Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

Cheltuială vs Investiţie

Am citit azi o dezbatere despre noua carte din colecţia “Arta Seducţiei”, Jurnalul lui Abel. Erau unii care ziceau că e prea scumpă cartea. La prima vedere aşa am zis şi eu. Apoi am stat şi m-am gândit mai bine.

Dacă o consideri o carte de literatură, carte cu care a fost comparată, da, se poate să fie scumpă. Dar nu e o carte de literatură, e o carte care vrea să (te) educe, o carte în care autorul scrie din propria experienţa, nu din propria imaginaţie.

În toamnă am plătit 500 ron ca să dau 5 examene. Am luat doar unul, deci 400 de ron i-am dat degeaba, asta pe lângă faptul că o să plătesc din nou examenele când o să le dau. Motivul principal pentru care am picat examenele a fost că nu m-am putut concentra. Fetele, sau mai bine zis absenţa lor în viaţa mea, îmi distrăgeau atenţia. Când am vrut să comand cartea Arta Seducţiei, m-am răzgândit pe motiv că e prea scumpă. Costa 55 de ron. Dacă o comandam atunci când am vrut(în primăvară), cu siguranţă nu picam examenele. Concluzia? Cu o investiţie de 55 de ron aş fi putut evita o cheltuială de 400 de ron.

Acum 2 zile vroiam să comand iar cartea “Arta Seducţiei”, dar m-am lasat din nou intimidat de preţ. M-am gândit că sunt o groază de materiale pe net, materiale pe care le pot lua gratuit. Majoritatea sunt în engleză, dar cu un mic efort am zis că mă descurc. Ştii ce s-a intâmplat? Am pierdut 100 de ron în 2 minute! Primisem un voucher de la google în valoare de 280 de ron cu care puteam face reclamă gratuită.

Am fost foarte încântat, mi-am făcut cont, şi din greşeală mi-am încărcat contul cu 100 de ron de pe card! Când mi-am dat seama ce am făcut era prea târziu. Îmi venea să mă dau cu capul de pereţi, dar ce mai puteam face? Dacă am noroc îmi rambursează banii peste o lună… Concluzia? Deşi aveam bani, deşi vroiam cartea, îmi era frică să nu cheltuiesc banii aiurea. Aşa că Cineva a avut grijă să-mi dea “o palmă”, probabil să-mi arate că dacă mi-e frică să investesc atunci cu siguranţă o să ajung să cheltuiesc.

Am prieteni care ar zice acelaşi lucru: că e prea scumpă cartea. Tot ei cheltuiesc în unele zile între 50 şi 100 de ron în club. Apoi dimineaţa când se trezesc, nu-şi mai aduc aminte ce au făcut seara şi îşi petrec ziua colindând “ce rău mi-e”. Concluzia? Banii tot dispar, doar că pe alte lucruri. În fond ei obţin ce vor, dar la un preţ diferit. Cartea i-ar fi putut ajuta pe termen lung, în schimb alcoolul îi ajută pe termen scurt.

Din cele 3 exemple pot trage următoarele concluzii. Când e vorba de bani(dar cred că e aceaşi chestie şi cu energia, timpul), oricum se duc. Depinde doar de tine daca îi investeşti sau îi cheltuieşti. În primul caz, se vor întoarce într-un fel sau altul la tine, în al doilea caz, vor dispărea pentru totdeauna.

Nu există e prea scump! Există doar “nu cred că o să-mi fie de folos aşa că ar fi mai bine să fie mai ieftin ca să nu-mi pară rău ca am dat atâţia bani degeaba”. Dacă crezi că nu o să-ţi folosească, de ce să cumperi? Pentru că dacă tu crezi că ceva nu e bun, nu o să fie! Nu o să investeşti timp şi efort ca să citeşti cartea, ca să pui in aplicare ce înveţi, ca să te bucuri de rezultate. Aşa că oricând ceva ţi se pare prea scump, să ştii că ai dreptate! Nu eşti pregatit ca să-l ai(sau nu ţi-l doreşti destul de mult). Dacă ai fi, nu te-ai mai uita la preţ.

sursa FOTO