.st0{fill:#FFFFFF;}

Productivitate

Cum să inventezi Facebook în şase paşi

 November 7, 2011

By  Cristian Ciuberea

Cu atâtea poveşti de succes în jur, fiecare din noi visează să inventeze ceva la fel de tare ca Facebook, Apple sau Windows. În fond, de ce n-am face-o? Tot ce ne trebuie e un garaj în care să ne lăsăm geniul creator să se desfăşoare. Sau cel puţin aşa s-a dus vestea 😀

Să vedem însă care e realitatea, şi care sunt cei şase paşi pentru “a creea facebook”(care de fapt foloseşte ca metaforă pentru crearea unui nou comportament):

1. Ce înseamnă inventarea facebook-ului?

Pentru a putea creea facebook, trebuie să îţi fie foarte clar ce anume înseamnă “inventarea facebook-ului”. Pentru Mark Zuckerberg “inventarea facebook” a însemnat crearea unui mediu în care oamenii să se conecteze şi să îşi împărtăşească experienţa.
Să presupunem că tu vrei să înveţi. Ce înseamnă pentru tine a învăţa? Când ştii că ai învăţat?

2. Ce faci în timp ce “inventezi Facebook-ul?

Întrebă-te de ce faci acele lucruri? Ce beneficii obţii şi ce consecinţe negative eviţi făcând acele lucruri?

De exemplu, dacă tu vrei să înveţi, dar în loc de asta te uiţi la Doctor House, analizează care sunt beneficiile pe care ţi le aduce serialul, dar şi consecinţele pe care le vei suporta dacă în loc să spui stop, vei da play şi sezonului următor 😀

3. Creează o listă cu resursele de care ai nevoie pentru a “creea Facebook”

În cazul facebook probabil resursele ţineau de un server, câţiva programatori, şi mult timp liber.

În cazul învăţatului poate fi vorba de cursuri(da, de multe ori studenţii nu le au nici pe astea!), de un pix, un caiet şi timp liber. Eventual energizant, cafea sau orice altceva te ţine treaz şi motivat. E un pas destul de important pentru că dacă nu ai toate resursele de care ai nevoie e puţin probabil că vei reuşi să ai rezultate.

4. Ştii cum se inventează Facebook-ul? Poţi să îl inventezi? Crezi că poţi să îl inventezi?

Sunt 3 întrebări foarte importante pe care de multe ori nu ni le punem. Ştii cum să înveţi? Fiecare are un stil predominant de a învăţa(vizual, auditiv, kinestezic). Tu îl cunoşti pe al tău? Ştii cum să înveţi în funcţie de stilul tău? Dacă nu, află!
Apoi, ai competenţele necesare pentru a învăţa? Să presupunem că pentru a învăţa karate ai nevoie să te poţi da peste cap. Dacă nu ai competenţele necesare, încearcă alt sport:)
Iar dacă ai competenţele necesare, crezi că poţi să înveţi? Dacă nu crezi în tine, lupta e pierdută de la bun început.

5. Eşti motivat să “inventezi Facebook-ul”?Mai motivat decât ceea ce faci acum în loc?

Cu alte cuvinte, eşti motivat să înveţi? Sau eşti mai motivat să te uiti la Doctor House?
Până nu îţi găseşti motivaţia, şansele tale de reuşită sunt mici.

6. Asigură-te că ai un câştig din inventarea Facebook-ului şi că eviţi să pierzi ceva dacă îl inventezi

Imaginează-ţi un iepure care aleargă după un morcov, iar în spatele iepurelui un lup. Pentru ce crezi că va alerga iepurele mai repede şi mai mult? Ca să prindă morcovele sau ca să scape de lup?

Dacă iepurele are doar un morcov în faţă, va face din când în când o pauză. Dar dacă are un lup în spate, va fugi până va scăpa de lup:)

Bonus: Nu uita că cel care a inventat facebook-ul nu s-a gândit la el în forma în care e azi. Iniţial, Facebook-ul a fost creat pentru studentii dintr-un campus universitar. Dacă vrei să mănânci un elefant, nu îl poţi mânca întreg, doar bucată cu bucată. Pune cărămidă peste cărămidă şi în scurt timp vei avea o clădire.

Întrebări? Sugestii? 😀

Cristian Ciuberea


Cristian Ciuberea este unul din fondatorii TopHabits.ro. Este interesat de potenţialul uman şi cum anume îl poţi trezi pe uriaşul din tine, considerând că după ce reuşeşti să faci asta, restul e optimizare.

Your Signature

related posts:




Leave a Reply:

Your email address will not be published. Required fields are marked

  1. E interesanta paralela – insa nu o inteleg pe deplin.
    Invatatul (inteleg ca e adresat studentilor) este doar calea spre ceva.
    Fac o facultate pentru ca— vreau sa cistig mai multi bani, vreau sa fiu numit “dl inginer” sau “dl doctor”, pentru ca… Daca exista acest motiv, esti iepurele care alearga dupa morcov si poate si de lup. Daca dai de examene mai grele sau ai probleme sa intelegi materia dar examenul e obligatoriu sa iti iei diploma, “lupul” – frica de ruina financiara sau de esec sau chiar de gura lumii (ce vor zice ai mei ca nu am terminat facultatea) motiveaza bine.

    Steve Jobs a vrut doar sa isi asigure existenta materiala si a avut multe idei pe care a stiut sa le aplice in ordine corecta (in 1984 nu existau celulare, nici infrastructura pentru telefonie fara fir, ce facea cu iPod atunci?).

    Deci – fa pasul urmator care e necesar – ia-ti examenele la facultate sa iti iei diploma, apoi fa ce poti sa supravietuiesti – cu diploma in mina fa curs de taximetrist si cistigi ceva bani (sic) dar ai timp sa gindesti in sfirsit in liniste: niciodata nu-ti dispretui propriile idei – intr-o zi te pot hrani, sau inventezi ceva care nu a fost inca asa cum e acum si toata lumea va aprecia acest lucru.

    Nici Steve Jobs, nici Zuckerberg nu s-au asezat la masa de lucru sa planuiasca din prima ora detaliile finale ale produsului care i-au facut celebri. Dar au avut ceva in comun: nu s-au oprit si nu s-au lasat opriti de altii. Don’t give up!

      1. Dupa cite stiu, Steve Jobs a trecut pe la facultate doar un semestru si nici nu cred ca si-a dat examenele din prima sesiune; probabil a lucrat “taximetrist” in timp ce construia primul Apple, sa aibe ce minca…

        Din pacate, multi care nu ajung sa face ceva extraordinar isi termina facultatea si pentru ca nu sunt locuri de munca in domeniu se fac taximetristi.

    1. Cred ca primul lucru pe care vroiam sa il ating era ca nu oricine poate inventa orice! Si in ultima vreme, de cand cu secretul si alte minunatii, exista 2 tabere: cei care nu au fost influentati de curentul new age si cei care cred acum ca pot face orice, oriunde, oricand 🙂

      Si nu e deloc asa pentru ca ai nevoie de anumite lucruri pentru a crea ceva. Era o carte care vorbea despre importanta mediului in care traiesti. Si zicea de Steve Jobs sau de Biil Gates, nu mai stiu exact, ca a avut noroc pentru ca era unul din foarte putinii copii care au avut acces la un calculator in scoala, pana la varsta de 16 ani. Fara acest lucru… nu ar fi reusit nimic.

      Imagineaza-ti ca Steve s-ar fi nascut in Africa. Tot genial ar fi fost, dar nu si-ar fi putut dezvolta geniul si sigur nu s-ar fi gandit la calculatoare 🙂

      Desigur, nu trebuie sa te dai batut foarte usor, dar trebuie sa tii cont si de faptul ca nu orice e posibil pentru tine. Si cred ca asta se intampla pentru ca fiecare are un drum trasat in linii mari.

      Si pana la urma fiecare poate face lucruri uimitoare, doar ca pentru fiecare “uimitor” va avea alta definitie.

      1. Deci_ urmeaza-ti geniul interior si foloseste-te de tot ce iti ofera viata tie personal. 😉 Nevoia te invata.

        Asa poate deveni un absolvent al facultatii de electronica si calculatoare (cu acces la computere) in loc de programator genial care inventeaza ceva in domeniu cibernetic un antreprenor de succes in domeniul educatiei copiilor (un “maria montessori”) si poate si specialist in nutritie.

        Cred ca exista patru tabere: unii care gasesc cai noi (Steve Jobs, Bill Gates), unii care imbunatatesc caile vechi (Zuckerberg, Google), unii care ii imita total (… vezi concurenta lor) si unii care analizeaza cum au ajuns geniile sa fie genii. Cred ca astia din urma cistiga cel mai mult pina la urma 😀

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Get in touch