.st0{fill:#FFFFFF;}

Relaţii

4 greşeli pe care nu le mai fac în relaţia de cuplu

 September 23, 2011

By  Cristina Vasilescu

Da, recunosc, sunt inflexibilă. Am obsesiile şi fobiile mele, dar încerc pe cât posibil să le reduc din intensitate. Nu spun că aş fi cea mai nesuferită consoartă din câte există şi nici nu-i fac zile fripte bărbatului de lângă mine. Azi vă dau ca exemplu 4 greşeli pe care le fac, câteodată inconştient, care într-o doză mai mare duc la instabilizarea unei relaţii.

1.   Tânjesc după apreciere, afecţiune şiatenţie, binenţeles, ca orice femeie. Doar că bărbaţii nu se pricep la gâdilat chestiile astea şi trezesc exact sentimentele contrare.  După replica “Iubi, dar de ce mă faci să mă simt tristă şi dată la o parte?” , femeii îi trece prin cap idea că trebuie EA să se consoleze singură şi sa se autostimuleze. Nu vă gândiţi la prostii, citiţi mai departe.

Mă gândeam înainte că fac lucruri drăguţe pentru el. Şi ah, ce fericit urma să fie sa vadă că am fost eu la cumpărături în locul lui, i-am luat şampon, after shave, un vin, un trabuc să se relaxeze după seara petrecută la job. Sau când i-am gătit paste că ştiam că-s preferatele lui. Ştiţi ce credea EL despre asta? Că mi-am pierdut timpul, că nu avea nevoie de toate alea, că de ce fac de mâncare dacă el avea chef să iasă, etc etc. Tot eu mă enervam.

Acum îmi spun că fac toate astea pentru că vreau eu . Aşa am timp să mă holbez în supermarket cât vreau la raioanele cu lumânări, pernuţe şi lucruri pufoase şi să gătesc de dragul de a găti şi de a-mi îmbunătăţi reţetele de fiecare dată. Pentru că fac lucrurile pentru mine, nu mai aştept ca el să răspundă într-un fel anume.

2.  Încerc să nu mai ţip atunci când am şi eu piticii mei. Mi-am îmbunătăţit tehnicile de a-mi ţine temperamentul sub control. Când el face glume pe seama mood-ului meu, încerc să râd şi eu; îmi păstrez vesel tonul vocii, nu strident sau impunător. Mea culpa, nu-mi iese de fiecare dată.

3.  Nu-i mai acordam suficientă atenţie. Studiile arată că persoanele căsătorite au un comportament mai rece (el şi ea, mă refer) decât în relaţiile cu ceilalţi. Şi eu fac asta cu al meu, mă ştiu, dar fac eforturi să-l sărut şi să-l îmbrăţişez mai mereu sau să nu-mi citesc e-mailurile în timp ce vorbesc cu el la telefon. Da, da, ştiu. Foarte basic.

4.  Cum şi eu trec peste toanele lui, câteodată uit foarte uşor să-i apreciez virtuţiile şi mă concentrez mai mult asupra defectelor pe care le are. Încerc să fiu atentă la toate lucrurile pe care le iubesc la el şi să nu-l mai bat la cap cu chestii enervante. Dar e mai simplu s-o spui decât s-o pui în aplicare.

Am constatat că pentru a menţine principiul SĂRUTĂ mai mult, ÎMBRĂŢIŞEAZĂ mai mult, ATINGE mai mult e o modalitate eficientă de a mă menţine într-o stare relaxantă şi iubitoare cu al meu bărbat.

Care sunt greşelile pe care le faceţi în căsnicia sau în relaţia voastră? Ce soluţii v-aţi gândit să puneţi în aplicare?

Cristina Vasilescu


Cristina Vasilescu (sau Chiulica) are 23 de ani si este din Bucuresti. Creativă, pasionată de platformele sociale şi mereu cu poftă de viaţă, îi place să-şi învăluie dimineţile cu aromă de cafea, fredonând un cântec al cărui dans îl transformă în cuvinte.

Your Signature

related posts:




Your email address will not be published. Required fields are marked

  1. Intotdeauna ma ghidez dupa o regula de baza a inteligentei emotionale: “Daca te simti prost, nu ai niciun drept sa ii faci pe ceilalti sa se simta prost”. Indiferent cat de plictisit, nervos, trist ma simt, imi redirectionez (sau reduc) volumul acestor sentimente si nu le revars abuziv catre cei apropiati (a nu se intelege ca le tin doar in interior. pur si simplu nu ii cobor spre starea mea).

    A doua lectie am invatat-o din filmul “the last kiss”: “ceea ce simti conteaza DOAR PENTRU TINE. Conteaza sa le arati celorlalti ceea ce simti pentru ei.”

    Aceste doua comportamente sunt destul de rar intalnite si aduc, intr-adevar, foarte multa calitate si intelegere in orice relatie.

  2. nici eu nu mai strig, mai ales de cand am sesizat tonul super iritant al unei vecine care tipa la sotul ei 🙂 Si mi se pare important ca fiecare sa aiba timpul lui liber pentru cateva ore in care sa faca ce ii place, chiar daca suntem unul langa altul (eu citesc, el se joaca). In rest..cat mai multe saruturi si incurajari 🙂

    1. Avea bunica mea o vorba, “Nu mai stati bot in bot toata ziua”. Probabil ca stia ea de ce. Sau cand eram nervoasa si ma certam cu el (vezi punctul 2), ma lua deoparte si imi zicea calm “Mai fata, nu-l mai cicali, are si el problemele lui mai serioase decat ale tale, tu nu faci decat sa arati cat de mofturoasa si rasfatata esti”. Avea dreptate 🙂

  3. Fekicitari! Atat de simplu, dar atat de eficient. Te-as mai intreba cum ai scapat de neincredere? Din pacate chestiile care le-ai enumerat, plus cea care am scris-o eu, ne-au impins la despartire (pe mine si a mea iubita, ma rog, fosta). Discutand, am reusit sa identificam problemele care ne fac nefericiti, dar amandoi suntem persoane impulsive si am recunoscut ca in acele momente nu ne putem abtine, nu ne putem controla, orice am face. Asa ca am decis sa incetam.

    1. Din pacate, Lucian, n-ai cum sa scapi 100% de neincredere, asa-s oamenii facuti. Am o nedumerire totusi. Din suflet cred ca daca comunici cu persoana de langa tine si recunosti greselile facute, relatia poate avea o a doua sansa. Poate daca faceati niste mici compromisuri, ajungeati sa va acceptati cu tot cu impulsivitatea voastra 🙂

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Get in touch