António Lobo Antunes

António Lobo Antunes(n. 1 septembrie 1942) e considerat cel mai valoros romancier portughez contemporan. Deşi îşi dorea încă de la 7 ani să devină scriitor, la vârsta de 16 ani e trimis de tatăl său la Universitatea din Lisabona unde se specializează în psihiatrie.
Debutează în 1979 cu “Memória de Elefante”. În urma succesului repurtat, se dedică în totalitate scrisului.

A scris: “Ordinea naturală a lucrurilor”, “Manualul inchizitorilor”, “Cuvânt către crocodili” ş.a.m.d.

Scrie în medie un roman pe an şi ca să treacă la romanul următor uită întotdeauna subiectul cărţii precedente. Nu-i place să dea interviuri(mai ales în Portugalia), în schimb adoră să fie înconjurat de cărţi. Iese foarte rar din casă şi călătoreşte foarte puţin.

În Lisabona aveţi un program zilnic de scris, ce înseamnă rutina dumneavoastră de om obişnuit?
Antonio Lobo Antunes: “Ce fac? Păi, când scriu o carte încep la 9, scriu până la unu, apoi iau prânzul, apoi de la două la opt scriu din nou, apoi iau cina… de la 9 la 11, iar scriu. E o meserie. Altfel am o viaţă nornală, ies, mă întâlnesc cu oamenii, ce nu-mi place e să călătoresc prea mult. Am fost la New York pentru o carte, apoi în Mexic pentru acel premiu, apoi în Paris, apoi am venit aici, apoi va trebui să ajung în Spania şi de acolo în Brazilia, e prea mult. Aş putea însă trăi oriunde. Singura mea problemă e că mi-e foarte greu să trăiesc departe de mare. În Portugalia e minunat pentru că totul e lângă mare.” [sursa]

Aveti o poveste in minte atunci cand incepeti?
Antonio Lobo Antunes: “Eu nu scriu povesti, nu imi pasa de povesti, cred ca ceea ce ma intereseaza pe mine sunt vocile, o voce care se schimba, merge mai departe. Nu le vad fizic, asa, ca pe niste oameni. In ultima mea carte (Ordinea naturala a lucrurilor, n.n.), nici macar nu au nume. Vreau sa pun lumea intre copertele unei carti. Mereu incerci sa faci o prima carte. Restul sunt continuari. Tu apartii unui lant care a inceput inainte de tine si merge mai departe dupa moartea ta. Si cititorii scriu cartea. Cand scriu cartea, eu, de fapt, o citesc.”

Aveti in minte un cititor pentru care scrieti?
Antonio Lobo Antunes: “Incep de la nimic, o fraza, apoi alta. Sunt foarte sarac. Nu stiu unde ma duc, ma duc unde ma duce cartea, ea e ca un organism. Esti, ca scriitor, un fel de somnambul, cartea te duce, nu tu pe ea. Dar asa e si viata. Nu stii ce se va intampla intr-o ora, si asta e minunat. Viata e atat de miraculoasa.” [sursa]

Dacă vorbiţi de corectat, v-aş întreba cîte versiuni lucraţi pe-o carte înainte de-a o trimite la editură?
Antonio Lobo Antunes: “Depinde. Primele capitole le rescriu de 13-14 ori. După ce trec de hopul începutului, cartea începe să aibă propria sa viaţă şi atunci e mai uşor. Cartea este un organism viu, cu propriul temperament, cu propriul caracter, cu un fel de-a fi. Trebuie să fii foarte atent la fraza de început, să munceşti foarte mult la început; după aceea, cartea este cea care te comandă pe tine. Şi trebuie să te laşi condus, să te laşi purtat unde vrea ea să te ducă.” [sursa]

sursa FOTO