Te-ai întrebat vreodată câți prieteni ai?
Mi-am pus zilele trecute întrebarea și imediat mi-am dat seama că la toți cei pe care îi cunosc le spun prieteni. Unii sunt simple cunoștințe, cu alții am avut de-a face mai mult, cu alții am avut doar ocazia să petrec timp împreună. Dar nu toți sunt prieteni.
Un bun prieten, ajuns acum la vârsta la care părul din cap îi este cărunt, obișnuiește să-mi spună că oamenii din jurul nostru se împart în două categorii: cunoștințe și prieteni.
Cunoștințele
Sunt oamenii pe care îi cunoști și cu care interacționezi mai mult sau mai puțin. Poate fi vânzătorul de la colț, poate băiatul care aduce ziarul dimineața. Cu unii dintre ei poate ai petrecut clipe frumoase împreună.
Sau poate fi cineva cu care te cunoști de 20 de ani, dar ați rămas simple cunoștințe. Vă salutați mereu cu respect și mergeți fiecare mai departe.
Prietenii
Sunt cei cu care simți că ai realizat o conexiune, vă simțiți bine împreună. Destul de simplist, însă acesta e glasul inimii: simți că vă leagă ceva.
Warren Buffet spunea “Când ajungi la vârsta mea, îți măsori succesul în viață după câți dintre oamenii care ai vrea să te iubească, chiar te iubesc. Acesta este testul suprem despre cum ți-ai trăit viața“.
Când ajungi la o vârstă înaintată, cel mai mult va conta câți dintre oamenii care ți-ai dori să țină la tine o și fac.
Personal am ajuns la o dilemă: când ești tânăr definiția de mai sus nu o văd ca fiind neapărat corectă. Am avut nenumărați “prieteni”, care la probleme nu mai erau. Am constatat că atunci când lucrurile merg bine toată lumea sunt prieteni. Toți oamenii se “iubesc” când soarele strălucește pe cer.
Problema apare când ajungi în situații dificile: nu vorbesc de foștii prieteni care acum dispar, pe aceia nici nu mai merită să îi luăm în considerare.
Iar restul? Unii îți vor deveni povară, așteptând să îi treci și pe ei peste probleme. Câți vor veni să discute onest și față în față problemele care le ai?
Câți vor face efectiv ceva neinteresat să te ajute? Fără a aștepta neapărat ceva în schimb.
Spun neapărat pentru că îmi vine greu să cred că există multe persoane care ar face de fiecare dată ceva complet neinteresat pentru alții. Poate este în firea umană să așteptăm puțin înapoi. Dar câți dintre actualii prieteni pe care îi ai, crezi că atunci când o să ai probleme vor sări să te ajute, indiferent că le oferi sau nu ceva înapoi? Sau măcar, câți dintre ei ești sigur că țin necondiționat la tine?
Cred că acesta este testul suprem care spune cine îți este prieten și cine (încă) nu. Capacitatea de a te ajuta necondiționat când sunt nori și plouă. Cred că nu ar trebui niciodată să alegem cine ne este prieten atunci când soarele strălucește pe cer.
Și mai cred că durează mult până poți fi sigur pe cineva că este prieten. Doar testul timpului o poate confirma.
Tu ce crezi, câți prieteni ai?
Mi-am pus întrebarea asta acum ceva timp în urmă și am ajuns la concluzia că pot număra pe degetele de la o mână pe cei pe care îi pot numi cu adevărat prieteni, restul sunt doar simple cunoștințe și cam atât. Cei pe care îi numesc prieteni sunt oameni cu totul și cu totul deosebiți iar faptele lor față de semeni sunt uimitoare. Conoștințele sunt persoane foarte superficiale și dacă la un moment dat îți oferă o mână de ajutor automat vor ceva (pur material) în schimb…nici măcar nu ai ce să vorbești cu o persoană superficială…
Cred că e destul de greu să ai un număr mare de prieteni care îţi sunt tot timpul alături. Ţinând cont de faptul că într-o relaţie de prietenie trebuie să oferi şi tu ceva în schimb numărul de prieteni depinde şi de disponibilitatea ta.
Oricum, doar pentru că cineva nu ne este prieten adevărat, asta nu înseamnă că ar trebui să neglijăm. Avem nevoie de cunoştinţe pentru a socializa, pt. a face servicii reciproce ş.a.m.d. De aceea nu cred că ar trebui ignorat nici numărul cunoştinţelor din viaţa noastră, dar în acelaşi timp să nu renunţăm la prieteni în favoarea acestora 🙂
@Andrei Boar: Da, ai perfectă dreptate. Nu cred că m-am exprimat eu cum trebuia și îmi cer scuze pentru asta. Este normal și chiar vital ca într-o relație de prietenie să ofere ambele părți. Altfel ne-am afla într-un continuu egoism. De asemenea, socializarea este importantă, căci nu suntem oamenii peșterilor. Locuim printre oameni și este necesar să oferim, să ajutăm, să socializăm.
@Roxana, @Andrei: într-adevăr nu doresc să neg importanța cunoștințelor. Nu are rost să acceptăm o mână de prieteni și să evităm cunoșințele. Au și ele rostul lor.
Cred însă că spre prieteni ne focalizăm o mare parte din energia emoțională și este bine să fim siguri că nu irosim o mare cantitate de emoții spre oameni care nu ne sunt prieteni în realitate. Asta nu înseamnă, desigur, că nu putem crea conexiuni cu cunoștințe 🙂
Acum ceva vreme am asistat la o discutie pe tema aceasta. Prietenul bunicul meu imi spunea mie si prietenilor mei cand eram mici ca daca o sa reusim sa gasim pe parcursul vietii noastre 4 prieteni adevarati, ar trebui sa ne simtim oameni norocosi. Era foarte glumet si nu iti dadeai seama cand spunea adevarul sau glumea insa aceste vorbe ce nu le-am putut intelege la acel moment acum gasesc in ele un strop de intelepciune.
Cătălin, era un sfat înțelept. Dacă e să mă gândesc, nu am 4 prieteni adevărați. Mai am timp 🙂
Eu,in afara de Iisus Hristos nu am alt prieten adevarat!Prin El…ii iubesc si pe altii,altfel mi-e imposibil sa mai am incredere in cineva!