personală e o prostie.

Motivul acestor titluri bombastice nu înseamnă neapărat că autorul e un mincinos sau că acesta crede în articolul său. Pe internet bătălia se dă pentru vizitatori. Şi pentru ca articolul să atragă vizitatori, trebuie să aibă un titlu atragător şi promiţător.

E bine să ai un titlu bun, însă trebuie să faci până la urmă un compromis ca să nu fii judecat precum un vânzător de iluzii.

Prea multă vorbărie şi prea puţină practică

Asta e până la urmă problema: lipsa practicii din partea celor ce ne consumă articolele şi prea multă vorbărie din partea noastră, a autorilor.

Lipsa practicii

Aş vrea să ştiu câţi dintre cei care spun că dezvoltarea personală e o prostie chiar au pus în practică sfaturile ce le-au citit.

Să presupunem că vrei să ai nişte note frumoase în sesiune. Şi citeşti un Ghid complet de sesiune, dar nu faci nimic şi continui cu aceleaşi obiceiuri proaste. Dacă nu-ţi iei examenele şi apoi spui că sfaturile din articole n-au fost bune şi că dezvoltarea personală e abureală curată, atunci îmi cer scuze că n-am venit încă cu un articol care să-ţi scoată fără efort lenea din fund. Te cred, e greu să ieşi din zona de confort.

Titlul ghidului de mai sus e făcut să atragă, articolul mai poate fi completat, însă garantez cu cuvântul meu pentru valabilitatea sfaturilor. Şi asta trebuie să fie o caracteristică a fiecărui autor de dezvoltare personală: responsabilitatea pentru un articol scris.

Prea multă filozofie

Cu toţii citim cărţi, ne place să auzim că suntem perfecţi în totalitatea noastră, că putem trece dincolo de orice limită ş.a.m.d. Însă prea multă filozofie poate deveni banală. Hai să dau două exemple recente:

Dan e un tip mişto care chiar aplică ceea ce citeşte şi asta o puteţi vedea pe blogul său. Însă în ultima discuţie n-am putut fi de acord cu el. Discuţia e mai jos:

În primul rând eu nu mă referam în acel status la fericire, ci la evoluţie. Însă replica lui “Fericirea adevărată nu are nimic de-a face cu ce îndeplineşti sau nu în viaţă” mi-a reîmprospătat o idee care cred că se potriveşte cu răspunsul meu către Dan:

Fericirea are de-a face cu ceea ce îndeplinim în viaţă. De aceea m-am lăsat de fumat, de aceea fac sport, de aceea încerc să înţeleg şi să învăţ lucruri şi din acelaşi motiv înveţi şi tu tehnicile Taoiste pentru sănătate, urmezi cursul de formare NLP Practitioner ş.a.m.d.

Ne-am pierdut fericirea adevărată de care vorbeşti tu. Şi toate lucrurile pe care vrem să le realizăm reflectă sau ar trebui să reflecte dorinţa noastră de a reveni la starea iniţială.

Într-un status de pe pagina noastră de Facebook, Adela spunea foarte frumos că  “Te iubesc” nu are nevoie de “pentru că…” :). Replica asta îmi aduce aminte de Osho care e destul de idealist prin cărţile sale. Însă “te iubesc” dacă e să ne referim la o relaţie are nevoie de “pentru că”. Iar acel “pentru că” răspunde la întrebarea: “de ce el/ea şi nu altul/alta?”.

***

Cam acestea sunt lucrurile care îi determină pe alţii să aibă o părere proastă despre dezvoltarea personală. Dacă mai aveţi şi voi păreri de ce dezvoltarea personală e considerată abureală curată sau vreţi să spuneţi ceva în legătură cu articolul, aveţi mai jos formularul de comentarii. O zi plină şi faină vă doresc 🙂

sursa FOTO

Andrei Boar


Your Signature

related posts:




Your email address will not be published. Required fields are marked

  1. Practice makes perfect! Imi place foarte mult felul in care ai abordat problema dezvoltarii personale si structura articolului 🙂

  2. Eu cred ca legea atractie exista doar ca nu e atat de simpla de aplicat pe cat ar vrea unii. Si sa dezvolt putin. In primul rand exista o lege a detasarii care completeaza intr-un fel legea atractie si spune ca pentru a avea ceva trebuie sa te detansezi de el, sa renunti la atasament.

    Apoi, atragi ceea ce esti, nu ceea ce vrei si esti ceea ce crezi. Wayne Dyer vorbeste intr-un material despre dezechilibrul intre ceea ce facem si ceea ce gandim. De exemplu, esti foarte ocupat si refuzi pe cineva. Ai luat o decizie corecta, dar te gandesti ca daca te-ai fi organizat altfel, sau daca.. sau daca.. si incepi sa fii stresat. Tot asa, tu poti sa iti doresti ceva, dar sa nu crezi cu adevarat ca meriti sau ca poti avea, motiv pentru care uneori legea “functioneaza”, alteori nu.

    Si nu in ultimul rand, nu trebuie uitata actiunea. Poti sa repeti tu ce mantra vrei, “am bani, am bani, am bani”, daca atunci cand apar oportunitatile nu faci nimic. Nu ajunge sa stai in pat si sa te gandesti la ce vrei sa atragi, trebuie sa si actionezi. Si uneori actiunea nu e atat de evidenta.

    Ca sa dau un exemplu, eu am zis ca vara asta va fi legendara, dupa care am stat toata ziua in casa, asteptand minuni. Si nu s-a intamplat nimic. Aseara de exemplu, am iesit cu gandul sa ma plimb 30 de min pentru ca nu aveam cu cine iesi. Si m-am plimbat, iar cand am ajuns inapoi, era o vecina cu prietenul ei. Am stat de povesti vrei 10 min, dupa care a aparut alt vecin care mergea in parc. Am mers in parc cu el si de acolo la Gossner. Dintr-o iesire de 30 de min s-a transformat in una de 4 ore. Dar pe parcurs am facut mici alegeri, nu a picat totul asa fara niciun efort.

  3. OMG….Multumesc! Multumesc pentru gura asta de aer de ….realitate. Cand am citit titlul am avut o ezitare. De ceva timp am decis ca nu mai citesc bubbles-urile din acest gen de articole.
    Acum ma bucur ca l-am citit pe al vostru :-))
    Pentru ca regasesc mult si multe din gandurile si credintele mele. Imi era dor sa citesc un articol real, care vorbeste despre realitate. Despre realitatea care vine cu bune, cu rele cu “succesuri” :)), cu esecuri, cu caderi, cu inaltari, cu….de toate. Ca asa e si buna de consumat, cand e “spicey”…realitatea, si viata!
    Multumesc…si numai bine!!!!
    Va urmaresc si vorba americanului amenintator din filme “I know where you live” :-)))

  4. @Ioana Mă bucur că ţi-a plăcut articolul 🙂

    @Cristian Faptul că atragi ceea ce eşti e ceva natural şi normal şi nu se datorează vreunei legi speciale. Dacă ai fi un incult, ar fi imposibil ca prietenii tăi să fie nişte intelectuali. La fel de logic e ca acţiunea împletită cu o dorinţă vie de a reuşi e de o mie de ori mai puternică decât acţiunea singură. La fel, reuşita nu se datorează vreunei legi. Iar poveştile “legea atracţiei e reală doar atunci când merge, dar când nu merge nu înseamnă că nu există, ci că n-a fost aplicată bine” sunt scuze.
    Cu legea detaşării încă nu-s foarte bine pus la punct şi evit să dau un răspuns. Promit însă că mă voi documenta şi voi veni cu un răspuns 🙂

    @Carmen Mulţumesc mult Carmen! Ştii, după o zi de muncă faptul că vii acasă obosit şi citeşti un mulţumesc sincer din partea unei persoane pe care n-o cunoşti e extraordinar. Tocmai mi-ai îmbunătăţit ziua 🙂 Mă bucur mult că ţi-a plăcut articolul şi sperăm să nu te dezamăgim niciodată. O seară plăcută 🙂

  5. Cu mult drag…feedbackul a fost foarte sincer. Si da, stiu cum e… cu multumescul…
    Sunt 150% de acord cu dezvltarea personala, nu sunt de acord cu “amagirea” personala. Articole de genul…”10 pasi pentru….”, “reteta pentru…” sau “Ce sa faci ca sa…” au darul de a amagi spiritele slabe si de a-i face sa viseze si sa nu actioneze. Reteta magica, sursa indeplinirii viselor suntem noi. Multa munca, ambitie, un pic de nebunie, curajul de a risca, curajul de a te ridica dupa fiecare lovitura, intelepciunea de a invata din greseli si reusite…si cunoasterea clara si reala a vietii. Stii cum se spune…iti poti invinge dusmanul doar cunoscandu-l…. Ok…iar vorbesc mult :)))
    Bafta in munca voastra!

  6. Eu cred ca Andrei Boar cunoaste doar superficial anumite legi universale si tocmai de aceea poate sa afirme (gresit) ca legea atractiei nu exista sau ca nu functioneaza.
    Legea atractiei este o consecinta a Legii Rezonantei, care ne spune ca atunci cand doua sisteme vibreaza cu frecvente apropiate sau egale, amplitudinea vibratiei tinde spre infinit, iar transferul de energie si informatie, intre cele 2 sisteme, este maxim.
    In Univers, in planurile subtil energetice exista reprezentate toate frecventele de vibratie posibile. Fiecare fiinta are trezite, in functie de propria dezvoltare personala, preponderent, anumite caracteristici, care se exprima prin focare de rezonanta activate, mai intens sau mai putin intens, care ne pun in legatura cu focare infinite de energie din macrocosmos din care ne incarcam cu energie si informatie. Asta face ca in fiinta noastra sa se amplifice acele lucruri care sunt deja trezite si pe care ne focalizam constient sau inconstient(cum se spune in Biblie: “celor care au li se va mai da, iar celor care nu au li se va lua si putinul pe care il au”) iar asta va face ca pe acele directi sa apara, mai devreme sau mai tarziu, rezultate, bune sau rele, materializari ale tendintelor noastre interioare profunde.
    Cand ne fixam un tel si il evocam constant, atunci noi amplificam tot mai mult rezonanta cu acel lucru si in conformitate cu Legea atractiei acel lucru se va materializa in viata noastra, dar NUMAI ATUNCI CAND SE ATINGE O MASA CRITICA DE ENERGIE. Aparent, uneori, Legea atractiei nu functioneaza, dar in realitate inca nu s-a atins acea masa critica de energie necesara materializarii visului nostru.

    In concluzie, eu cred ca totul depinde de tenacitatea, perseverenta si intensitatea cu care aplicam Legea Rezonantei si Legea Atractiei.
    Poti sa nu crezi in Legea Gravitatiei, dar daca sari de la etajul 10 o sa cazi, exact ca si cei care cred in gravitatie. Lucrurile sunt asa cum sunt, iar pentru noi nu e important sa ne aparam punctul de vedere ci sa urmarim sa aflam cum stau lucrurile in realitate, sa aflam Adevarul.

  7. Iata ce spune unul dintre cei mai mari traineri de pe planeta, un multimilionar in dolari (deci eficient in ceea ce face):

    “Peste 80% din oameni n-au atins și nu vor atinge niciodată independența financiară pentru că se bazează doar pe lumea exterioară, pe ceea ce este vizibil și nu utilizează infinitele resurse “invizibile” din interiorul ființei noastre.”

    T. Harv Eker

    Din pacate, constat la autorul articolului exact aceasta tendinta de focalizare, apropae totala, pe lucrurile exterioare, concrete.

  8. Un ultim comentariu.
    Recomand autorului articolului (si nu numai lui) sa citeasca cartea “Secretele mintii de milionar” – T. Harv Eker, o carte geniala, care vorbeste, intr-un mod realist, de mare bun simt, despre cum putem sa ne valorificam intreg potentialul nostru, utilizand inteligent, atat munca exterioara cat si munca interioara. Iar T. Harv Eker nu este un visator steril ci un om care si-a implinit visele, asa ca are tot dreptul sa invete si pe altii.

  9. @Dan O să citesc cum am ocazia cartea despre care vorbeşti cu condiţia să-mi mai citeşti articolul încă o dată atent. Până atunci îmi asum ignoranţa şi rezultatele ei. Iar argumentul cu legea gravitaţiei nu merge chiar dacă s-a folosit şi în The Secret. Analogia unui lucru fals cu unul adevărat nu-i dă verdicitate lucrului fals. Oricum, îţi doresc să te bucuri cât mai mult de lucrurile pe care ţi le aduce legea atracţiei 🙂

  10. Ma simt onorat de apariţia în articolul vostru – eu cred că este un lucru super dacă şi în lumea blogurilor de dezvoltare personală încep să existe discuţii între bloggeri.

    În ceea ce priveşte Legea Atracţiei, eu unul prefer să o pun la test, decât să stau să discut despre ea, de aceea am iniţiat Experimentul de Miliarde pe blogul meu, care mi-a adus un job boieresc de vis, iar acum cred că am să opresc experimentul din lipsă de participanţi şi ţin să vă anunţ că am re-declanşat The Million Dollar Experiment pe forumul lui Steve Pavlina. În doar jumătate de zi, vreo 15 oameni şi-au declarat participarea, aşa că voi vedea în curând rezultatele focusului pozitiv al unui grup mare de oameni de calitatea celor care sunt pe acel forum.

    Şi eu sunt sceptic şi tocmai de aceea fac un experiment ştiinţific, a cărui primă premiză este suspendarea scepticismului, dar o bună cale de mijlo este după părerea mea următoarea.Poţi să te întrebi: dacă tot ce ar conta ar fi acţiunea practică iar legea atracţiei ar fi o mare tâmpenie, oare fac tot ce este omeneşte posibil pentru a-mi atinge obiectivul? Am un plan solid, am informaţiile necesare, fac ceea ce mi-am propus, etc? Dar pe de altă parte, dacă tot ce ar conta ar fi legea atracţiei, sunt într-o stare de bine? Mă simt capabil să-mi ating scopul, simt că îl merit şi vin dintr-o stare de vibraţie pozitivă?

    În ceea ce priveşte ideea de a urma nişte paşi pentru a atinge fericirea, recomandarea mea este ca dacă vrei, să încerci metoda asta, şi să vezi până unde merge (sau cât timp merge).

    În final, vă las cu un citat inspiraţional de la Michael Neill, unul din cei mai eficienţi coachi din lume a cărui emisiune Supercoach o ascult des, şi el spune:
    “If you’re doing things in order to be happy, you’re doing them in the wrong order.”

  11. Imi imaginez ca au aparut fel de fel de articole pe net despre acest subiect, si da, multe dintre ele pot aduce amagire, in loc de fericire.

    Parerea mea despre legea atractiei este urmatoarea:

    Mie imi transmite o stare de incredere in mine, incredere ca pot face ceea ce-mi doresc, ca poti fi orice in lumea aceasta, dar am stiut de la inceput ca am nevoie de studiu, efort( ceea ce faci de placere, nu te oboseste), pe scurt dedicare! Ma simt impacata cu mine insami ca viata mea depinde de mine , as fii frustrata sa fie altfel.

    Legea atractiei te indeamna sa-ti propui sa atingi scopuri inalte. Este diferit sa-ti propui sa devii director intr-o multinationala, decat sa-ti propui sa te angajezi ca vanzatoare iar apoi sa te complaci in situatie spunandu-ti ca asta-i soarta, mai mult nu pot. Dorindu-ti mai mult, inveti mai mult, cauti mai multe oportunitati, iti faci un plan de actiune, te dedici, devii mai bun. Nu a spus nimeni ca devii director din prima, exista pasi pe care trebuie sa-i parcurgi, dar conteaza cum ii parcurgi.

    Un om pesimist si posomorat are slabe sanse sa realizeze ceva in viata, insa nu pot spune acelasi lucru si despre oamenii optimisti. Optimistii atrag oameni si circumstante favorabile lor. Am experimentat ambele laturi. Din pura intamplare am aflat despre legea atractiei, iar de atunci am fost mult mai atenta la ceea ce spun, la ceea ce fac… nu s-au intamplat minuni peste noapte, dar am reusit ceea ce mi-am propus, sunt mai fericita, mai impacata cu mine insami, am invatat sa-mi elimin temerile si bonus dorintele mi s-au indeplinit punctual.

    In 2012 mi-am facut o lista cu obiective pentru anul 2013, am notat in telefon si llista a ramas uitata acolo, insa obiectivele au ramas in minte. Rand pe rand, in anul 2013 mi-am indeplinit mai mult de 85% din ceea ce mi-am propus,iar restul la inceputul anului ce urma. Intr-o seara, citind despre atractie, mi-am amintit de lista facuta, am ramas stupefiata cand am constat ca mi-am atins fiecare obiectiv propus. iar atunci am realizat adevarata putere a mintii, a pasiunilor, a credintei. Totul a fost o frumoasa insiruire de evenimente fericite si slava Domnului inca sunt!

    O carte frumoasa pe care ti-o pot recomanda ar fi “In cautare sensului pierdut vol2 de Constantin Dulcan” sau “Mintea de dincolo de Constantin Dulcan”… si as mai avea cateva recomandari 😀

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Get in touch