Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

Cu şi despre stima de sine

Deseori mă întrebam şi tot de-atâtea ori nu ajungeam la nici un răspuns satisfăcător: “De unde şi de ce am venit dacă totul e atât de greu pe parcurs şi la final nu e … nimic?” Pare atât de uşor răspunsul de “Am apărut fiecare cu un scop, poate niciodată pe deplin cunoscut”. Probabil cu toţii v-aţi întrebat la un moment dat aceeaşi chestie, cu sau fără aceleaşi cuvinte.

De ce aberez despre scopul fiinţei umane când ar trebui să vorbesc despre stima de sine? Păi pentru că … după mine, depind mult una de cealaltă. Stima de sine e un concept destul de clar pentru majoritatea oamenilor … cel puţin aşa cred ei. Şi spun că aşa cred ei pentru că, în majoritatea discuţiilor pe marginea subiectului pe care le-am purtat, exista o tendinţă universală de a se raporta la sine prin prisma celor din jur. Or, de foarte multe ori această prismă e una mult distorsionată şi lipsită de obiectivitate.

Fiecare om îi percepe pe ceilalţi cu ajutorul experienţelor personale, al principiilor mai mult sau mai puţin induse de mediul său. Această percepţie a sinelui majoritară de cele mai multe ori duce la o plafonare a oamenilor, la o prea mare încercare de a fi ca şi ceilalţi sau cum sugerează ceilalţi, încât ajung să uite de ei înşişi în adevăratul sens al cuvântului şi să aibă doar impresia că au stimă de sine.

Într-adevăr, trebuie ţinut cont şi de prezenţa celorlalţi. Doar fiecare are rolul său. Însă ce cred eu că ar fi benefic pentru fiecare om este să facă exerciţii, să poarte conversaţii cu sine, să vadă ce-i place şi ce nu-i place, eventual să schimbe ce vrea şi să ajungă la un grad de auto-acceptare si de iubire care într-adevăr să-l ajute să evolueze şi să fie fericit.

Chiar dacă fericirea sună ca o utopie … e atât de subiectivă, încât există şi poate fi atinsă în infinite forme… Trebuie doar să vrei şi să faci ceva pentru asta… începând cu tine!