Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

De ce (să)… nu?

O întrebare mai mult decât frecventă în vieţile tuturor, în nenumărate contexte, este “De ce?”
Pare atât de simplă şi de .. la ordinea zilei, încât abuzăm de ea. Săraca…

Într-adevăr, este natural să fim curioşi. Este parte integrantă a fiinţei umane… De cele mai multe ori însă, această întrebare este folosită cu un cu totul alt sens decât cel de curiozitate şi sete de cunoaştere. Este folosită mai ales din lenea şi nepăsarea caracteristică… tot fiinţei umane. “De ce să fac asta?”, “De ce să merg la plimbare, când pot foarte bine să stau pironit în faţa calculatorului şi să mă uit la plimbări exotice, croaziere, expediţii şi să visez la ele?”. Mda…

Până nu demult, chiar dacă nu era conştientă, una din cauzele pentru care eram în pragul depresiei era exact aceasta. Inconştient, preferam să mă întreb încontinuu “De ce să fac lucruri noi, interesante şi diverse, care să mă facă fericita, să mă facă să nu mă mai gândesc exclusiv la mine şi mai ales în comparaţie cu alţii?”.

Joi am fost la un film. Cu toate că a fost Alice, mi-a plăcut mult. Am fost la vivariu. Am văzut reptile şi peşti. Şi câteva păsări. Poate părea prea puţin, poate părea neinteresant sau stupid. Pentru unii. Aşa cum mie, la un moment dat, îmi păreau stupide multe dintre acţiunile şi comportamentele celor din jurul meu. Aveam deseori în minte întrebarea “De ce?”, cu o valenţă curioasă, dar într-un sens total distructiv. Mă tot întrebam de ce unii fac aşa, unii altcumva, alţii cu totul pe dos. Nu reuşeam deloc să înţeleg întreaga natură a lor.

Recent, am început să înlocuiesc credinţele, convingerile şi întrebările iraţionale care-mi roiau prin minte. Am învăţat să accept.
Să mă accept. De-acolo izvorând acceptarea şi înţelegerea faţă de ceilalţi.

În acelaşi timp, am înlocuit sensul întrebării “De ce?” pe care-l foloseam. L-am transformat în “De ce nu?”, când era vorba de alţii şi “De ce să nu?” când venea vorba de mine.
Am descoperit că astfel am reuşit să trec peste multe piedici. Să nu mai văd nimic precum ceva absurd, stupid sau mai ştiu eu cum.
Mă plimb mult. Abia aştept să se mai încălzească, să mă plimb şi mai mult.
În fiecare zi mă prefac turist în oraşul meu, ajungând astfel să descopăr ceva nou de fiecare dată când îi cutreier străzile. Îmi place să admir clădirile, străzile, oamenii… Sunetele oraşului. Oraşul sună de multe ori haotic, poate chiar cu acorduri false.

Am învăţat să iau doar sunetele care-mi plac din el. Să le ascult pe rând. Să văd ceva frumos în orice. Urât nu mai există, s-a transformat în estetica lui…

De ce să nu faci orice, cât de mărunt, care să-ţi placă? În fiecare zi.

sursa FOTO