În 10 decembrie am participat la ediţia Pay it forward organizată de TEDxEroilor. Cel mai interesant discurs mi s-a părut cel al lui Adrian Florea.
El porneşte de la ideea că tot ceea ce facem, toată viaţa noastră, e guvernat de ideea de profit(venit-cheltuieli). Când ne gândim la cheltuieli, ne gândim la toate lucrurile pe care le consumăm în activitatea noastră(timp, bani, educatie, mâncare, distracţie, medicamente, familie, sănătate) pentru a avea lucrurile pe care ni le dorim(venituri): timp, haine, realizări, mâncare, vacanţe, statut social, medicamente, putere, vise, distracţie, sănătate.
Ei, pentru unii factori, în ecuatia venit-cheltuieli= profit, banii ca monedă de schimb au sens. Vorbim de a cheltui bani, mâncare, haine, medicamente, pentru a câştiga haine, mâncare, medicamente, vacanţe, maşini.
În schimb, când vorbim de a cheltui distracţia, sănătatea, pasiunile, familia, relaţiile, timpul pentru a câştiga putere, vise, timp, sănătate, distracţie, banii nu mai sunt o unitate de măsură relevantă şi e nevoie de o nouă unitate de schimb.
Pentru întreaga poveste, urmăreşte video-ul de mai jos:
[youtube width=”530″ height=”299″]http://www.youtube.com/watch?v=Hae1yZNEHSA[/youtube]
Ce părere ai despre discursul lui Adrian Florea? Ţi-a aprins vreun beculeţ? 😀
Inteleg ideea, imi place, rezonez cu o parte din ea, nu inteleg un alt lucru: de ce trebuie sa ne transformam in maimute corporatiste si sa vorbim intre noi, romanii, cu o multime de englezisme?
Omul foloseste jumatate din cuvinte intr-o engleza relativa: spicării dinaintea mea, spicăru’ care tine spiciu’. Omule, nu e mai normal sa-i zici discurs, vorbitor, Credite Directe pentru Viata, profit si peirdere in loc de profit and loss? Daca n-am fi invatat engleza nu am mai fi comunicat intre noi?
Simt iz de sclavi la multinationale, si e pacat, ca strica o idee tare buna, in esenta ei.
Eu zic sa nu ne indepartam de la subiect si sa vorbim despre ideea discursului, nu despre cum s-a exprimat. In general nici eu nu sunt de acord cu romgleza, dar nu asta e subiectul articolului 🙂
Ai dreptate, imi cer scuze pentru interventie, doar ca ma uitasem pe pagina TEDxEroilor si o vazusem tot in engleza, romanii de acolo vorbeau intre ei in engleza, Adrian venise si el cu englezisme, de asta am avut iesirea de mai sus.
Revenind, intr-adevar, ideea pe care o propune , abordarea cu Creditele e indedita, te face sa-ti pui problema altfel.
Prioritizarea actiunilor curente s-ar putea face altfel daca iti pui problema asa cum ne povesteste el in discurs.
Interesant approach 😉 ca sa raminem la slang-ul lui Adrian Florea – si ca apropo la comentariul lui aleks: este intr-adevar foarte deranjant sa amesteci cuvinte din limbi diferite intr-un spech (sic). Copii mici au voie, dar din clasa a cincea mi s-a pus in vedere, daca vreau sa vorbesc in mai multe limbi, unitatea cea mai scurta trebuie sa fie o propozitie. Cu siguranta Adrian Florea a avut alta profesoara de limba…
Dar sa trecem la subiect.
Ideea cu DLC nu este noua. Cine a citit cartea lui Max Lucado “Pancinello” (vezi http://www.scribd.com/doc/24850449/Pancinello-Poveste-Despre-Credinta-Si-Speranta) , o carte pentru copii, stie despre aceste “buline” pozitive si negative. Ideea ca acestea se pot transforma din nou in bani, imi sugereaza faptul ca banii au devenit ce era oaia si vaca in trocul primordial unde au aparut banii ca unitate de schimb. Deci banii tip 1 (=oaia) devin unitati DLC, depinde de ce voturi primeste oaia mea – iar gusturile sunt de necategorizat. Si aceste DLC primite prin “oaia” mea, sper sa mi se valorizeze cu unitati necesare de bani ca sa-i pot numi “vaca” (bani tip 2).
There is a flaw here. (imi pare rau, nu stiu traducrerea la cuvintul “flaw” de aceea am scris totul in engleza).
Unitatea de schimb la oaie-vaca sunt banii. Banii se trateaza altfel decit oi/vaci. Nu se duc la pasuni, nu se mulg, nu se taie, nu se maninca.
In schimb daca acelasi princip se aplica la ban tip 1 – DLC – ban tip2, brusc DLC sunt tratati ca si banii de orice tip. Eu cred ca daca este introdusa o noua unitate de masura, acesta trebuie tratat altfel ca banul. Daca nu, este pericolul de a deveni doar o alta moneda (ca si YEN, USD, Barter).
Nevoia de o noua unitate de masura este clara; insa nu putem aplica aceleasi principii ca si la bani, trebuie o noua perspectiva. Exact cum banul care a inlocuit oaia mea nu era bun decit pentru a procura vaca, dar nu puteam sa il “traduc” in lapte, unt si oua (sic!) decit daca schimbam acesti bani pe vaca, tot asa DLC nu se pot “traduce” ca bani. Voturile primite poate nu au aceeasi greutate – parerile (voturile) depind de foarte multi factori si se pot face multe santaje. Ajungem de unde am venit: adica cel care are mutli bani dar e un mizerabil si primeste doar voturi negative nu are de ce sa se teama, merge doar la “banca” DLC si isi cumpara voturi pozitive. Deci ramine un mirsav si mai are si voturi. Sa raminem la Facebook, multi promoveaza firma lor prin “voturi” platite… si toti cred ca e firma buna.
Cred ca nu doar unitatea de masura trebuie sa fie unica, masurind cuante de viata, dar si felul cum le gestionam trebuie sa fie total revolutionar. Cite DLC are un zimbet dat din inima, cite are un zimbet fortat? Unde este standardul care determina “cursul de schimb”? Ce greutate are un vot dat de un pacient care habar n-are de medicina fata de votul unui coleg de breasla – care speram ca nu este invidios ci obiectiv.
Cind intram in “unitati de viata” exista alte standarde care nu se pot quantifica. Trebuie sa inventam alte metode de lucru cu ele.
Sau poate sa le redescoperim pe cele date deja si pe care poate niciodata nu le-am aplicat cum trebuie:
“Iubeste-ti aproapele cum te iubesti pe tine insuti”; uneori ne dam seama ca nu ne iubim pe noi insine… pentru ca sacrificam totul pentru bani…
Cind aceasta unitate noua intra in vigoare, banul va disparea cu desavirsire.