Archive

Category Archives for "Obiceiuri"
5

Puterea voinţei şi obiceiurile

Tony Schwartz este fondatorul companiei The Energy Project, care studiază de 15 ani sportivii de performanţă pentru a afla totul despre energia umană: de unde o avem, cum o folosim, când ne lipseşte şi cum ne umplem bateriile cu energie. În cartea Fii în formă – Puterea implicării totale vorbeşte despre un concept foarte interesant: Puterea voinţei.

Ce este puterea voinţei

Cea mai rară şi mai valoroasă formă de energie pe care o avem e puterea voinţei. Primim în fiecare zi foarte puţină voinţă. Dacă rezistăm la anumite lucruri pe care nu le vrem sau încercând să ne ţinem în frâu emoţiile folosim acea doză mică de voinţă de care dispunem. Apoi, când vrem să facem lucruri cu adevărat importante, nu mai avem energie. Citeste tot articolul

17

7 reguli pentru o sanatate financiara (I)

Din 100 de persoane, la vârsta de 65 de ani una este bogată, 4 au o situație bună, 5 lucrează încă, 56 depind de sprijinul statului sau familiei, iar restul sunt decedate.

Departamentul American al Sănătății

Crează-ți obieciuri financiare noi, ca să ajungi bogat

Crează-ți obieciuri financiare noi, ca să ajungi bogat

De ce unii oamenii reușesc să se descurce cu banii, iar alții nu? Iar prin faptul că se descurcă, nu mă refer la persoane care neapărat au venituri mari. Ce fac diferit oamenii care – deși nu câștigă foarte mult – reușesc să se descurce cu banii și să-i gestioneze bine?

Iată câteva reguli simple, care pot să-ți schimbe radical situația. Nu sunt toate ușoare și nu-ți vor aduce rezultate imediate. Practicându-le pe termen lung, îți poți schimba complet situația.

Citeste tot articolul

8

De ce tu n-ai succes iar alţii au?

succes

Din 2005 până acum, de când am dat de dezvoltarea personală, am trecut prin mai multe stagii de evoluţie, cu diferite niveluri de succes.

Primul a fost acela să conştientizez că există şi un alt mod de a fi, de a gândi, de a acţiona şi că schimbarea este posibilă. Al 2-lea a fost să experimentez cu lucruri concrete, palpabile. Însă doar când am început să mă concentrez pe interior, pe schimbarea profundă, am putut simţi că am evoluat cu adevărat.

De-a lungul acestui drum, am văzut, în mod practic, ce merge şi ce nu merge. Astfel am identificat anumite pattern-uri de comportament care îi diferenţiază pe cei care au succes de cei care n-au, în toate domeniile.

Care sunt pattern-urile de succes?

1. Naturaleţe vs robotizare. Dacă aş începe acum dezvoltarea mea personală de la zero, lucrul ăsta ar fi primul pe care l-aş schimba: să încep din interior. Să lucrez mai mult la psihologia mea decât să adopt “metode” care ar duce spre succes. Să experimentez lucrurile din punctul ăsta de vedere, iar abia apoi să adopt anumite tipare.
Citeste tot articolul

8

Cum să fii mai aproape de pasiunile tale

Au fost ani buni în care am încercat să mă descopăr, pe mine şi pasiunile pe care vreau să le urmez în viaţă. Deşi suntem crescuţi şi educaţi după norme foarte clare, iar părinţii şi societatea continuă să ne spună că în viaţă nu poţi să faci ce îţi place şi să duci o viaţă prosperă în acelaşi timp, eu vreau să-ţi dezvălui azi un secret: poţi să le faci pe amandouă şi să ai o viaţă fericită! Totul depinde de tine, iar tu ai un potenţial fantastic. E important doar să-l descoperi şi-apoi să nu te laşi descurajat de nimic!


Citeste tot articolul

8

Cum scapi de un obicei prost


Cu toţii avem câte un obicei de care nu suntem mândri. Nu e ca şi cum am prefera ceva, ci mai degrabă cum fără voia noastră, ne agăţăm de o acţiune enervantă. Eu recunosc, fumez, îmi muşc buzele sau îmi rod unghiile când am emoţii şi câteodată sunt delăsătoare.

Sunt persoane care au obiceiuri mult mai dăunătoare, cum ar fi pariatul şi băuturile alcoolice. E foarte simplu să ne deprindem de un obicei, mai complicat e să renunţăm la el mai ales când ştim că este dăunător şi neplăcut. La fel ca shoppingul excesiv sau împrumutatul regulat al banilor, un obicei prost devine o activitate esenţială, dar periculoasă pentru starea ta generală.
Citeste tot articolul

Programul tău zilnic

Întotdeauna am fost preocupat cu lucrurile practice. Nu mă interesează ce sfat îmi dai atâta timp cât nu văd clar când şi unde pot să-l încorporez în programul meu zilnic. “Fă sport”, “mănâncă sănătos”, “educă-te”. Când ai timp să faci toate astea, dacă în mod curent nu le faci?

De aceea, în urma mai multor tentative de a aplica tot ce e mai bun în dezvoltare personală, mi-am creeat un sistem în care îmi împart ziua în “zone”.

De la ora 7:30 până la oră 9:00 am zona de “cultivare” a energiei. Aici o să fac tot ce înseamnă sport, gen flotări, abdomene, bicicletă, şi o să mă relaxez, meditând. Care este scopul acestei zone? Ideea mi-a venit după ce am citit “Working with Emotional Intelligence” de Daniel Goleman, în care explica faptul că amygdala trebuie relaxată pentru a putea rămâne calm de-a lungul zilei atunci când eşti bombardat din toate părţile cu sarcini de făcut. Citeste tot articolul