.st0{fill:#FFFFFF;}

Carieră, Studenti

Depresia post-absolvire

 September 13, 2010

By  Iulia

absolvire

După ultimul an de facultate, destul de agitat pentru majoritatea studenţilor, marcat de pregătirea tezei de licenţă, lichidări, festivitate, banchet, etc urmează (pentru cei mai puţin norocoşi care nu îşi găsesc un job imediat după sau pentru cei care vor să aibă o ultimă vacanţă de vară liberă) o perioadă de stranie acalmie.

Chiar şi pentru cei care se înscriu la master, începerea anului universitar nu mai are aceeaşi rezonanţă. Pentru că odată cu toga şi roba apare şi semnalul de alarmă: da, ai intrat în lumea adulţilor. Prin urmare, ca orice adult model trebuie să îţi cauţi o slujbă, să începi să economiseşti pentru o maşină şi o locuinţă, pe scurt să devii independent financiar. De aceea, acalmia se transformă în stres.  Ce o să fac după? Dacă nu mă angajează nimeni? Ce urmează acum? Când o să reuşesc pe cont propriu?

Aceste întrebări sunt energofage. Cu siguranţă că neliniştea creată de ele nu ne ajută la stabilirea unui obiectiv concret şi al unui plan de bătaie. Pentru că trebuie să înţelegem că dincolo de latura financiară care ne preocupă, dincolo de dorinţa de a nu mai depinde de familie sau de cea de a ne afirma în domeniul care ne pasionează se află nevoia de a da un nou sens vieţii  post-studii pe care o începem.

Nu trebuie să uităm că am fost obişnuiţi cu statutul de elev şi mai apoi student care aveau regulile lor clare – un anumit orar, vacanţe, teste şi examene. După atâţia ani în care am funcţionat astfel, e greu să treci pe altă lungime de undă, când orarul se tranformă în program de lucru, vacanţele în concedii şi examenele în sarcini care trebuie rezolvate. Sau să jonglezi între şcoală şi slujbă. Aşadar e normal să fim confuzi la început.

Această etapă e mult mai uşoară pentru cei care au început să lucreze încă din facultate sau au trecut prin stagii de practică profesională sau au desfăşurat acţiuni de voluntariat. În schimb, pentru cei care s-au concentrat exclusiv pe studii, terminarea acestora devine un moment destul de frustrant. Pentru ei am două sfaturi: fie să se bazeze pe cercetare, fie  să îşi caute urgent un internship unde să aibă posibilitatea de a-şi valida competenţele dobândite în timpul anilor de studiu.

Ar mai fi şi ideea care ni se inoculează încă de mici – că adulţii au o viaţă previzibilă, plictisitoare. E eronat să gândim astfel. Doar un om plictisitor şi plictisit poate avea o viaţă plictisitoare. Doar un om rigid poate avea o viaţă previzibilă. Aşadar depinde numai de voi ce fel de adulţi veţi fi.

Dacă aţi absolvit o facultate, sunt curioasă cum v-aţi simţit după absolvire 🙂

O zi frumoasă!

sursa FOTO

Iulia


Your Signature

related posts:




Leave a Reply:

Sphinx Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked

  1. Din pacate eu nu am terminat facultatea in anul in care trebuia ci un an mai tarziu,la cursul festiv si tot ce tinea de festivitati aveam un gust dulce acrisor din cauza faptului ca nu voi termina cu colegii mei…..vara aceasta cand am scapat in final de facultate ma simteam foarte bine,implinit vesel motivat si avand certitudinea ca orice iti propui reusesti in viata daca tragi tare si nu te dai batut.Mi-am dorit foarte mult sa imi termin studiile si s-a intamplat 🙂 a fost un moment frumos, acum altele ma asteapta in fata

  2. Personal, m-am simtit usurata pentru ca am avut un ultim an axtrem de dificil. Dar, curand dupa aceea au urmat alte si alte provocari. Important e sa nu te pierzi si sa-ti gasesti mereu o ocupatie care sa te ajute atat profesional, cat si personal, fie ea voluntariat sau munca platita. In the end, viata de dupa facultate e la fel de frumoasa 🙂

  3. Depresia post-absolvire cred că apare și din motivul comercial al universităților. Mă refer strict la UBB, fiindcă rata de ocupare a posturilor de pe piața muncii de către absolvenți ai Universității Tehnice este net superioară decât a celor care termină la UBB. Și asta pentru că criteriile de admitere sunt mult prea superficiale. Pe deasupra mai există și situația în care profilul la care s-a înscris un student să nu coincidă cu viziunea lui sau cu competențele sale. Există JVIS, Jacksons Vocational Interest Survey care este destul de exact în ceea ce privește domeniile de interes pentru fiecare și trebuie aplicat înainte de a intra la o facultate. Există numeroase cazuri de studenți care după primul semestru de facultate s-au lăsat și au început alta. Problema majoră o constituie lipsa elementului de practică. La teorie toți românii sunt experți dar când vine vorba de fapte doar câțiva mai rămân în picioare. Eu am făcut practică la Primăria Municipiului Cluj-Napoca vara aceasta și știți ce am învățat? NIMIC. A fost o practică de ochii U.E care a finanțat acest program de practică. Fiind finanțat de U.E documentația stufoasă a fost la ordinea zilei, cam asta am învățat de pe urma stagiului de practică. Experiența și dezvoltarea personală contează mai mult decât o diplomă,

  4. @Vio: E mai important cu ce ramai dupa facultate decat momentul in care o termini. anul respectiv cu siguranta nu e unul pierdut, ci e unul castigat pentru ca ai tras niste invataminte din experienta respectiva. Ai dreptate, ca sa reusesti cu adevarat, trebuie sa muncesti. E esential. Iti doresc succes in continuare 🙂

    @Ioana: Te inteleg, si eu m-am simtit oarecum usurata. Pe ultima suta de metri stresul e mare. Si da, cu siguranta viata de student e una din cele mai frumoase perioade, dar si viata post studii are avantajele ei 🙂

  5. @Sphinx: Ai dreptate intr-o oarecare masura. Si eu ma inscrisesem in acel program (trebuia sa fac practica la defuncta Realitatea Tv Cluj). Am renuntat insa pentru ca am gasit un stagiu in Franta, care m-a ajutat foarte mult. Am facut la ei orele de practica pt anul 2 si pt anul 3 in vara respectiva si am fost norocoasa ca am reusit sa gasesc o astfel de oportunitate.

  6. Eu m-am simţit dezorientată, pentru lipsa măreţiei pe care o aşteptasem. Ceva lipsea din peisaj, filmul vieţii ar fi trebuit să aibă artificii, iar ele nu veneau 🙂 Perioada asta a durat exact atâta timp cât le-am aşteptat – când am realizat că eu sunt furnizorul artificiilor au început momentele explozive 🙂

  7. Eu mi-am dat seama ca facultatea romaneasca, in proportie de peste 90% e irelevanta si ca incep sa-mi placa oamenii “normali” care gandesc ca turma. Sunt distractivi cand intelegi ca-s doar niste animalute simpatice.

  8. Tocmai ce am terminat facultatea. Nu simt acel sentiment negativ deoarece lucrez. Eu sunt de parerea ca depresia post-absolvire nu apare daca iti fixezi obiective. (ex. sa ma angajez pe un salariu de 1800 lei, sa merg in strainatate la caspuni 😀 , sa ma intorc din orasul din care am plecat si sa fiu “saful” celor care n-au avut sansa sa faca o facultate , sa-mi deschid o afacere profitabila, sa-mi fac un site, etc).
    P.S. In descrierea echipei voastre nu apare nicio Iulia, asa ca sunt curios cine esti. 🙂

  9. @dani Ai dreptate. E foarte important să ai un plan pe termen lung, sau măcar post-absolvire. Acest lucru o să-ţi ofere siguranţa de care ai nevoie. Eu ştiu exact ce o să fac după facultate şi chiar mă pregătesc pentru acest lucru. Da, s-ar putea să nu-mi iasă exact cum mi-am propus, dar tot e mai bine decât să termin facultatea cu sentimentul “Ok, now what?”

    Iulia nu mai scrie la noi de ceva vreme, o găseşti pe Facebook la http://www.facebook.com/iulia.gh 🙂

  10. Английская диета поможет тебе сбросить до десяти килограммов всего за 21 день. Попробуй диету для живота! О подробностях диеты читай в нашей статье.
    6 мар 2007 Что такое диета для домохозяйки и с чем ее едят?, Диета для домохозяйки, Диеты, Красота и здоровье, женский журнал, красота, здоровье, дети,

    [URL=http://appleonlinegamesprem.tk/diety-protiv-lishnih-kilogrammov.html]диеты против лишних килограммов[/URL]
    [URL=http://batfreegamessuc.tk/dieta-s-belkovym-proteinom.html]диета с белковым протеином[/URL]
    [URL=http://armfreegamesbar.tk/ris-zamachivaetsya-dieta.html]рис замачивается-диета[/URL]
    [URL=http://bikeonlinegamesear.tk/agar-agar-pohudet-agar-agar.html]агар агар похудеть агар агар[/URL]
    [URL=http://ballfreegamescard.tk/pol-brig-chudo-golodanie-skachat.html]поль бриг чудо голодание скачать[/URL]
    [URL=http://batfreegamessuc.tk/yaponskaya-bessolevaya-dieta.html]японская бессолевая диета[/URL]
    [URL=http://bananafreegamesnai.tk/kak-pohudet-i-byt-zdorovoy.html]как похудеть и быть здоровой[/URL]
    [URL=http://bananafreegamestrib.tk/ksenikal-s-reduksinom-vzaimo.html]ксеникал с редуксином взаимо[/URL]
    [URL=http://bikefreegamesun.tk/legko-pohudet-sokrativ-kalorii.html]легко похудеть сократив калории[/URL]
    [URL=http://bananaonlinegamesknoc.tk/kak-vosstanovit-figuru-posle-rodov-i-ubrat-zhivot.html]как восстановить фигуру после родов и убрать живот[/URL]

    Как похудеть на Кремлевской диете, таблица, рецепты, отзывы о диете.

    [URL=http://ballfreegamescard.tk/diety-smeshat-mineralnuyu-vodu-s-sokom-limona-perec.html]диеты смешать минеральную воду с соком лимона перец[/URL]
    [URL=http://bananaonlinegamesknoc.tk/detoks-i-antioks.html]детокс и антиокс[/URL]
    [URL=http://armfreegamesbar.tk/sostav-i-ploshadi-skladskih-pomesheniy-dieticheskoy-stolovoy.html]состав и площади складских помещений диетической столовой[/URL]
    [URL=http://batfreegamessuc.tk/artrit-pohudenie.html]артрит похудение[/URL]
    [URL=http://bikeonlinegamesear.tk/detoksikaciya-pishevyh-produktov.html]детоксикация пищевых продуктов[/URL]
    [URL=http://armfreegamesbar.tk/dieta-dizenteriya.html]диета дизентерия[/URL]
    [URL=http://bananafreegamesgrad.tk/kak-vliyaet-ananas-na-pohudenie.html]как влияет ананас на похудение[/URL]
    [URL=http://bikeonlinegamesear.tk/sitemap5.html]Карта № 5[/URL]
    [URL=http://batfreegamessuc.tk/kashi-kak-diety.html]каши как диеты[/URL]
    [URL=http://bananaonlinegamesknoc.tk/anoreksiya-richi.html]анорексия ричи[/URL]

    Обсуждаем и советуем эффективные диеты. Анализируем результаты: кремлевская диета, японская диета, диета по группе крови, кефирная диета, гречневая диета,
    Как похудеть? Самые эффективные диеты. Диеты для похудения. Как похудеть быстро и надолго. Читай все о похудении на нашем портале.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Get in touch