Oricând ai o experienţă neplăcută, ai două variante: să încerci din nou sau să renunţi. Cum ştii când este cazul să renunţi? Cum ştii că ai valoare şi ar trebui să continui devenind mai bun? Unii ar putea spune că este vorba de curaj, de ambiţie sau încăpăţânare. Dar cred că răspunsul se află în puterea ta de auto-cunoaştere.
Unii se cunosc atât de bine, încât ceea ce spun alţii despre munca lor nu îi afectează sau nu îi descurajează decât pe moment. Iar ei îşi urmează visul şi talentul. Pe o parte din ei îi puteţi vedea aici.
Un lucru important este să înţelegi cauza eşecului. Dacă înţelegi cauza, poţi afla dacă este strict legată de tine, de ceea ce tu poţi face sau este vorba de cauze externe. De exemplu, acum câteva săptămâni am fost la munte şi am schiat pentru prima dată. Spre surprinderea mea, la început nu am căzut niciodată şi am mers foarte bine. După prima reuşită pe pârtie, plină de încredere şi mândră de mine.. am căzut de vreo 5 ori. De ce? Din prea mult entuziasm şi încredere în mine, am uitat să fiu concentrată la felul în care ţin genunchii, la postura corpului şi cum ar trebui să fac viraje. Bineînţeles că voi continua să schiez. Pentru că îmi place şi pentru că ştiu că sunt în stare să fac asta, să devin mai bună.
Pe de altă parte, am fost team-leader pe vânzări într-o organizaţie studenţească. Am pornit cu entuziasm, dar rezultatele concrete – contracte semnate – au fost mici în comparaţie cu aşteptările. Mi-am dat seama că nu investesc destul timp pentru această activitate, dar nu a fost un lucru pe care să fi vrut să îl schimb. Îmi savuram cu prea multă plăcere timpul liber, aşa că am renunţat. Lucrurile pe care le-am învăţat în acea perioadă şi oamenii pe care i-am cunoscut sunt de nepreţuit. Mă bucur că lucrurile au fost aşa cum au fost. Doar momentul nu era potrivit.
A renunţa este totuna cu a te declara învins? Puteţi citi aici un articol din domeniul psihologiei despre ce înseamnă a renunţa: umilinţă sau maturitate. Poate că unii persistă doar din încăpăţânare, doar din dorinţa de a demonstra că ei pot. Dar dacă stai să te gândeşti, asta nu este deloc de admirat. Asta nu este neapărat ceva ce îi ajută în dezvoltarea lor.
Într-un articol foarte frumos scris, Andrei Roşca vorbeşte despre importanţa de a renunţa la anumite lucruri pentru a alege altele, despre cum cele două opţiuni se îmbină: “Fiecare decizie pe care o luăm implică nu numai o alegere, ci şi o renunţare”.
Tu te cunoşti, tu ştii când poţi mai mult şi când a rămas doar încăpăţânarea. Prin urmare, să nu îţi fie frică să renunţi! Orice renunţare te face să te îndrepţi spre altceva, poate ceva mai potrivit, ceva care te va determina să devii cel mai bun şi să mergi mai departe, să mergi până la capăt.
Off topic:
Primul Blogmeet din CUA se va desfăşura sâmbătă, 6 martie 2010, la orele 14, în Sala mică a Casei de cultură “Ionel Floaşiu” din Câmpia Turzii. Se va continua la cafeneaua de peste drum!
http://zamfirpop.com/blog/2010/03/02/comunicat-important-pentru-tara
Da, o idee interesanta era aceea ca exista slabiciuni care conteaza si slabiciuni care nu conteaza, si nu totdeauna merita sa-ti irosesti energia incercand sa schimbi ceva ce de fapt e irelevant. O alta idee, despre care am scris si eu pe blogul Universitatii, este ca e bine sa lucrezi (pe plan profesional) pornind de la atu-urile tale, dar pe plan personal sa incerci sa-ti depasesti si slabiciunile.
E putin probabil ca cineva care uraste vorbitul la telefon, de exemplu, sa faca o cariera ca tele-marketer. In loc sa se considere invins ca persoana si sa se inversuneze sa demonstreze cuiva sau lui insusi ca poate sa fie un bun tele-marketer, ar putea sa aleaga o cariera care implica contactul fata in fata cu o echipa de oameni, de exemplu. Vorbesc si din experienta :), pentru ca la un moment dat lucram la o firma de headhunting, si credeam ca capiez de fiecare data cand trebuia sa sun la “n” firme si sa aflu tot felul de chestii.
Excelent articol, tocmai mi se potriveste.
@dan foarte buna ideea de a te concentra pe atuuri în plan profesional, dezvoltându-ţi alte abilităţi pe plan personal. Până la urmă, cred că trebuie să ţinem cont de faptul că nu avem de demonstrat nimănui nimic şi în măsura în care ne cunoaştem, ştim ce vrem, putem persevera sau putem renunţa, fără nici un fel de ruşine.
@florin Mă bucur foarte mult dacă te ajută.