O să scriu despre ceva ce nu se regăsește în mod normal într-un blog de dezvoltare personală. Generic o să mă refer la probleme. Cu ce m-ar ajuta asta să devin mai bun? Problemele sunt o parte integrată a vieții noastre și unele par chiar de nerezolvat. Și ne consumă, ceea ce nu e bine de loc. De asta vreau să le găsesc soluții.
Sincer să fiu nici nu ştiu exact ce nume să îi dau stării pe care vreau să o analizez. Ştiu doar că există. Există şi se manifestă prin întrebarea: De ce eu?
Da, aş putea să-i găsesc o oarecare explicaţie întrebării ăsteia, să spun că precedă o nenorocire/dramă, e incapacitatea de a accepta ceva ce nu poate fi schimbat, autocompătimire, tristeţe absoultă… Dar nu asta contează. Ceea ce e cu adevărat important e că fiecare dintre noi ne-am pus această întrebare cel puţin o dată în viaţă sau dacă nu, sunt şanse foarte mari să o facem. Aş putea să dezvolt şi suita de motive care o produc, fiecare la fel de grav ca celelalte, cum ar fi incapacităţi fizice, sociale, materiale, sentimentale, mentale, accidente, probleme, lipsuri, sigurătate, etc. Dar asta nu ar avea sens, pentru că aş ştirbii din universalitatea acestei întrebări- și a problemelor la care se referă totodată- lucru ce nu vreau să îl fac, pentru a putea oferi un răspuns la fel de general. Sigur că “De ce eu?” e o întrebare profund retorică, pentru că motivul care o naşte e atât de personal încât nu îi permite nimănui să o spună nici măcar în şoaptă, darămite cu voce tare unei alte persoane.
De asta aș vrea să-i răspund.
Aici urmează dezvoltarea personală. Cum putem răspunde acestei întrebări?
Dar ai prieteni cărora să le împărtăşeşti necazurile, aţi putea spune. Soluţia nu cred că vine în acest caz de la prieteni/familie, tocmai datorită faptului că subiectul ce ar trebui discutat este mult prea personal şi o expunere a lui ar fi prea dureroasă. În plus eu nu vorbesc despre fiecare problemă banală care apare pe parcursul vieţii, cu care puteţi merge la cineva să vă descărcaţi sufletul, eu vorbesc depre ceva de nerezolvat, despre Problema cu P MARE.
Atunci cum? Mult timp nu am ştiut nici eu. Atât doar că am o capacitate extraordinară de regenerare şi pot să fiu fericit chiar atunci când sunt cel mai supărat.
Chiar dacă problema mea este la fel de particulară ca a voastră, răspunsul pe care l-am găsit a fost cât se poate de general. Da, s-a întâmplat, da, îmi pare rău, era preferabil să nu se întâmple asta, dar nu mai am nimic de spus în această privinţă. Atunci nu îmi risipesc din energie regretând trecutul, nu pierd clipe de Fericire făcând asta? Răspunsul e evident.
Soluţii:
1. Pentru început, controlează-ţi senzaţiile, gândurile, problema e doar în mintea ta, te afectează pentru că te gândeşti la ea mult prea mult.
2. Gândeşte-te că nu eşti singurul OM care are o problemă, majoritatea au probleme, din păcate. De asta îţi dai seama numărând într-o singură zi câte feţe triste/încruntate vezi. Eu am făcut-o și am pierdut şirul din păcate. În plus, dacă toți ne-am lua problemele și le-am arunca într-o grămadă, putând astfel să vezi o mică parte din nefericirile celorlalți, ți-ai lua partea și ai fugi mâncând pământul.
3. Ei bine, dacă te gândeşti, în fond ai putea învăţat ceva. Și în timp ar fi mai ușor să te obișnuiești cu inevitabilul. Când eşti capabil să spui că, dacă ai avea de ales, ai face acelaşi lucru(da, la concluzia asta am ajuns), atunci problema e ca rezolvată. Şi să nu uităm, spui că ai repeta experienţa care ţi-a provocat cea mai mare durere!
Revin. Răspunsul pe care mi l-am oferit a fost concis. De ce eu?… De ce nu?