Archive

Category Archives for "Relaţii"
8

Câți prieteni ai?

Te-ai întrebat vreodată câți prieteni ai?

Mi-am pus zilele trecute întrebarea și imediat mi-am dat seama că la toți cei pe care îi cunosc le spun prieteni. Unii sunt simple cunoștințe, cu alții am avut de-a face mai mult, cu alții am avut doar ocazia să petrec timp împreună. Dar nu toți sunt prieteni.

Un bun prieten, ajuns acum la vârsta la care părul din cap îi este cărunt, obișnuiește să-mi spună că oamenii din jurul nostru se împart în două categorii: cunoștințe și prieteni.

Citeste tot articolul

1

Ştii să te cerţi?

Se spune că în orice relaţie, indiferent dacă este vorba de prietenie sau de dragoste, apar în mod inevitabil conflicte – unele mocnite, de lungă durată, iar altele incandescente care izbucnesc din senin şi dispar la fel de repede. Sunt inevitabile, şi cel mai adesea sunt şi benefice pentru relaţie.

O prietenă îmi povestea la un moment dat că s-a mutat cu prietenul ei şi că el are grijă atât de mare de ea, îi face toate poftele, încât nu se ceartă absolut niciodată. Bineînţeles că relaţia nu a durat foarte mult. Despre asta vorbeşte şi Adi Soare aici. Nu e natural să nu apară nici un fel de nemulţumiri, mai ales când un cuplu alege să locuiască împreună. Diferenţe de păreri, perioada de acomodare, preferinţe diferite – toate acestea nu trebuie ascunse, ci trebuie confruntate.

Citeste tot articolul

Te iubesc, dar nu-mi dau seama

Aşa spune melodia celor Ţapinarii. Şi aşa mi-a venit şi mie să spun de câteva ori, în trecut. E dificil să să îţi dai seama unde se termină fluturii în stomac şi unde începe sentimentul adevărat. Hmm, sau cel puţin asta credeam înainte.

Mai întreabă lumea, ce ar trebui să simţi când cineva e the one, care sunt semnalele alea magice, când se aprind artificiile şi cântă orchestra. Pentru că de cele mai multe ori, îndoielile ţi se strecoară în suflet în secunda doi, după prima ceartă sau după descoperirea primului  defect al celuilalt care chiar ne deranjează.

Citeste tot articolul

Despre sufletele pereche

Ţi se va spune că ai doar unul şi şansa să-l întâlneşti e mică, având în vedere că poate fi oriunde. Ţi se va spune că doar el va aprinde artificii în viaţa ta şi că va trebui să îl cauţi cu înverşunare şi să nu-l mai laşi niciodată să plece. Având în vedere aceste sfaturi, nici nu mă mir câte relaţii se duc pe apa sâmbetei şi câte suflete pereche ajung în Recycle Bin. Prin urmare…

Nu îl căuta. Cu cât vei fi mai obsedat de căutare, cu atât vei sfârşi în pseudo-relaţii în care în mod normal nu ai fi intrat. Nu te lăsa înşelat de aparenţe – nu doar sufletele pereche pot aprinde artificii. Există şi acele persoane care apar în viaţa noastră, cu care o vreme ne înţelegem foarte bine, cu care împărţim experienţe care ne ajută să creştem şi care apoi pleacă, pentru că nu toate lucrurile frumoase durează toată viaţa. Şi nu încerca să afli de dinainte ceea ce ar trebui să simţi când îl întâlneşti. Vei şti pur şi simplu.

Citeste tot articolul

6

10 “reguli” pentru o relaţie sănătoasă

Personal, am alergie la reguli, la tot ce “trebuie”. În schimb, îmi plac lucrurile care dau de gândit. Vreau ca articolul să îţi dea de gândit, iar tu să alegi ce ţi se potriveşte pentru a avea parte de relaţii cât mai sănătoase:

1. Vezi-ţi de viaţa ta

E foarte important ca înainte de a avea o relaţie să ai viaţa ta. E bine ca o relaţie să îţi îmbogăţească viaţa, nu să ţi-o definească. Nicio persoană nu poate să te completeze, să te împlinească, să te distreze, să te mulţumească. Dacă cauţi în celălalt salvarea, mergi pe cărbuni încinşi. Eşti deja valoros, eşti deja complet, eşti deja special. Paradoxal, în clipa în care nu vei avea nevoie de o relaţie vei fi pregătit pentru una.

2. Foloseşte-ţi creierul

În clipa în care se îndrăgosesc, oamenii uită să gândească. Dorinţa de a trăi o poveste de dragoste ca în poveşti îi face uneori să plătească mai mult decât îşi pot permite. E bine să existe un echilibru între dragostea romantică şi dragostea reală, între ceea ce lucrurile ar putea fi şi ceea ce sunt cu adevărat.

3. Găseşte “jugul” potrivit

Dacă legi o vacă mică lângă una mare şi începi să ari, vaca cea mare o va trage pe cea mică după ea şi productivitatea va fi scăzută. În schimb, dacă vacile sunt egale, viteza lor va fi mare şi vor termina mai repede. Relaţiile codependente spun: schimbă cealaltă persoană, devino nevoiaş şi ignoră diferenţele uriaşe dintre voi. Dacă tu eşti o persoană căreia îi place liniştea iar celălalt strigă mereu, sau dacă tu îţi doreşti să locuiţi la ţară iar celălalt la oraş, sau ai ca valoare onestitatea, pe când celălalt crede că scopul scuză mijloacele, pe termen lung o să te afecteze.

Relaţiile şi căsniciile sănătoase au multe similitudini: trecut, temperament, scop, vise, valori, viaţă fizică şi mentală.

Citeste tot articolul

Dragoste, sex şi relaţii de durată

De 1 mai am fost în excursie cu grupul Fitzuica. Am avut şi o temă pe care am dezbătut-o în excursie şi anume relaţiile dintre fete şi băieţi. Cu ocazia asta ne-am uitat la câteva fragmente din seminarul Dragoste, sex şi relaţii de durată ţinut de Chip Ingram. Pentru că mi s-a părut interesant, când am ajuns acasă m-am uitat la tot. E un seminar ce vine cu o perspectivă nouă despre cum să ai o relaţie serioasă, de durată.
Citeste tot articolul