9

Ridică-te!

Cinderella man - un film de excepție

Cinderella man - un film de excepție

Am văzut de curând un film foarte bun, pe care vi-l recomand: Cinderella Man. Filmul este bazat pe viaţa boxerului James Braddock, învins la sfârşitul anilor ’20 şi retras complet din activitatea sportivă. În perioada Marii Depresii, el beneficiază de ajutoare sociale şi ajunge să cerşească pentru a-şi întreţine familia. Cariera sa era considerată de toţi ca fiind încheiată.

Cu toate acestea, în ’34 primeşte întâmplător ocazia să lupte din nou. De data aceasta, Braddock a luptat pentru a-şi întreţine familia, a plăti facturile şi pentru a lua lapte copiilor. Banii pe care i-ar fi câştigat din meci îi erau necesari pentru creşterea copiilor.

La conferinţele de presă, ajunsese celebru pentru răspunsul la întrebarea: “Pentru ce luptaţi?”. “Pentru lapte”, răspundea el spre amuzamentul ziariştilor.

Citeste tot articolul

4

Fantezie şi cunoaştere

Fantezie + cunoaștere

Fantezie + cunoaștere

Cel care are fantezie, dar nu posedă cunoaștere, are aripi, dar nu și picioare.

Joseph Joubert

Am primit acest citat la o întâlnire de astăzi și m-a pus pe gânduri. Care este importanța fanteziei și care al cunoașterii în viața noastră?

Cât de important este să ne folosim imaginația sau intuiția și cât cunoașterea, studiul, raționalul? Cum definim unde este limita subțire în care avem nevoie să renunțăm la a mai judeca și să empatizăm? Și unde renunțăm la a mai visa viitorul, începând a ni-l defini prin scopuri clare?

Fantezia ne poate proiecta viața pe care ne-am dori-o, ne poate imagina cum vrem să arate viitorul, în cele mai mici detalii. Ea ne ridică la cer, ne face să vedem dincolo de orizont. Doar visând la ce vrem să fim peste 20 de ani, începem să transpunem în obiective și pași tangibili. Ea nu ne poate însă împinge mai departe pas cu pas, zi după zi, iar apoi an după an.

Citeste tot articolul

7

Comportamentul de victima

Ești o victima?

Ești o victima?

Titlul de mai sus mi-a fost inspirat de un discurs foarte bun despre comportamentul de victima, ţinut de Mihaela Forgaciu la Târgu-Mureş Business Days, zilele trecute. Un eveniment excelent, apropo, felicitări organizatorilor.

Am întâlnit nenumărate persoane, care în faţa provocărilor vieţii obişnuiesc să se ascundă, să ceară ajutor, autocompătimească, iar în final se auto-martirizează şi pozează în victimă. Victima circumstanţelor, a oamenilor din jur, a familiei etc. Poate i-ai înâlnit: genul care îţi vor povesti, de fiecare dată când eşti dispus să îi asculţi, despre problemele din viaţa lor şi de ceea ce le-a generat. De fiecare dată însă, ei nu vor avea o responsabilitate şi nu vor fi dispuşi să ofere o soluţie.

Citeste tot articolul

Când ai nevoie de claritate, priveşte dintr-un loc înalt

Ai nevoie de claritate?

Ai nevoie de claritate?

Zilele acestea mi s-a întâmplat să mi se pună aceaşi întrebare cu mai multe ocazii: ce faci când ai nevoie de claritate, când vrei să mergi mai departe cu viaţa ta şi nu ştii încotro să te îndrepţi? Nu ai cea mai mică idee încotro să mergi, ce vrei să faci cu viaţa ta sau ce ai dori să devii. Cum poţi să mergi mai departe când eşti blocat de problemele obişnuite şi de rutină?

Când nu reuşeşti să vezi mai departe, urcă-te pe ceva înalt

Ce făceai, copil fiind, când erai în pădure şi nu vedeai mai departe? Erai blocat în desişurile din faţa ta, încercai să treci de ele, orbecăind în toate părţile, într-un labirint din care nu cunoşteai ieşirea. Simplu: te urcai într-un copac sau pe altceva mai înalt. De acolo aveai o privire de panoramă asupra a ceea ce era sub tine. Priveai de sus traseul pe care trebuia să îl abordezi, te coborai şi mergeai direct pe drumul bun. Iar când aveai dubii din nou – te urcai într-un alt copac.

Citeste tot articolul

3

Salturile în necunoscut

Salt în tandem

Gata, acum ieşim. Scoate întâi piciorul stâng. Apoi cel drept.”

M-am uitat în jos spre muşuroiul care era oraşul văzut de la 3000 de metri şi nu arăta prea atrăgător – jos pe pământ parcă era mai sigur. Instructorul continua să-mi spună ce să fac, eu mergeam însă din rutină, ne explicase jos ce trebuia să fac şi cunoşteam paşii pe de rost: un picior, celălalt, corpul parţial pe scara avionului, iar apoi poziţiile succesive pentru salt.

Câtă vreme avionul urcase, m-am simţit confortabil. Povesteam cu toţii, glumeam, râdeam, ne făceam semn cu mâna. Apoi când ne-am apropiat de altitudinea de salt şi a deschis uşa, a venit primul val. La deschiderea uşii a intrat aerul biciuindu-mă peste faţă. Nu mai era confortabil şi am început să mă întreb ce naiba căutam acolo. Când am început să ne mişcăm spre uşă, starea de uşor inconfort s-a transformat într-o uşoară nesiguranţă. L-am întrebat dacă sigur a prins cataremele corect, m-a asigurat zâmbind că totul este în regulă.

Citeste tot articolul

10

Cărarea cea uşoară

Când un turist ajunge pentru prima oară în Boston, îşi pune inevitabil întrebarea “Cum a fost planificată dezvoltarea oraşului?”. Străzile sunt într-atât de încâlcite, cu unghiuri de intersecţie neobişnuite şi trasee care par de-a dreptul aleatorii.

Boston s-a dezvoltat peste un mic sătuc fondat acum câteva sute de ani. Zona era plină de turme de vaci, care au “pus baza” planificării urbane a oraşului. Traseele actualelor străzi din Boston au fost definite peste traseele cărărilor urmare de vaci în drumul lor.

Probabil prima oară când a trecut o turmă de vaci, cea din faţa turmei a înaintat pe traseul care părea cel mai uşor. Când apărea o dificultate în faţă, o stâncă, un teren prea abrupt, le evita uşor sau găsea o pantă mai uşoară, punând un picior în faţă, apoi altul şi tot aşa, căutând calea cea mai uşoară de urmat. Următoarea vacă urma traseul primeia, la fel restul turmei. Următoarea turmă mergea pe traseul precedentei, iar când au fost pietruite străzile s-a respectat traseul urmat în mod obişnuit de turme. Astfel că astăzi Boston a rămas cu un sistem de străzi alambicat, care bulversează călătorul obişnuit cu artere bine gândite.

Citeste tot articolul