.st0{fill:#FFFFFF;}

Dezvoltare personală

Guestpost: 4 pasi catre o viata mai buna

 August 8, 2012

By  Cristian Ciuberea

Pasi spre o viata mai buna

Dă-mi voie să te întreb:

Ce sentimente te cuprind când te trezești dimineața?

Ești plin de energie, veselie, ești relaxat, încrezător și dornic de a începe o nouă zi? Sau amâni pe cât posibil să te ridici din pat, te simți obosit, ești lipsit de vioiciune și de entuziasm și nu te gândești decât la momentul în care te vei întoarce acasă și te vei așeza din nou la somn?

Dacă te trezești în fiecare dimineață și te gândești că viața ta nu are niciun sens, atunci îți recomand să citești cu atenție rândurile ce urmează, pentru că informațiile pe care ți le voi prezenta în continuare te pot ajuta să te transformi și să îți creezi o nouă viață.

M-am decis să scriu acest articol pentru că aud în jurul meu din ce în ce mai mulți oameni care se plâng și sunt nemulțumiți de viață. Și pentru că m-am aflat și eu cândva în această situatie.

Și pentru că înțeleg, dar mai ales pentru că știu că, oricât de jos am fi, deținem puterea de a ne ridica, de a o lua de la capăt și de a ne pregăti pentru mai bine. Pentru că, atunci când binele va veni, să fim pregătiți să îl întâmpinăm cu brațele deschise.

Așadar, dacă ești în căutarea unei vieți mai bune, dacă vrei să ai parte de lucruri mărețe și să cunoști fericirea autentică, de durată, iată care sunt pașii pe care poți să îi urmezi:

1.Privește-te ca un observator

Uneori ne este greu să vedem ce nu merge bine pentru că suntem atât de adânciți în problemele noastre și atât de înrădăcinați în gândirea și în obiceiurile noastre încât nu realizăm că, dacă vrem altceva, este necesar să facem o schimbare.

Sau dacă realizăm, nu știm ce anume trebuie schimbat. De aceea este foarte util că uneori să ne îndepărtăm puțin de problemele cu care ne confruntăm, pentru că, doar încercând să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă, dobândim claritate. Așadar, fă un pas în spate, îndepărtează-te puțin de tine și încearcă să te privești într-o lumină nouă.

2. Schimbă-ți atitudinea

Al doilea pas în crearea unei vieți mai bune este acela de a alege constant să deții controlul asupra situației tale, în loc de a adopta mentalitatea de victimă. Indiferent de situația în care te afli, poți să alegi fie să fii pasiv, să te vaiți și să te plângi că viața este nedreaptă, fie să acționezi și să faci tot ceea ce îți stă în putință pentru a schimba lucrurile.

Dacă vrei o viață mai bună, încetează să te mai vaiți și să-ți plângi de milă. Lucrurile sunt așa cum sunt, iar dacă vrei să primești ceva diferit, trebuie să faci ceva diferit.

3. Fii pozitiv

Al treilea pas către o viață mai bună constă în a fi pozitiv. Nu îți permite să gândești sau să spui lucruri negative. Nici despre tine, nici despre alții, nici despre viață. Sigur că nu este ușor să gândești pozitiv, când în viața ta ai parte de o abundență de lucruri negative.

Dar a fi pozitiv nu presupune a te minți sau a-ți face iluzii deșarte spunându-ți că totul va fi bine când evident nu este cazul, ci înseamnă a găsi, printre toate aspectele negative, o mică parte pozitivă pe care să te poți concentra.

Oricât de mare și profund ar fi răul, întotdeauna există o parte bună care poate reieși din el. Dacă nu ai posibilitatea de a schimba situația în care te afli, problema cu care te confrunți, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să încerci să privești lucrurile într-o lumină pozitivă.

4. Iartă-te

Dacă vrei o viață mai bună, este esențial să înțelegi că nu vei reuși să o ai decât în momentul în care te vei ierta pe tine însuți pentru greșelile trecutului.

Suntem oameni, iar oamenii sunt supuși greșelilor. Unii greșesc mai mult decât alții, iar unele greșeli sunt mai mari decât altele. Dar un lucru este cert: nu trecem prin viață fără să greșim.

Dacă ești foarte dur cu tine, te critici și te judeci aspru, atunci nu faci decât să te împovărezi. Iar această povară poate să îți saboteze, subconștient, succesul pe care ți-ai dori să îl atingi, prin faptul te determină să te pedepsești pentru greselile tale. Iar în acest fel te vei condamna la o viață dominată de suferință și nefericire.

Învață să te ierți pentru greșelile tale, pentru că doar așa vei fi liber să mergi mai departe și să trăiești viață frumoasă pe care o meriți cu adevărat.

Guest post scris de Andreea Savulescu

Pentru mai multi pasi care te vor ajuta să îţi transformi viaţa, să depaşeşti orice problemă cu care te confrunţi în momentul prezent şi să te transformi într-o persoană puternică şi fericită, Andreea te invită pe Arta Educatiei, o comunitate de oameni frumoşi şi însetaţi de evoluţie şi dezvoltare personală.

În plus, Andreea a terminat de scris prima ei carte, Traieste autentic. Dă o geană şi vezi despre ce e vorba 🙂

Cristian Ciuberea


Cristian Ciuberea este unul din fondatorii TopHabits.ro. Este interesat de potenţialul uman şi cum anume îl poţi trezi pe uriaşul din tine, considerând că după ce reuşeşti să faci asta, restul e optimizare.

Your Signature

related posts:




Leave a Reply:

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Get in touch