.st0{fill:#FFFFFF;}

Obiceiuri, Productivitate

Puterea voinţei şi obiceiurile

 February 7, 2012

By  Cristian Ciuberea

Tony Schwartz este fondatorul companiei The Energy Project, care studiază de 15 ani sportivii de performanţă pentru a afla totul despre energia umană: de unde o avem, cum o folosim, când ne lipseşte şi cum ne umplem bateriile cu energie. În cartea Fii în formă – Puterea implicării totale vorbeşte despre un concept foarte interesant: Puterea voinţei.

Ce este puterea voinţei

Cea mai rară şi mai valoroasă formă de energie pe care o avem e puterea voinţei. Primim în fiecare zi foarte puţină voinţă. Dacă rezistăm la anumite lucruri pe care nu le vrem sau încercând să ne ţinem în frâu emoţiile folosim acea doză mică de voinţă de care dispunem. Apoi, când vrem să facem lucruri cu adevărat importante, nu mai avem energie.

S-a făcut un experiment în care s-au luat 2 grupe de oameni. În prima fază, ambele grupe trebuiau să se uite la un filmuleţ amuzant. Prima grupă a primit ca indicaţie să îşi ţină în frâu emoţiile pe când cea de-a doua nu avea nicio interdicţie. După ce s-au uitat la film, li s-a dat să facă diverse teste psihologice. Ce s-a observat a fost că prima grupă a avut rezultate mult mai slabe decât grupa a doua, şi asta pentru că şi-au consumat din energie suprimându-şi emoţiile.

Cum foloseşti puterea voinţei

Pentru a decola, o rachetă îşi foloşte 90% din combustibil pentru a scăpa de forţa gravitaţională a Pământului. Cu restul de 10% din combustibil racheta se plimbă prin spaţiu şi revine pe Pământ.

La fel este şi cu noi. Pentru a avea rezultate, trebuie să scăpăm de obiceiurile proaste şi să ne formăm altele bune. Pentru asta, trebuie să ne folosim de toată voinţa pentru a scăpa de “forţa gravitaţională” a obiceiului prost şi să-l înlocuim cu unul bun.

E nevoie să faci zilnic, timp de 30 de zile, un lucru pentru a-ţi forma un obicei nou. Dacă renunţi chiar şi pentru o zi să faci lucrul respectiv, dai peste cap tot procesul şi trebuie să o iei de la capăt. Dacă faci doar 25 de zile, s-ar putea să nu fie de ajuns. În schimb, dacă te ţii de lucrul respectiv 30 de zile, o să începi să-l faci cu uşurinţă şi o să devină parte din viaţa ta.

În imaginea de mai jos, e desenat procesul de formare a unui obicei:

În primele 10 zile trebuie să înfrunţi “gravitatea” vechiului obicei.

Tot din interiorul tău(fizic, emoţional, mental) o să-ţi spună “nu! nu vreau să fac asta! nu-mi place să fac asta”. Şi o să primeşti aceste mesaje fie că vrei să mergi la sală, fie că vrei să-ţi schimbi dieta, fie că vrei să înveţi pentru examene. Deşi o să ţi se pară foarte ciudat să faci lucrul pe care ţi l-ai propus, trebuie să înfrunţi acest obstacol şi să mergi mai departe. O să treacă!

În zilele 11-20 o să întâmpini rezistenţă. E ceva mai uşor decât în primele zile, dar există totuşi o rezistenţă. Eben Pegan(cel de la care am auzit despre acest concept) povestea cum trebuia să se plimbe zilnic între cele 2 apartamente ale sale situate la etajul 13 şi 17.

Obişnuia să ia liftul până când a realizat că e mai sănătos pentru el să folosească scările şi că e şi mai rapid. Cu toate astea, de fiecare dată când ieşea pe uşă, era tentat să folosească liftul. Uneori, când avea o pungă în mână, mintea se juca cu el şi îi zicea: “ai bagaj, ia liftul!”. Evident că bagajul nu era greu, dar mintea încă opunea rezistenţă noului obicei de a merge pe scări şi încerca să-l păcălească.

În zilele 21-30 are loc aclimatizarea. În această fază începi să integrezi noul obicei în viaţa ta şi începe să ţi se pară natural să-l faci.

E destul de greu să schimbi un obicei vechi, motiv pentru care e necesar să îţi foloseşti întreaga voinţă pentru a-ţi forma un obicei nou. În fiecare dimineată, începe cu lucrul cel mai important pentru tine.

Nu încerca să îţi formezi mai mult de un obicei pe lună. Dacă îţi concentrezi energia pe prea multe lucruri, şansele să nu duci la bun sfârşit niciunul sunt foarte mari.

Lasa-mi un comentariu cu cel mai important obicei la care vrei să lucrezi şi hai să lucrăm împreună la definirea şi implementarea lui.

Cristian Ciuberea


Cristian Ciuberea este unul din fondatorii TopHabits.ro. Este interesat de potenţialul uman şi cum anume îl poţi trezi pe uriaşul din tine, considerând că după ce reuşeşti să faci asta, restul e optimizare.

Your Signature

related posts:




Your email address will not be published. Required fields are marked

  1. Hai ca incep eu: Obiceiul pe care vreau sa-l implementez in urmatoarele 30 de zile e sa scriu zilnic pe tophabits. Pentru asta, in fiecare seara o sa-mi gasesc o tema pentru viitorul articol, iar a doua zi dimineata, imi deschid calculatorul, ma loghez pe site si nu ma mai ridic de pe scaun pana nu termin articolul.

  2. Multumesc pentru acest articol. Tocmai sunt in ziua 24 de cind am introdus un nou obicei bun: de a face exercitiu fizic de 3 ori pe saptamina; nu se poate face zilnic, pentru ca muschii au nevoie de repaos. Ma-m ales si see you o mic accident din cauze independente de vointa mea, si a trebuit sa sar peste o zi. Conform articolului mai trebuie sa rezist inca 6 zile si teoretic ar fi obiceiul instalat. Sunt curioasa. Anumite teorii spun ca 21 de zile ajung. In orice caz, nu simt ca as vrea sa opresc ciclul de exercitii, acum ca ma simt atit de bine…

    1. Felicitari! 😀

      Ce cred ca ar trebui retinut din articol este faptul ca implementarea unui nou obicei e un proces care are 3 etape mari. Timpul acestor etape poate varia. Probabil unora le va luat mai mult de 10 zile sa invinga “gravitatia” iar altora mai putin.

      Eu am auzit si de varianta in care un obicei se formeaza dupa 60 de zile… deci datele astea nu sunt foarte exacte, difera de la studiu la studiu. Important e sa stim ca nu se intampla de pe o zi pe alta si sa ne timem de obicei pana cand o sa ne fie natural sa-l facem 😀

  3. Uite inca un articol interesant pe site, si marturisesc deschis ca am citit o multime de… balast, sa zicem. totusi, selectand, e unul din cele mai bune site-uri de “reorganizare personala” pe care-l citesc in România.
    Felicitari.

  4. Gata…vreau ca in urmatoarele 30 de zile sa merg de cel putin 3 ori pe săptămână la sala :).Trebuie sa reusesc…:)

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Get in touch