Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

Fantezie şi cunoaştere

Fantezie + cunoaștere

Fantezie + cunoaștere

Cel care are fantezie, dar nu posedă cunoaștere, are aripi, dar nu și picioare.

Joseph Joubert

Am primit acest citat la o întâlnire de astăzi și m-a pus pe gânduri. Care este importanța fanteziei și care al cunoașterii în viața noastră?

Cât de important este să ne folosim imaginația sau intuiția și cât cunoașterea, studiul, raționalul? Cum definim unde este limita subțire în care avem nevoie să renunțăm la a mai judeca și să empatizăm? Și unde renunțăm la a mai visa viitorul, începând a ni-l defini prin scopuri clare?

Fantezia ne poate proiecta viața pe care ne-am dori-o, ne poate imagina cum vrem să arate viitorul, în cele mai mici detalii. Ea ne ridică la cer, ne face să vedem dincolo de orizont. Doar visând la ce vrem să fim peste 20 de ani, începem să transpunem în obiective și pași tangibili. Ea nu ne poate însă împinge mai departe pas cu pas, zi după zi, iar apoi an după an.

Problema cu fantezia este că tinde să devină prea “dulce” și ne oferă imaginea dorințelor noastre fără a cere efortul necesar realizărilor lor. Rămânând ăn fantezie rămânem în același cerc confortabil al visării. Sunt oameni care își petrec toată viața visând, fără a transpune vreodată visele în realitate.

Cunoașterea este esențială. Ne naștem într-un sistem în care accentul se pune pe educație, pe logică și materiile derivate. Ne petrecem majoritatea anilor până după adolescență folosind gândirea preponderent rațională. Ceea ce este perfect ok. Astfel ne definim obiective, le spargem în etape mai mici și digerabile și luptăm să le realizăm.

Problema apare atunci când ajungem ca mintea, raționalul să devină noi înșine și să reprime brutal încercările fanteziei noastre de a proiecta viitorul. În acest sens îmi place să-mi amintesc din cartea lui Eckhart Tolle “Puterea prezentului” ideea că mintea noastră este doar un instrument pe care îl folosim. Doar că am ajuns atât de obișnuiți să folosim acest instrument încât la un moment dat am început să credem că mintea suntem noi. Mintea rămâne un simplu instrument pe care îl folosim când ne este necesar și pe care îl punem deoparte atunci când nu ne este de folos.

Visează cum ai vrea să fie viața ta, iar apoi oprește-te și pornește pas cu pas să îți construiești visele. Când nu mai știi unde vrei să ajungi, visează din nou, nu uita apoi să te trezești din visare și să începi să mergi mai departe. Nu îți visa toată viața. Pe lângă fantezie ai nevoie și de acțiune.

sursa FOTO