Din 2005 până acum, de când am dat de dezvoltarea personală, am trecut prin mai multe stagii de evoluţie, cu diferite niveluri de succes.
Primul a fost acela să conştientizez că există şi un alt mod de a fi, de a gândi, de a acţiona şi că schimbarea este posibilă. Al 2-lea a fost să experimentez cu lucruri concrete, palpabile. Însă doar când am început să mă concentrez pe interior, pe schimbarea profundă, am putut simţi că am evoluat cu adevărat.
De-a lungul acestui drum, am văzut, în mod practic, ce merge şi ce nu merge. Astfel am identificat anumite pattern-uri de comportament care îi diferenţiază pe cei care au succes de cei care n-au, în toate domeniile.
Care sunt pattern-urile de succes?
1. Naturaleţe vs robotizare. Dacă aş începe acum dezvoltarea mea personală de la zero, lucrul ăsta ar fi primul pe care l-aş schimba: să încep din interior. Să lucrez mai mult la psihologia mea decât să adopt “metode” care ar duce spre succes. Să experimentez lucrurile din punctul ăsta de vedere, iar abia apoi să adopt anumite tipare.
Te invit să te uiţi la tine şi la viaţa ta, din exterior. Îţi place ceea ce vezi? Poţi să povesteşti copiilor tăi ceea ce faci şi să fii mândru de tine? Poţi să faci un clip cu viaţa ta şi să-l pui pe YouTube?
2. Strategie vs metodă. Poţi să dai peste cel mai bun sfat din lume chiar acum. Poate ţi-ar schimba viaţa într-un mod radical, însă acel sfat este în momentul actual pentru tine doar “o metodă”. Cum se încadrează el în “the big picture“? Care este drumul pe care trebuie să-l parcurgi ca să ajungi acolo? Care sunt obstacolele?
Trebuie să îţi creezi o hartă pentru succes şi să foloseşti strategii care sunt în concordanţă cu nivelul tău actual de dezvoltare personală.
3. Proces vs obiectiv. În momentul în care ţi-ai setat un obiectiv, uită de el şi concentrează-te asupra drumului pe care îl ai de parcurs. După ce ţi-ai setat nişte target-uri clare, redefineşte ce înseamnă succesul pentru tine.
Trebuie să priveşti ca victorie faptul că ai mai făcut un pas, că ai încercat din nou, şi drept eşec şi înfrângere faptul că ai renunţat să mai lupţi.
4. Pasiune vs rută forţată. Indiferent că vrei să slăbeşti 10 kilograme, să dobândeşti independenţă financiară sau să intri într-o relaţie cu o persoană minunată, vor exista mai multe căi de a ajunge acolo. Unele ţi se vor potrivi, iar altele nu.
Poţi să ai grijă de condiţia ta fizică făcând înot, mergând la sală sau practicând o artă marţială.
Poţi să te îmbogăţeşti formând un sistem de pârghii financiare, devenind patron sau investind.
Poţi să-ţi găseşti jumătatea intrând în vorbă cu persoane necunoscute, apelând la cercul de prieteni sau folosindu-te de cadrul unor activităţi care îţi fac plăcere.
Dacă unul îţi bagă pe gât calea lui şi tu nu te poţi împăca cu acea rută de acţiune, dacă nu eşti pasionat de “drum“, nu-ţi vei putea atinge obiectivul niciodată.
5. Joc vs problemă. Este mult mai uşor să-ţi schimbi viaţa în momentul în care te detaşezi, în care nu priveşti totul printr-o lentilă de seriozitate, în care începi să te distrezi. Secretul e să îţi transformi problemele în joculeţe, printr-un proces de “gamificare“.
La ce “nivel” eşti în fiecare dintre ariile vieţii tale? Unde vrei să ajungi, într-un mod cât mai clar? Care este drumul pe care trebuie să-l parcurgi, să ajungi din punctul A în punctul B?
Construieşte-ţi paşii aplicând “divide et impera” şi ieşi, în mod constant, câte puţin din zona de comfort.
Te poţi lovi de blocaje gen: frică, stres, anxietate. Cheia pentru a nu renunţa atunci când întâlneşti obstacole este să lucrezi în starea de flux, unde provocarea să corespundă nivelului de skill pe care îl deţii.
Eşuezi dacă nu faci nimic, dar şi atunci când provocarea este prea mare pentru tine.
Nu tragi 10 kile când tu poţi să tragi doar 5. Nu te apuci să faci investiţii când tu nu ştii să-ţi gestionezi puţinii bani pe care-i ai. Nu te bagi în vorbă cu persoane necunoscute dacă îţi este frică să ieşi din casă.
Cum aplici în acest moment principiile de mai sus?
1. Naturaleţea. Concentrează-te mai mult pe mentalitatea din spatele acţiunilor, decât pe acţiunea în sine.
2. Strategia. Fă-ţi un plan care încorporează sfaturile de valoare pe care le primeşti.
3. Procesul. Lucrează să-ţi formezi obiceiuri care duc în mod natural la succes.
4. Pasiunea. Experimentează, găseşte acele lucruri pe care le poţi face tot timpul, care îţi aduc bucurie, şi concentrează-te asupra lor 90% din timp.
5. Jocul. Construieşte-ţi challenge-uri corespunzătoare nivelului de skill şi acţionează “kaizen”.
Dacă ai întrebări, nelămuriri, sau vrei să ne împărtăşeşti cum ai să aplici principiile astea în viaţa ta, lasă un comentariu mai jos. Mult succes!
Excelent articol, ca deobicei doar calitate citesc de la tine!
Folosesc si eu aceste principii dar uneori se mai intimpla sa uit de ele si sa trec in cealalta extrema dar este bine ca exista asa gen de articole care imi reaminteste si rederectioneaza pe calea corecta
Mersi Vali, incerc tot timpul sa ma educ in mai multe domenii, sa distilez, sa ajung la esenta, sa combin invataturile si sa gasesc modalitati de a aplica informatia cat mai practic posibil.
Buna, Leo,
Mi-a placut mult articolul tau. Ai sintetizat cateva principii importante, de aceea l-am citit cu acea foame de cunoastere si cu interes. Nu m-am putut abtine si mi-am zis ca trebuie sa scriu si eu cateva cuvinte.
Eu am descoperit dezvoltarea personala cam acum 2 ani. Si…realizez ca am avut noroc, pentru ca am descoperit oamenii potriviti, care sa nu ma lase sa orbecai foarte mult, ci facandu-ma constienta ca schimbarea vine din interior.
Din fire( conform MBTI – INFP), ma simt sufocata de reguli, rutina, cai gata batatorite de altii. Prefer sa experimentez, sa-mi bat eu capul cum sa fac, sa caut oameni care sa ma ajute, astfel simtindu-ma implinita si…simtind ca traiesc. Sunt vie:) !! Si nu traiesc viata altora, ci mai fac eu cate un pas. Mic, mare, nu conteaza. Dar simt ca sunt utila cand actionez.
Am invatat sa nu folosesc cuvantul ” problema”, obstacol de netrecut, concentrandu-ma pe el foarte mult timp. Ci, il identific si, mult mai important pentru mine, e sa gasesc solutii.
Sunt in continua cautare de oameni alfa si sunt constienta de importanta obiceiurilor.
Sunt fericita ca mi-am gasit vocatia, ma simt mandra ca eu singura mi-am facut un blog ( probabil va trebui sa fie imbunatatit, dar asta se va face pe parcurs).
Prin ceea ce citesc si ce scriu eu, vreau sa ma implic in educarea parintilor, in acest mod ajungand la copii. La adolescenti. Iar ideea a inceput de la dorinta ca fratele meu sa inceapa cu dreptul in viata si sa nu-l culeg de pe drumuri, nestiind nici cum il cheama, astfel partcipand neputincioasa la durerea lui de a nu sti ce sa faca. Am inceput sa aplic ce am scris in articolele mele si sa-l inteleg mai bine, sa descopar ce fel de personalitate are si cum il pot ajuta. Si..surpriza, poate pt multi parinti, chiar functioenaza. Am avut cateva victorii mici, dar foarte importante, vrand sa-l indrum pas cu pas catre ceea ce se numeste o personalitate alfa.
Acestea fiind zise, iti doresc o zi frumoasa si spor in ceea ce faci!
Multumesc Violeta. Si eu sunt NFP cu un E in fata 🙂 si stiu cum te simti.
Punctul slab pe care l-am identificat la mine a fost acela ca, in dorinta de experimentare, de a evada de reguli si de cai batatorite, am avut dificultati in a-mi creea propriile reguli si in a-mi forma propria cale. Chiar ma gandesc sa ma axez pe domeniul asta si sa vin cu solutii pentru cei care se simt cum ma simteam si eu in situatia asta.
Zici ca ti-ai descoperit vocatia. Care anume a fost procesul? Cum esti acum fata de cum erai inainte? Ce vezi schimbat in comportamentul tau? Chiar sunt curios. 🙂
” in a-mi crea:) “… Aceeasi problema o am si eu…atunci cand nu vrei sa imprumuti de la altcineva, e destul de greu sa-ti formezi un stil propriu. Cred ca mi-ar prinde bine si mie ceea ce ai tu de gand sa faci cu solutiile pentru formarea propriei cai. Deocamdata ma chinui sa ma organizez. INFP…creativ, organizare…zero barat:(.
Bun. In legatura cu vocatia. Cea de a scrie. iar cu ocazia asta, imbin scrisul cu dezvoltarea personala, creandu-mi un stil propriu in timp.
O sa incep cu relatarea prin a aminti ca eu am terminat Litere. Acolo s-au pus bazele, dar nu pot spune ca am inceput sa scriu cat timp eram in facultate sau in liceu. Ei, si acum 2 ani, cand ma zbateam eu in hatisurile rostului existentei mele, am inceput sa particip la niste intalniri ( Monday’s) care se tineau pe diverse teme de dezvoltare personala. Iar la sfarsitul primei intalniri, cel care a initiat acesta actiune, a propus ca participantii sa scrie cateva cuvinte despre ce s-a discutat in acea seara. Iar eu am scris cam o pagina, i-am trimis-o si a fost publicata pe blog. Apoi, am continuat sa merg in ficare luni( Monday.s) si, dupa fiecare intalnire, am scris cate un articol. Asta timp de cateva luni. Si am realizat ca imi place. Ca imi formez un stil propriu, ca pot aplica ce am invatat la scoala/facultate si ca celor din jur le place cum imbin cuvintele. Si ca scriu repede unele chestii, care unora le-ar lua o zi intreaga.
Facand si alte lucruri in paralel, am renuntat dupa o vreme sa mai merg la intalniri si sa mai scriu. Aceasta a fost perioada de negare. Insa, nu am rezistta si, intr-o zi de luni m-am decis ca TREBUIE sa merg. Imi era dor sa scriu. Si asta i-am si zis lui Alex. Am venit pentru ca mi-e dor sa scriu. Aveam multe de spus si asa ma transpuneam eu, era felul meu de a ma exprima. Era tipatul mut, dupa ce am inceput sa ma schimb.
Apoi, facandu-ma cunoscuta in acel cerc ca fiind persoana care scrie, am inceput sa fiu solicitata pentru a-i ajuta. Mai ales de oamenii tehnici, care scriu cu liniuta de la capat. I-am ajutat, evident, insa cu gandul la ce spunea Pera. La ce sunt eu buna si cum pot oferi valoare, prin ceea ce fac?
Acum, este ceva normal pentru mine sa scriu. Cele mai frumoase momente sunt cele de flow. Recent am avut o experienta de acest gen, dupa ce am vazut un film. Am luat un pix, o foaie si nu m-am oprit decat in momentul in care am pus punct. Atunci mi-am dat seama ca ar fi putut veni furtuna, ar fi putut fulgera, tuna, veni tsunami etc. insa eu continuam sa fiu in acea stare de transa, in care trebuia sa ma descarc de toata acea energie, de toate ideile.
Cum m-am schimbat? In timp ce merg pe strada, cu metroul, la birou, imi scriu ideile pe ce apuc, pt ca apoi sa le cizelez. Fac asocieri de cuvinte si transform vorbele celorlalti in idei.
Cuvintele ma entuziasmeaza, iar psihologia ma ajuta mult sa inteleg si sa pun punctul pe i.
Daca mai ai intrebari, nu ezita sa le adresezi. Eu iti scriu de pe baricade, de la birou, ca un moment de ragaz, inainte sa evadez si sper sa ma fi facut bine inteleasa. 🙂
O seara frumoasa!
Foarte misto, ma gandesc acum ce folositoare e descrierea ta pentru cei care lucreaza sa-si descopere pasiunea.
Multumesc pentru ca ti-ai rupt timp sa-mi raspunzi, succes pe baricade. 🙂
Hmm, am omis ca ma trezesc la miezul noptii, sa scriu, apoi adorm ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat?:)
Cu placere, oricand. Ma insufleteste cand vorbesc despre asta. Baricadele astea ma sufoca, Leo! Sunt gratiile imaginare pe care trebuie sa le mai suport o vreme, pana cresc din punct de vedere financiar cu online-ul.
In privinta descoperiri pasiunii, eu as zice ca, uneori, cel putin asa a fost in cazul meu, ea vine natural. Uneori trebuie sa experimentezi in domeniul care stii ca ti-ar placea. De ex, eu am facut voluntariat la un site de stiri, ca editor de stiri. Repede mi-am dat seama ca nu vreau sa fac asa ceva, pt ca ma plictisesc, insa am invatat sa scriu in WordPress.
Si, cum spunea cineva, pasiunea e atunci cand vorbesti despre acel lucru si ti se vede sclipirea in ochi. Ai vorbi zile in sir doar despre asta. Si apoi ai fi sfatuit sa treci la treaba.
Insa, trebuie sa fie cineva langa tine Care sa-ti puna intrebarile potrivite.
Spor pe maine:)!
Felicitari, Leonard, pentru tot ce ai facut, faci si vei face! E minunat c-ai reusit sa depasesti barierele si sa privesti profund in interiorul tau, sa faci totul, pornind de-acolo!
Da, asa cum spunea si Violeta, ma trezesc in toiul noptii, punand pe hartie, idei, opinii, profunzimea sufletului meu… dimineata, cu aplomb, pregatesc strategii, planific si visez…, dar cotidianul ma readuce la realitatea nepermisiva: trebuie sa asigur fasicul necesar traiului de zi cu zi, pasiunea fiind lasata mai mult pentru seara si noaptea ce vin!
Dar sunt optimista, stiu ca intr-o zi , pas cu pas, se va produce schimbarea totala, in momentul de fata, ducand ambele cai( cotidianul faptic, ce-mi asigura existenta fizica si idealul, ce-mi asigura hrana sufletului)!
Ma bucur cand sunt de folos familiei, prietenilor, cunostintelor, care apeleaza la ”o vorba buna” si continui sa ma dezvolt, zi de zi, clipa de clipa, citind, invatand, comunicand, ascultand, fiind eu insami!
Cum bine ai spus, pun in practica mereu principiile enumerate de tine!!!
Mult succes, Leonard, multumesc pentru naturaletea ta, procesarea informatiile, bucatica de suflet, puse la dispozitia noastra!