Imbraca-ti sufletul cu iubire

Drag cititor,

Iti doresc un an nou minunat, in care sa ai parte de multe bucurii, oportunitati, momente vesele si in care sa lucrezi cu tine astfel incat sa ajungi sa te iubesti din ce in ce mai mult, deoarece esti o fiinta atat de deosebita! ☺

Revin dupa o lunga pauza in care am lucrat mult cu mine, si nu a fost usor, dar astfel am ajuns sa ma accept, sa ma iubesc mai mult si sa fiu recunoscatoare pentru ceea ce aflu despre mine prin intermediul experientelor zilnice.

Sunt recunoscatoare atat pentru situatiile pe care la un moment dat le interpretam a fi o pedeapsa, o rautate, o bataie de joc sau orice altceva care ma facea sa ma victimizez, dar si pentru momentele de bucurie, sprijin si trezire, care m-au transformat in varianta de astazi.

Abia astept sa vad ce lectii interesante, grele, amuzante mi-a pregatit acest nou an si sa observ ce modalitati de a le gestiona voi folosi!

Ceea ce descoperi despre tine “pe pielea ta”, chiar daca intr-un ritm mai lent, este mult mai autentic, util si incurajator decat daca stai sa asculti opiniile-evaluatoare ale celorlalti, care iti filtreaza viata prin propriile lor convingeri si experiente.

Este mai bine sa evoluezi facand greseli decat sa traiesti cu teama esecului.

Cred cu tarie in faptul ca de cele mai multe ori nu actionam fiindca suntem condusi de frica de a nu gresi, de a nu mai fi iubiti, acceptati sau parasiti, de a nu deveni tinta ironiilor sau a barfei sau de a nu ne simti inferiori sau la nivelul asteptarilor altora.

Am spus si voi repeta ca singura persoana de care trebuie sa tii cont si pe care sa o multumesti esti tu. Daca tu nu esti impacat cu tine, nu te iubesti si nu esti fericit, nu te poti astepta sa vina si sa te salveze cineva.

Nu cred nici in ideea de sacrificiu “de dragul altcuiva”; este neplacut sa iti petreci timpul cu persoane care mereu critica, nu sunt multumite de nimic, se complac in depresie, alcoolism, dependenta financiara si emotionala, stare de inutilitate, se lamenteaza si ii invinovatesc pe altii pentru nereusitele lor, seaca pe oricine de energie, si lista poate continua, in functie de situatiile cu care te-ai confurntat la randul tau.

Aceste persoane sunt “toxice”, si oricat de dragi ti-ar fi, stii bine ca nu rezisti in preajma lor. Asadar, te invit ca primul obiectiv pentru acest nou sa fie cel de a evita acest gen de persoane, si mai mult, sa eviti sa devii tu o astfel de persoana.

In cazul in care te intrebi de ce am luat o pauza de la activitatea care imi aduce asa multa bucurie (cea de a scrie articole educative si motivationale), raspunsul este ca am avut o perioada in care a trebuit sa invat ceva nou despre mine, ca mai apoi sa-i pot indruma pe altii.

Sigur ca fiecare persoana este unica si o intamplare similara nu are aceeasi rezolvare in cazul tuturor, dar e bine sa avem mai multe variante de solutionare la dispozitie din care sa alegem ceea ce se potriveste cel mai bine cu personalitatea noastra.

Ce am invatat eu in ultimii doi ani are legatura cu importanta de a fi mereu conectat cu tine insuti si de a te iubi, indiferent de meseria practicata, statutul financiar, statutul relational, numarul de prieteni, numarul de kilograme, valoarea datoriilor sau orice alta problema ai avea.

Recunosc ca nici eu nu am constientizat asta pana cand nu a trebuit s-o traiesc pe propria piele. Si intr-adevar, viata nu este selectiva si nu te lasa in pace pana cand nu se asigura ca inveti tot ce e de invatat…

Chiar daca iti ia mai mult timp sa intelegi o lectie, viata are rabdare, dar nu doarme. Chiar imi place si mie aceasta metafora! ☺

In continuare, am o intrebare pentru tine: Cine este cea mai importanta persoana din viata ta?

Pentru cine traiesti cu devotament si pasiune? partenerul, mama, copiii, seful, vecinii, matusa, colegii, pisica?

Cine iti este cel mai bun prieten? Coafeza, vanzatoarea de la magazin, colega de departament, sotul vecinei, cainele, altcineva?

Toate raspunsurile sunt bune, insa in afara de tine, restul persoanelor sunt trecatoare si ocupa un loc temporar. Singura persoana de care esti legat zi si noapte, cu care te intelegi cel mai bine sau te certi cel mai rau esti tot TU.

La fel, TU stii ceea ce doresti, ce te face fericit, iti stii limitele, talentele, reusitele…

Si daca inca nu esti constient de acest lucru, vei avea ocaziile necesare pentru confirmare.

Bineinteles, nu neg importanta relatiilor familiale sau prieteniilor de calitate si nu incurajez izolarea de cercurile sociale. In nici un caz; vroiam sa subliniez faptul ca nu e recomandat sa ajungem sa depindem de parerile altora ca sa simtim ca traim.

Asta fiindca cei dragi sau apropiati noua pot doar sa empatizeze cu noi, dar nu inteleg pe deplin profunzimea gandurilor, sentimentelor, durerilor cu care ne confruntam.

Ca sa te convingi de lucrul acesta, discuta cu 10 someri si observa-l pe fiecare cum face fata stresului; ei se inteleg reciproc, dar tot vei identifica 10 personalitati si nevoi diferite.

Unul va cauta un loc de munca, altul va plange toata ziua, altul incepe sa bea alcool, altul pretinde sa il intetina familia, altul se va muta la un prieten pe perioada nedeterminata, altul va face un curs de recalificare.

Dupa cum observi, cati oameni sunt, tot atatea solutii sau atitudini exista.

In principiu, orice problema sau vulnerabilitate incepe cu un haos interior, si in loc sa ne ocupam cu calm, intram in alerta si fugim imprastiat, crezand ca asa actionam.

De cine fugim de fapt ? De noi insine.

Vei spune ca nu e asa, ca vecinul te-a provocat sa injuri fiindca a parcat masina pe locul tau; sau seful te-a umilit fiindca te-a facut de rusine in fata colegilor, iar tu ai dedicat atatea ore pentru acel proiect; sau partenera ti-a reprosat ca nu esti bun de nimic fiindca ai uitat sa cumperi ceva ce te-a rugat. Si exemplele pot continua, alege tu o situatie concreta.

Ideea este ca in interiorul tau s-au reactivat niste rani din trecut, nerezolvate si din cauza ca nu cunosti alt mod de reactie si de gestionare a emotiilor care ies la suprafata, inconstient repeti un tipar.

Nu e vina ta, este firesc, din moment ce asa ai fost invatat si acest model l-ai preluat de la parinti. Vestea buna este ca acei nervi care ies la suprafata, tacerea muta, tendinta de retragere, plansul sau alte reactii pot fi remodelate.

Dar e nevoie de munca zilnica, continua, fiindca ceea ce ai sadit si alimentat zeci de ani, nu poate fi schimbat in 2 luni.

Ca prim pas, ti-as recomanda sa accepti faptul ca in tine sunt doua entitati, copilul interior si mintea ta, care cauta sa iti ofere siguranta, intelepciune, disciplina si calm.

Mintea e cea mai puternica arm ape care o detii; dar te poate pacali foarte usor, deoarece este experta in eschivari si argumentare daca este scoasa din zona de confort.

Mie mi-au trebuit 4 ani de munca zilnica, sa constientizez acest lucru, fiindca nu am avut cine sa imi explice care e problema, si nu intelegeam de ce tot atrag acelasi gen de situatii enervante.

Nu m-a invatat nimeni la scoala sau in facultate cum sa depasesc o situatie de criza, o depresie, o pierdere brusca a unui parinte, cum sa trec peste o despartire sau cum sa imi aleg meseria in cazul in care trebuie sa ma reprofilez.

Si cu toate ca am langa mine o mama buna la suflet, prieteni disponibili sa ma ajute, colegi experti in autocunoastere, tot a trebuit sa trec prin fiecare etapa de una singura.

Ei nu au putut sa faca nimic in locul meu. Deci, fii disponibil sa primesti lectiile de care ai nevoie ca sa evoluezi, fiindca altfel se vor tot repeta.

Viata este frumoasa si merita traita fiecare secunda, si fiecare este responsabil de culorile cu care alege sa isi picteze panza vietii.

Eu incerc sa mentin culorile intelepciunii, ale iubirii, compasiunii, sperantei si luciditatii.

Stiu ca am un suflet bun, chiar daca nu sunt perfecta. Si chiar daca nu stiu cine sau cate persoane vor citi acest articol, stiu ca in sufletul tau ai o latura sensibila si creativa, care abia asteapta sa fie valorificata in scopuri marete.

Si ce daca mai scapi cate o pata de culoare pe ici, colo? O vei retusa cand vei simti nevoia. Important este sa nu ramana aceeasi nuanta de cenusiu sau negru total.

Placerea de a trai viata nu implica perfectiune, ci disponibilitate de a primi atat bucurie, cat si tristete.

De exemplu, daca ti-ai propus sa iesi cu persoana iubita la plaja, insa in acea zi ploua, ce preferi: sa fii un pachet de nervi si anulezi intalnirea sau sa stabiliti alt mod de a petrece timpul impreuna?

Poate e un exemplu banal, insa doresc sa evidentiez faptul ca e mai important sa nu pierdem din vedere imaginea de ansamblu si sa ne bucuram de ceea ce avem la dispozitie, in loc sa ne agatam de un detaliu minor care genereaza frustrari mari.

Deseori, intalnind clienti sau prieteni, observ in limbajul lor nonverbal ca nu prea se bucura de viata, desi viata le surade sub o forma sau alta.

Ei spun: “Nu prea am curaj sa fac o schimbare, nu stiu cu ce sa incep”; “Nu am suficienta incredere si resurse ca sa pornesc la drum”; “Sunt deja in varsta, nu ma simt in stare sa o iau de la capat”; “Nu merit sa mi se intample nimic bun”; “Am mai incercat acum 20 ani sa schimb ceva si nu am reusit”, etc.

Imi amintesc de poemul “Luceafarul”, versetul “Un mort frumos cu ochii vii”, si nu cred ca asta ne-a predestinat soarta ca sa devenim in aceasta calatorie. ☺

Iti propun un exercitiu, in care sa te gandesti la cateva principii motivationale cu care rezonezi si de la care nu faci cale intoarsa.

Iata cateva dupa care ma ghidez eu:

1. Viata este frumoasa si merita traita in fiecare secunda!

Se refera la responsabilitatea fata de propria ta viata si la felul in care te raportezi tu la ea. Este minunat sa poti sa te trezesti dimineata si sa iti planifici ziua, cu toate sarcinile de care stii ca trebuie sa te ocupi.

Ce alegi sa experimentezi in aceasta viata: plictiseala, tristete, stare de victima, nemultumire, ura, singuratate, SAU bucuria de a fi util chiar si in sarcini rutiniere, pacea sufleteasca de a ajuta pe cineva sarman, entuziasmul de a te distra cu copiii, placerea de a fi in familie chiar daca mai sunt conflicte sau dificultati financiare?

Nu cred ca la finalul vietii vom sta sa contabilizam cine cat si cu ce ne-a gresit, ci mai degraba ne vom gandi la amintirile placute create impreuna cu cei din jur.

Exercitiu: Deseneaza o balanta si timp de o saptamana noteaza intr-o parte intamplarile si aspectele pozitive, iar in cealalta pe cele negative.

Daca este notat pe hartie e mai greu sa uiti si poti privi obiectiv la cele intamplate.

La finalul saptamanii fa o evaluare; poti continua pe 3 luni- 6 luni – 1an.

2. Lucrurile e bine sa fie facute pana la capat!

Este important acest lucru pentru a scapa de povara vinovatiei data de intrebarea “Oare am facut tot ce am putut in acea situatie?”

Spuneam mai sus ca tu stii cel mai bine care este “capatul”, in functie de limitarile, resursele, motivatiile si convingerile pe care le ai. Nimeni nu iti poate spune “pana aici”, daca tu doresti sau poti face mai mult.

Atunci cand nu te simti vioi, motivat sau lucrurile stagneaza, e firesc sa te simti secat de puteri si speranta. Creierul este smecher, te pacaleste foarte usor mergand pe principiul “efort minim, beneficii maxime”.

Dar iata un pont, ca sa ii vii de hac:

Cand ai multe de facut, ia o scurta pauza si noteaza pe o hartie lucruri mici care iti fac placere, apoi pune in aplicare macar o parte. De asemenea, sarcinile mari pot fi structurate in sarcini mai marunte, pe care daca le bifezi cand le indeplinesti, iti vor aduce mai multa satisfactie. Asta deoarece creierul se va simti foarte fericit datorita productivitatii.

Exercitiu: Cand te simti coplesit si demotivat, ia o foaie de hartie si imparte-o in patru.

Scrie in fiecare coloana: situatia care te framanta, scenariile si gandurile (cred ca …) care determina situatia, emotiile (simt ca ….) care apar si modul de exprimare (gesturi, vorbe, atitudini, etc) vizavi de situatie.

Privindu-le detasat, cel putin pentru un timp, iti va provoca o stare de bine si calm.

3. Viseaza

Lucrand cel mai adesea cu copiii, mi se intampla sa aud tot felul de lucruri traznite care ma fac sa rad, dar ma pun si pe ganduri.

Astfel, cei mici imi spun ca atunci cand vor creste mari, vor sa fie astronauti, printese, primari, sa compuna muzica, sa isi creeze propriile haine si sa construiasca imperii.

Oare cand ne-am pierdut noi, adulti inteligenti si cu capul pe umeri, aceasta abilitate de a visa, de a ne entuziasma, de a fi creativi si spontani?

Cand s-a instalat in noi pesimismul, teama de a trai bine, de a ne valoriza, de a fi mandri de ceea ce am devenit?

Riscul este acela de a ramane in perimetrul de siguranta, sa ne bucuram ca avem si atat, ca se poate si mai rau… Dar daca se poate ceva mai bine permitandu-ne sa ne extindem granitele mentale si sufletesti? ☺

Am participat inainte de Craciun la un workshop interactiv sustinut de o prietena psihoterapeut, care a facut un exercitiu foarte simplu.

Am fost 12 participanti si fiecare am primit un obiect despre care trebuia sa spunem cateva cuvinte, in functie de starea sau amintirile pe care obiectul ni le genera.

De cativa ani mi-am descoperit pasiunea de a realiza cutiute de lemn decorate, asa ca i-am daruit si ei o cutiuta drept cadou de Craciun.

Ei bine, cred ca nu intamplator mi-a oferit in cadrul exercitiului acea cutie ca sa spun ceva despre ea.

Dupa cateva cuvinte, o intreb daca pot sa spun grupului ca eu am facut-o si ca mi se pare tare draguta.

Reactia ei a fost: “Helga, ai 30 ani … inca mai ceri permisiunea sa spui ceva sau sa te valorifici?”

Recunosc ca m-a surprins raspunsul ei ferm, deoarece inconstient, asa procedez in multe situatii pentru a ma asigura ca nu “supar” sau nu sunt prea “ingamfata”. Printr-un simplu exercitiu… am primit inca o lectie.

In loc sa ma supar pe ea, sa ma simt jignita sau sa ii raspund inapoi “cu aceeasi moneda”, am fost dispusa sa ascult si sa accept mesajul transmis.

Chiar daca nu te cunosc personal, ceea ce stiu despre tine este ca nu ai fost creat pentru a trece prin valurile vietii avand sentimente negative de neimplinire, insatisfactie sau non-valoare.

Nu stiu ce se intampla cu fiecare dintre noi in calatoria vietii, dar se intampla sa ne mai ratacim.

In adancul sufletului tau, stii ca e nevoie sa ai o directie clara in viata si nu e bine sa te complaci in mediocritate.

Te indemn anul acesta sa fii diferit, sa actionezi, sa te dezvolti si sa te inarmezi cu incredere, rabdare, disciplina si pasiune!

Eu iti doresc sa iti valorifici potentialul si sa atingi maretia!

Helga Stoica
 

Sunt consilier social și de 6 ani abordez problemele de personalitate și dezvoltare personală ale adolescenților și ale familiilor acestora.

Click Here to Leave a Comment Below 0 comments

Leave a Reply: