.st0{fill:#FFFFFF;}

Studenti

Proiect: studii

 November 15, 2010

By  Iulia

Nici nu trebuie să ne mirăm că ajungem de pe băncile facultăţii direct în şomaj dacă nu am început să ne construim din timp un plan în ceea ce priveşte cariera pe care am dori să o urmăm. Adolescenţii ar trebui educaţi încă din primii ani de liceu în acest sens pentru că odată cu alegerea profilului pentru studiile liceale se contureză parcursul pe care îl vom avea în viitor.

Bineînţeles, nimic nu este bătut în cuie şi pot interveni schimbări, însă e esenţial să avem măcar o idee bine pusă la punct despre ceea ce am vrea să facem. Dacă alegem o facultate doar pentru că ni se pare că ar da bine în CV sau pentru că are un nume pompos s-ar putea să plătim scump mai târziu pentru asta. Studiile presupun în primul rând pasiunea pentru domeniul respectiv, cunoştinţe anterioare şi un minim de talent.

Există două axe care te pot ajuta să te orientezi în momentul în trebuie să iei o decizie cu privire la studiile pe care le vei urma. Prima presupune să îţi alegi o anumită nişă asupra căreia să te concentrezi pe parcursul celor 5 ani (3 de licenţă şi 2 de master) astfel că la sfârşitul acestora, eventual şi cu nişte stagii şi voluntariat în domeniu, să poţi spune că te pricepi foarte bine şi că ai toate şansele să devii un expert.

A doua se adresează celor care poate sunt pasionaţi de două-trei domenii şi ar dori să înveţe din fiecare. Deşi se spune că nu e bine să alergi după mai mulţi iepuri, piaţa muncii are nevoie de oameni care nu se limitează la o singură activitate. De exemplu, se caută economişti care cunosc foarte bine două limbi străine. Prin urmare, masteratul îţi oferă şansa să te reorientezi dacă ţi se pare că nu ai ales tocmai bine sau să îţi lărgeşti orizonturile.

Mai există posibilitatea ca după cei trei ani de licenţă să te saturi de şcoală şi să îţi deschizi propria afacere, dacă simţi că eşti în stare. De aceea e important să nu ne limităm numai la cursuri, seminarii şi examene şi să mai facem şi alte activităţi adiacente, practice, mai ancorate în realitate.

Ceea ce e de evitat e să urmezi o facultate doar pentru a avea o diplomă. Poate părea un clişeu, dar în situaţia actuală diploma respectivă nu te va ajuta cu nimic. La vânătoarea de joburi, când nu e vorba de nepotism, câştigă cel mai bine pregătit şi cel care îşi dovedeşte priceperea, aşa că dacă tot o să petreci trei ani pe băncile facultăţii, alege ceva ce să faci cu plăcere. Numai aşa poţi să devii foarte bun. Iar cei foarte buni se descurcă, deşi unii din ei au ales domenii care erau catalogate ca nefiind bănoase sau de viitor. Soluţii se găsesc, dacă există tact, entuziasm, multă muncă şi puţină sclipire.

Sursă foto

Iulia


Your Signature

related posts:




Leave a Reply:

Traceur Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked

  1. Este foarte bine scris articolul. Sunt “out there” tineri brilianţi care întrezăresc undeva mult mai sus, dar şi tineri pentru care ar putea fi o revelaţie pentru că sunt blocaţi în sistemul “pentru că trebuie”. How sad is that 🙂 Să te concentrezi cu articole care îţi arată evidentul, sau doar pe lucruri măreţe? Mie îmi place cu scrieţi voi!

  2. Si eu recomand foarte puternic acest articol fiecaruia care doreste sa realizeze ceva in viata – chiar daca acel ceva inseamna ca la sfirsitul vietii poate spune: “m-am mentinut la suprafata, chiar daca am infruntat furtuni”.

    Generatia tinara din zilele noastre este pregatita la scoli intr-o singura mentalitate, una foarte inradacinata – cea de industrializare – care spune: “invata o meserie, ia-ti un loc de munca si ramii acolo pina la pensionare”. Daca ar fi dupa parinti, medici, ingineri si arhitecti ar fi singurele meserii exercitate.

    Iar viata ne invata o alta mentalitate: daca nu ai pasiune, daca nu daruiesti tot din tine pentru ceva, nu poti nici sa reusesti, nici sa mentii un job. Trebuie sa fii alert, atent, chiar aventuros.
    Pentru asta nu e deajuns o scoala, o facultate. Asculta-ti inima si daca ai o pasiune pentru ceva, studiaza acel lucru, dar invata si altceva (contabilitate, marketing, management) – nu pentru cazul in care nu vei putea gasi un job in domeniul tau, ci pentru cazul in care poate pornesti sa faci ceva mai mult decit ti-ar cere un sef.

  3. Sunt doua lucruri care le afli, dupa ce termini facultatea/liceu.
    1.Sunt inca zeci de mii ca tine
    2.Esti un mucos.

    Ceea ce trebuie sa faci este sa accepti soarta si sa te gandesti bine ce vrei sa faci si sa ai un vis la care sa tiii cu dintii. Sigur este posibilitatea sa nu ai totu dezvaluit de la inceput, dar trebuie sa mergi si sa vezi ce-ti apare. Cu diploma sunt multi, dar cu o pasiune se imputineaza, cu daruire se imputineaza si mai mult.

    In alta ordine de idei nu acceptati orice, vi se arunca, ci doar ceea ce corespunde viziunii voastre sau ceea ce va poate ajuta sa faceti ceva care sa va duca mai aproape de telurile voastre.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Get in touch