Filosofia FISH! este un model de creştere a motivaţiei angajaţilor la locul de muncă. Am avut norocul să asist la o prezentare FISH! şi pentru mine s-a dovedit extrem de folositoare. Principiile din această filosofie pot fi aplicate în orice domeniu din viaţă pentru a-ţi insufla energie şi bună-dispoziţie. Redau mai jos cele 4 principii pe care se bazează această filosofie:
Be there!
Ai ajuns într-un loc unde nu ai vrea să fii? Încearcă să vezi partea bună a lucrurilor, încearcă să vezi ce lucru bun poate ieşi pentru tine din faptul că eşti acolo şi exploatează-l la maxim. Fii acolo cu toată fiinţa ta şi cu toate simţurile pentru ca un lucru să iasă foarte bine.
Nu ai avut chef să mergi la un curs de dimineaţă, dar totuşi ai mers ca să îţi faci numărul de prezenţe? Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să fii cu mintea într-adevăr la ceea ce se întâmplă acolo, în sală. Cu alte cuvinte, dacă tot trebuie să faci un lucru, fă-l aşa cum trebuie.
Personal, am ajuns să interpretez acest principiu puţin diferit: dacă simt că nu mă pot concentra şi nu pot fi atentă la un curs sau seminar, mai bine nu merg. Sunt multe alte lucruri utile pe care le pot face într-un mod plăcut, decât să fiu într-un anume loc şi cu mintea aiurea.
Play!
Numele aceste filosofii vine de la un grup de americani care vindeau peşte într-o piaţă. Când aveau de descărcat peşte, ei se jucau, aruncau peştele de la unul la celălalt glumind şi râzând. Prin acest stil au ajuns cunoscuţi, iar oamenii veneau la piaţă doar pentru a-i vedea jucându-se ca nişte copii la locul de muncă.
Ai un lucru de făcut – curăţenie, un proiect pentru şcoală, pur şi simplu o sarcină care te cam descurajează? Încearcă să îl transformi în ceva cât mai plăcut, cât mai distractiv. Amestecă plăcerea cu munca şi joacă-te! Poţi pune muzică şi să dansezi în timpul în care faci curat, poţi să ceri ajutorul pentru proiect unui coleg/colege pe care ţi-ar place să îl/o cunoşti mai bine, poţi găsi o mulţime de soluţii de a îmbina plăcutul cu ceea ce ai de făcut.
Sarcina se va transforma dintr-una neplăcută într-una acceptabilă sau chiar plăcută înainte să îţi dai seama.
Make their day!
Fii atent la cei din jurul tău. Orice persoană căruia îi faci o zi mai bună te va face să te simţi excelent.
Aminteşte-ţi o zi în care ai făcut o surpriză celei mai dragi persoane din lume, printr-o floare, o poezie, un cadou neaşteptat, iar acest lucru v-a făcut să radiaţi toată ziua. Tot ce trebuie să ţineţi minte este că orice persoană merită un astfel de gest, care poate fi extrem de mărunt: un zâmbet, o încurajare, un sfat bun. Oamenii ţin minte astfel de manifestări şi sunt plăcut impresionaţi de aceste gesturi. Iar vouă vă este asigurată buna-dispoziţie pentru toată ziua.
Choose your attitude!
Atitudinea pe care o ai faţă de un lucru pe care îl ai de făcut este într-adevăr la alegerea ta. Tu decizi cum te simţi pentru că tu ai controlul asupra a ceea ce ţi se întâmplă. Dacă un lucru nu este aşa cum ai vrea tu să fie, el se poate schimba prin acţiunile tale.
Poţi să fii la un party şi să te roadă gelozia despre cât de bine arată o tipă sau despre cât succes are un alt băiat la fete, sau poţi pur şi simplu să treci peste aceste lucruri şi să te simţi bine, dacă tot eşti la un party! 🙂
Un alt exemplu bun este legat de atitudinea pe care băieţii o pot avea la cumpărături cu prietena. Poţi să fii al naibii, să te strâmbi la fiecare magazin în care intraţi, să îi strici cheful şi să ajungeţi să vă certaţi. Alternativa este simplă: îţi schimbi atitudinea, devii drăguţ, o ajuţi să aleagă ceva cât mai repede, ea va fi fericită şi mulţumită, iar tu vei fi putea să îţi faci timp pentru lucrurile cu adevărat importante..
Acestea sunt patru principii simple, care pot să îţi facă o zi mai veselă, mai frumoasă şi în care să te simţi mai aproape de cei din jurul tău. Să aveţi o zi frumoasă!
PS. Dacă căutaţi mai multe informaţii pe net despre filosofia FISH! să nu fiţi surprinşi dacă găsiţi multe referinţe la munca într-o multinaţională. Se fac multe traininguri pe astfel de teme în strânsă legătură cu cultura organizaţională pe care o firmă mare şi-o permite.
Dar cred că principiile sunt mult mai interesante aplicate în viaţa de zi cu zi oricui.
Auzisem chestii foarte faine despre psihologia fish, dar de fiecare data cand intrebam mi se spune ca e o chestir destul de complicata si ca dureaza ceva sa o explici. Ma bucur ca am gasit pe cinrva care si a rezervat niste timp pentru asta.
Bafta-n viata!