Dr. Bruce Lipton este un specialist în biologia celulară, cercetator şi profesor la Universitatea din Wisconsin. Şi-a descoperit pasiunea pentru celule la şapte ani, când s-a uitat prima dată prin lentila microscopului şi a văzut un parameci. Din acel moment, viaţa lui avea să se schimbe. Şi-a convins mama să-i cumpere un microscop la care petrecea ore în şir şi a urmat facultatea de medicină. La facultate a făcut cunoştiinţă cu un microscop electronic care era de 1000 de ori mai puternic decât cel clasic iar la 10 ani de la acest episod era titular la facultatea de medicină a Universităţii din Wisconsin şi era recunoscut internaţional pentru cercetările sale pe celule stem clonate.
Până să citesc cartea, nu m-am gândit niciodată că suntem alcătuiţi dintr-o comunitate de 50 de trilioane de celule care conlucrează. În , Bruce Lipton vorbeşte despre cum ne pot ne pot învăţa celulele noastre despre mecanismele vieţii, dar şi cum să trăim o viaţă împlinită şi plină de abundenţă.
Dacă vechea biologie susţinea că suntem victimele genele noastre, şi că dacă ne-am născut cu gene “nenorocoase” nu avem ce să facem în privinţa acestui lucru, noua biologie, demonstrează că nu genele, ci noi, deţinem controlul asupra vieţii noastre.
E adevărat că venim pe lume având anumite gene, că suntem predispuşi spre anumite comportamente, dar mediul e cel care contează cu adevărat. Genele sunt corelate cu anumite comportamente, dar nu genele sunt răspunzătoare pentru acele comportamente. De exemplu, cheia maşinii e corelată cu funcţionarea maşinii. Dar dacă laşi cheia în contact, maşina nu o să pornească de capul ei. Tu eşti cel care controlează cheia, şi apoi maşina. Tu eşti răspunzător pentru ca maşina să pornească, nu cheia! Cheia e doar un element din acest sistem.
La fel, genele pot fi corelate cu anumite comportamente, dar în lipsa unui mediu adecvat, care să le activeze, ele sunt inofensive.
Pentru multă vreme, s-a crezut că nucleul este creierul celulei. Studiile aprofundate au descoperit însă, că mebrana e creierul celulei. Imaginează-ţi un sandviş făcut din 2 felii de pâine unse cu unt. Dacă torni o linguriţă de vopsea pe o parte, ea se va opri când ajunge la unt. Acum, imaginează-ţi că intre felii pui măsline umplute cu ardei şi măsline fără sâmburi.
La fel, torni vopsea pe o parte. Când vopseaua va ajunge la o măslină umplută cu ardei, ea se va opri. Însă când vopseaua va ajunge la o măslină goală, ea va trece prin ea(pentru că măslina îi furnizează un canal) şi va ajunge pe cealaltă parte a sandvişului. Asta se întâmplă şi cu mebrana celulei: ea lasă să treacă subtanţele nutritive şi blochează substanţele toxice.
Ei aceste măsline, sunt de fapt proteine receptoare şi proteine efectoare. Proteinele receptoare sunt organele de simţ ale celulei, echivalentul ochilor, nasului, etc. Ele sunt ca nişte antene care răspund la anumite semnale din mediu. Acestea pot fi active sau inactive. Când sunt active, ele recepţionează semnale din mediu, iar apoi în funcţie de ce recepţionează transmit celulei ce să facă. Ele sunt ca nişte antene, pot primi semnale fizice, dar şi câmpuri de energie vibraţională. Proteinele efectoare sunt cele care aranjează celula în funcţie de semnalele primite de proteinele receptoare.
Primul lucru extraordinar e că dacă antenele primesc şi semnale fizice şi semnale vibraţionale, înseamnă că le poţi da ordine şi fizic(prin mâncare-nutrienţi, medicamente), dar şi prin gând sau altă formă de energie. Asta explică de ce există legaturi între psihic şi fizic. Şi că prin felul în care gândeşti îţi poţi programa viaţa, sănătatea!
Ok, la prima vedere pare foarte simplu. Prin puterea gândului, le poţi “ordona” celulelor să facă ce vrei tu. Dacă e aşa, de ce nu se vindecă oamenii singuri, de ce au atâtea probleme?
Pentru că facem conştient doar 5% din lucruri. 95% le facem inconştient. Bruce Lipton vorbeşte despre felul în care celula seamănă cu un calculator. Aceasta are propriul ei hard, pe care stochează programe. Apoi, rulează programele care sunt instalate. Ultimele studii arată că bebeluşii sunt programaţi încă de când sunt în burta mamei. Felul în care se simte mama în timp ce e însărcinată, felul în care mănâncă, vor avea efecte asupra copilului după ce se naşte.
Apoi, conform studiulului Dr. Rima Laibow, , creierul funcţionează pe 5 frecvenţe. Până la vârsta de 2 ani, creierul funcţionează pe unde delta, apoi între 2 şi 6 ani, unde teta. La aceste frecvenţe, creierul întră într-o stare deschisă la sugestie şi programare. Dacă până la vârsta de 6 ani părinţii îi spun copilului că este prost, urât, rău, etc, el crede pe bune şi este afectat toată viaţa. Fără a mai lua în calcul că invăţăm şi prin cele 3 şcoli ale neajutorării sau imitarea comportamentului celorlalţi.
La o vârsta fragedă, subconştientul nostru e programat negativ. Apoi toată viaţa rulăm aceste programe fără a ne da seama măcar de acest lucru. Pentru a putea face o schimbare de durată, e nevoie deci, de reprogramare subconştientului(NLP-ul e una din cele mai cunoscute metode).
e o carte excepţională. O recomand tuturor celor care vor să afle mai multe despre cum funcţionează corpul, despre cum funcţionează credinţele, dar şi câte ceva despre fizica cuantică şi cum o putem folosi în avantajul nostru în viaţa de zi cu zi.
Autor&Titlu: Bruce Lipton – Biologia credinţei
Editura: For You
Mai jos e un interviu cu Bruce Lipton, în cadrul emisiunii Ştiinţă şi Cunoaştere:
[youtube width=”530″ height=”389″]http://www.youtube.com/watch?v=a2xg-_GHDUM[/youtube]
Multumesc Cristi pentru acest articol. Ma bucur ca te tii de promisiune si scrii un articol pe zi.
Wow, 95% din ganduri sunt inconstiente – deci ascunse! Nu degeaba spunea David (psalmistul) “Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Incearca-ma si cunoaste-mi gandurile! Vezi daca este vreo cale rea in mine si du-ma pe calea cea vesnica”. Singuri cu cei 5% de ganduri constiente putem sa reprogramam doar o mica parte prin NLP. Cred ca NLP-ul in totalitate este doar posibil prin puteri supranaturale omului.
Nlp-ul nu e singura metoda de reprogramare a subconstientului, e doar una din ele, printre cele mai cunoscute. In articolul asta Cristina a dat de inteles ca si afirmatiile pozitive ar fi de folos. Oricum, promitea ca vine cu o tehnica de reprogramare. Stai aproape 😀
Inca un articol care ma convinge de faptul ca medicina si oamenii de stiinta sunt paraleli cu adevarul curat.Dovada contrzicerea dintre concepte.Se pare ca nu au coloana vertebrala.
Intr-o lume in care majoritatea dintre noi, nu ne dorim suferinta prin preajma si vrem sa o evitam cat mai mult, e normal sa apara astfel de idei.De la Legea Atractiei pana la milioanele de celule ce ne pot invata cum sa avem o viata implinita, oamenii par ca sunt Stapanii propriei lor vieti si Univers.Din pacate, negativitatea si dezastrele din jur, ne arata ca nu e chiar asa.
Mizez pe ideea ca viata trebuie traita asa cum e ea.Cu suferinte, dar si cu impliniri.Nu exista o extrema si din cate stiu nu exista implinire absoluta.
Oamenii de stiinta au un talent special: acela de a se contrazice unii pe altii :))
Totusi, e dreptul tau sa alegi ce consideri ca ti se potriveste din ceea ce intalnesti in calea ta(articole, idei, oameni). Cu cat citesc mai mult, cu atat sunt mai convins ca lumea e mult mai mult decat ceea ce pot vedea cu ochiul liber. Dar pana la urma cred ca e o alegere ca-n Matrix:
Dupa ce iei pastila rosie e cam greu sa dai inapoi, de aceea preferam sa o luam mereu pe cea albastra: cunoscutul e mult mai comod 🙂
Eu as vedea treaba asta cu pastila si cunoscutul, intr-o alta perspectiva.Nu e vorba ca iau pastila albastra, dar sunt foarte selectiva, atunci cand primesc informatiile. Cand sunt constienta, ca vine o informatie noua si care ma ajuta pe mine, sunt gata sa o adopt pentru ca va constitui fundamentul principiilor si caracterului meu.Dar daca primesc o informatie, care stiu ca in viata mea nu are valoare, nu functioneaza, ii dau reject.Pentru asta o resping, nu pentru ca nu as fi gata sa fac fata necunoscutului.Dimpotriva.Imi plac provocarile.
Eu sunt de acord ca trebuie sa luam doar ce ni se potriveste, desi, ceea ce ni “se potriveste”, e in stransa legatura cu nivelul nostru de dezvoltare.
Imi amintesc si acum prima mea reactie cand am auzit de faptul ca vor sa faca mai multe categorii de oau pentru unele gaini sunt stresate. Reactia mea a fost “atat mai lipsea, sa trimitem gainile la psiholog!”.
Insa dupa ce am vazut cateva documentare si am vazut cum sunt crescute si in ce mediu traiesc unele gaini, am inteles, ca intr-adevar, ouale au calitate diferinta, in functie de mediul in care traieste gaina 🙂
Fiecare luam ce vrem sa ducem. Eu cred mai degraba, ca dezvoltarea noastra nu tine numai de informatiile pe care le cumulam. Existau unii care spuneau” citeste foarte mult, acumuleaza cat mai multa informatie si vei ajunge la un alt nivel de dezvoltare”. Chiar daca nu obisnuim sa ne informam foarte mult, eu cred ca tot ne putem dezvolta. Cum? Experientele de viata sunt cele mai in masura sa ne predea lectii. De-acolo se invata totul, nu din carti sau din cuvintele oamenilor de stiinta. Fiecare percepe viata in stilul lui si de-asta are dreptul sa aleaga ce i se potriveste. Pentru ca el stie ce e cel mai bine pntru el si nu vreun biolog, fizician sau preot.:-)
Da, inca nu facem distinctia intre “a invata” si “a acumula informatii”. A invata inseamna sa iti schimbi comportamentul. Daca tu detii niste informatii, dar nu le folosesti pentru a te schimba, tu nu ai invatat nimic din ele, si probabil nici nu le-ai inteles pe deplin. Faptul ca detii niste informatii, nu te face mai dezvoltat decat altul.. poate doar mai bun ca enciclopedie :))
Cati oameni, atatia viziuni, atatea perspective. Nimeni nu are dreptate absoluta, si n-am pretins niciodata ca persoanele despre care scriem aici, sau ceea ce scriem aici e adevarul absolut. Am vrut doar sa aratam si alte perspective, care sa dea de gandit. Ce face fiecare cu ele, e treaba lui:P
Noi dam, dar nu bagam in sac 😀
Nici intentia mea nu a fost de a critica articolul. Dimpotriva. Stima pentru acei oameni, au liber la propria opinie. Am vrut doar sa imi exprim parerea. Ca de-asta exista sectiunea numita Comentarii. Nu doar pentru a lasa niste afirmatii de genul “Bravo. Frumos articol. Mi-a placut.” Astea eu nu le numesc comentarii si tare mi-as dori sa nu le vad nici la mine pe blog.:)). Asa ca sper sa nu se interpreteze gresit ceea ce am vrut eu sa transmit.
Imi place foarte mult o povestioara care suna cam asa:
“Era un mare maestru care tinea zilnic cate o prelegere in mijlocul satului. Toata lumea il asculta cu atentie, doar un barbat, sa-i zicem Zoltan, comenta mereu. Il contrazicea pe maestru si era genul de om care nu tace deloc. Toata lumea era furioasa pe Zoltan pentru ca nu tace, sa il poata asculta in liniste pe maestru.
Cand Zoltan a murit, tot satul era fericit, numai maestrul plangea. Nedumeriti, l-au intrebat de ce. Maestrul le-a zis: Zoltan a fost singurul meu prieten. El era singurul care ma ajuta sa evoluez, sa ma cunosc mai bine pe mine. Voi doar ma ascultati, dar asta nu ma ajuta sa ma dezvolt. ”
Asa ca iti multumim, faptul ca iti exprimi parerea, si nu esti neparat de acord cu ceea ce zicem, ne ajuta sa devenim mai buni. Vroiam doar sa nu intram intr-un cerc infinit in care tu ma contrazici pe mine, iar eu pe tine:))
Te mai asteptam pe aici 😀