Care e “de ce”-ul tău?

Când ne dorim ceva ce nu avem, prima întrebare pe care ne-o punem, de obicei, e cum să obţin ceea ce vreau? Şi de cele mai multe ori aflăm cum să facem, dar nu o facem. Găsim tot felul de scuze: eu nu pot face asta, eu nu sunt destul de bun, sunt prea tânăr/bătrân, prea ne-experimentat, prea alb, prea scund, prea slab/gras.

Găsim toate scuzele astea pentru că am început cu intrebarea greşită. Când îţi doreşti ceva, prima întrebare pe care trebuie să ţi-o pui e de ce? Dacă vrei un anumit lucru pe care nu îl ai, află de ce iţi place, de ce iubeşti lucrul respectiv şi de ce urăşti faptul că nu e al tau. Dupa ce afli chestii alea, vei fi mult mai motivat.

Dacă îţi doreşti ceva, primul pas e să găseşti un “de ce” puternic. După ce faci asta, nimic nu te mai poate opri. Uită-te la participanţii de la Dansez pentru tine .Nici unul nu a mai dansat înainte şi totuşi când îi vezi dansând ţi se par nişte profesionişti, ţi se pare că dansează încă de la grădiniţă, ceea ce nu e deloc adevărat.

Aproape nici unul nu are experienţă în dans, dar în schimb, fiecare are o poveste tristă în spate, o poveste la care vor să-i scrie un final fericit. Având acel final fericit în minte, dar şi prezentul trist, trec peste toate greutăţile pe care le întâmpină şi dansează pe viaţă şi pe moarte. Ei n-au timp să găsească scuze, pentru că ştiu că e singura lor şansă de a obţine ce îşi doresc.

Sun Tzu vorbeşte în Arta Războiului despre un general care a invadat, pe mare cu corăbiile, o altă ţară şi a ordonat să fie arse corăbiile. Alegerea era a soldaţilor. Ori înving duşmanul şi trăiesc, ori pierd şi mor acolo. Nu mai era cale de întoarcere.

Dacă ei pot să-şi depăşească limitele, tu de ce nu poţi? Pentru că tu încă nu ai căutat acel de ce puternic care să te facă să-ţi arzi corăbiile!

Ştii ce e interesant când îţi găseşti “de ce”-ul? Dispare orice teamă. În anul I de facultate, m-am îndrăgostit de o fată din Piatra Neamţ. Mi-am dorit să o văd, dar tot timpul găseam scuze. Apoi, mi s-a părut că relaţia dintre noi se răceşte şi că dacă continuă aşa, nu o să o mai văd niciodată. Atunci mi-am găsit de ce-ul. Vroiam neapărat să o văd, indiferent de continuare. Am luat decizia de pe o zi pe alta.

Trebuia să schimb 3 trenuri, nu aveam unde sta, dar nu mai conta. Eram hotărât. Era sesiune, aşa că după ce mi-am luat un examen, mi-am luat bilet ca să nu mă razgândesc şi am sunat-o pe mama să-i zic că plec. La ora 12 seara eram pe drum spre gară. Am făcut 12 ore cu trenul dus, 12 întors, plus vreo 12 am stat pe acolo, dar n-a contat. Aş fi făcut de 2 ori mai mult ca să o văd! A fost destul de riscant, ştiu că la un moment dat, a venit un poliţist pe la 1 noaptea în gară şi mi-a luat datele din buletin. Mi-a zis că dacă adorm şi mă fură cineva sunt pe cont propriu. Halal încurajare!

Până la urmă nu s-a întâmplat nimic rău, a fost doar foarte greu să-mi ţin ochii deschişi la întoarcere. La un moment dat, îmi era frică să nu adorm şi să mă trezesc prin Timişoara. Privind în urmă, mă uimesc de cât curaj am avut, cât de tare a fost experienţa şi cât de multe s-ar schimba dacă aş fi mai des la fel de motivat ca şi atunci.

sursă FOTO