Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

Bruce Lipton – Biologia credinţei

Bruce-Lipton-Biologia credintei
Dr. Bruce Lipton este un specialist în biologia celulară, cercetator şi profesor la Universitatea din Wisconsin. Şi-a descoperit pasiunea pentru celule la şapte ani, când s-a uitat prima dată prin lentila microscopului şi a văzut un parameci. Din acel moment, viaţa lui avea să se schimbe. Şi-a convins mama să-i cumpere un microscop la care petrecea ore în şir şi a urmat facultatea de medicină. La facultate a făcut cunoştiinţă cu un microscop electronic care era de 1000 de ori mai puternic decât cel clasic iar la 10 ani de la acest episod era titular la facultatea de medicină a Universităţii din Wisconsin şi era recunoscut internaţional pentru cercetările sale pe celule stem clonate.

Până să citesc cartea, nu m-am gândit niciodată că suntem alcătuiţi dintr-o comunitate de 50 de trilioane de celule care conlucrează. În Biologia credintei, Bruce Lipton vorbeşte despre cum ne pot ne pot învăţa celulele noastre despre mecanismele vieţii, dar şi cum să trăim o viaţă împlinită şi plină de abundenţă.

Dacă vechea biologie susţinea că suntem victimele genele noastre, şi că dacă ne-am născut cu gene “nenorocoase” nu avem ce să facem în privinţa acestui lucru, noua biologie, demonstrează că nu genele, ci noi, deţinem controlul asupra vieţii noastre.

E adevărat că venim pe lume având anumite gene, că suntem predispuşi spre anumite comportamente, dar mediul e cel care contează cu adevărat. Genele sunt corelate cu anumite comportamente, dar nu genele sunt răspunzătoare pentru acele comportamente. De exemplu, cheia maşinii e corelată cu funcţionarea maşinii. Dar dacă laşi cheia în contact, maşina nu o să pornească de capul ei. Tu eşti cel care controlează cheia, şi apoi maşina. Tu eşti răspunzător pentru ca maşina să pornească, nu cheia! Cheia e doar un element din acest sistem.

La fel, genele pot fi corelate cu anumite comportamente, dar în lipsa unui mediu adecvat, care să le activeze, ele sunt inofensive.

Pentru multă vreme, s-a crezut că nucleul este creierul celulei. Studiile aprofundate au descoperit însă, că mebrana e creierul celulei. Imaginează-ţi un sandviş făcut din 2 felii de pâine unse cu unt. Dacă torni o linguriţă de vopsea pe o parte, ea se va opri când ajunge la unt. Acum, imaginează-ţi că intre felii pui măsline umplute cu ardei şi măsline fără sâmburi.

La fel, torni vopsea pe o parte. Când vopseaua va ajunge la o măslină umplută cu ardei, ea se va opri. Însă când vopseaua va ajunge la o măslină goală, ea va trece prin ea(pentru că măslina îi furnizează un canal) şi va ajunge pe cealaltă parte a sandvişului. Asta se întâmplă şi cu mebrana celulei: ea lasă să treacă subtanţele nutritive şi blochează substanţele toxice.

Ei aceste măsline, sunt de fapt proteine receptoare şi proteine efectoare. Proteinele receptoare sunt organele de simţ ale celulei, echivalentul ochilor, nasului, etc. Ele sunt ca nişte antene care răspund la anumite semnale din mediu. Acestea pot fi active sau inactive. Când sunt active, ele recepţionează semnale din mediu, iar apoi în funcţie de ce recepţionează transmit celulei ce să facă. Ele sunt ca nişte antene, pot primi semnale fizice, dar şi câmpuri de energie vibraţională. Proteinele efectoare sunt cele care aranjează celula în funcţie de semnalele primite de proteinele receptoare.

Primul lucru extraordinar e că dacă antenele primesc şi semnale fizice şi semnale vibraţionale, înseamnă că le poţi da ordine şi fizic(prin mâncare-nutrienţi, medicamente), dar şi prin gând sau altă formă de energie. Asta explică de ce există legaturi între psihic şi fizic. Şi că prin felul în care gândeşti îţi poţi programa viaţa, sănătatea!

Ok, la prima vedere pare foarte simplu. Prin puterea gândului, le poţi “ordona” celulelor să facă ce vrei tu. Dacă e aşa, de ce nu se vindecă oamenii singuri, de ce au atâtea probleme?

Pentru că facem conştient doar 5% din lucruri. 95% le facem inconştient. Bruce Lipton vorbeşte despre felul în care celula seamănă cu un calculator. Aceasta are propriul ei hard, pe care stochează programe. Apoi, rulează programele care sunt instalate. Ultimele studii arată că bebeluşii sunt programaţi încă de când sunt în burta mamei. Felul în care se simte mama în timp ce e însărcinată, felul în care mănâncă, vor avea efecte asupra copilului după ce se naşte.

Apoi, conform studiulului Dr. Rima Laibow, Quantitative EEG and Neurofeedback, creierul funcţionează pe 5 frecvenţe. Până la vârsta de 2 ani, creierul funcţionează pe unde delta, apoi între 2 şi 6 ani, unde teta. La aceste frecvenţe, creierul întră într-o stare deschisă la sugestie şi programare. Dacă până la vârsta de 6 ani părinţii îi spun copilului că este prost, urât, rău, etc, el crede pe bune şi este afectat toată viaţa. Fără a mai lua în calcul că invăţăm şi prin cele 3 şcoli ale neajutorării sau imitarea comportamentului celorlalţi.

La o vârsta fragedă, subconştientul nostru e programat negativ. Apoi toată viaţa rulăm aceste programe fără a ne da seama măcar de acest lucru. Pentru a putea face o schimbare de durată, e nevoie deci, de reprogramare subconştientului(NLP-ul e una din cele mai cunoscute metode).

Biologia credintei e o carte excepţională. O recomand tuturor celor care vor să afle mai multe despre cum funcţionează corpul, despre cum funcţionează credinţele, dar şi câte ceva despre fizica cuantică şi cum o putem folosi în avantajul nostru în viaţa de zi cu zi.

Autor&Titlu: Bruce Lipton – Biologia credinţei
Editura: For You

Mai jos e un interviu cu Bruce Lipton, în cadrul emisiunii Ştiinţă şi Cunoaştere:

[youtube width=”530″ height=”389″]http://www.youtube.com/watch?v=a2xg-_GHDUM[/youtube]