Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

George Clason – Cel mai bogat om din Babilon

cel mai bogat om din babilon
După ce mi-a fost recomandată de mai multe persoane, am reuşit şi eu să citesc “Cel mai bogat om din Babilon“. Cartea porneşte de la ideea că prosperitatea unei naţiuni depinde de prosperitatea financiară a fiecărui individ în parte, aşa că dorinţa autorului e ca toţi să ne îmbogăţim:D

Folosindu-se de parabole, George Clasone ne învaţă cum să obţinem banii, cum să îi păstrăm, dar şi cum să îi punem să muncească pentru noi, ca nişte soldaţi 😀

Primul pas pe care trebuie să îl faci pentru a te îmbogăţi este să înţelegi legile care guvernează banii, pentru că altfel, banii ţi se pot strecura foarte uşor printre degete.

Cele şapte leacuri împotriva sărăciei

1. Începe să îţi umpli punga cu aur

Imaginează-ţi că în fiecare dimineaţă pui într-un coş 10 ouă, iar seara vei lua 9 ouă din el. Ce crezi că o să se întâmple după ceva vreme? Coşul va deveni neîncăpător!. La fel se va întâmpla şi cu punga ta de aur dacă vei pune cel puţin 10% din venitul tău deoparte. Ceea ce e foarte interesant e că poţi începe chiar şi cu o sumă foarte mică, şi că te vei descurca cu cei 90% din banii rămaşi la fel ca înainte să-ţi opreşti o parte din ei!

2. Controlează-ţi cheltuielile

Nu confunda cheltuielile vitale cu dorinţele tale. De multe din lucrurile pe care ni le dorim nu avem cu adevărat nevoie. Analizează-ţi modul de viaţă şi vezi care cheltuielu sunt necesare şi care sunt inutile. Recomand Cash Control pentru a-ţi putea ţine evidenţa cheltuielolor, este un site excelent.

3.Înmulţeşte-ţi aurul pus deoparte

E bine să aduni, dar e şi mai bine să pui banii să muncească pentru tine. Pentru ca banii tăi să crească trebuie să îi investeşti

4. Ai grijă să nu îţi pierzi comoara!

Există două extreme. Să ţii banii de pomană sau să îi investeşti în orice. Studiază cu atenţie înainte de a face o investiţie şi ai mare grijă să nu dai bani cărămidarului să-ţi cumpere bijuterii(şansele ca el să cumpere falsuri sunt mari!)

5.Transformă-ţi căminul într-o investiţie profitabilă

Înţeleptul Arkad recomandă să îţi construieşti propria casă, luând credit pe motiv că banii pe care i-ai da pe chirie îi poţi da pe rată, iar condiţiile de viaţă vor fi mult mai bune. O discuţie interesantă din secolul nostru despre chirie versus a cumpăra propriul apartament se găseşte aici şi aici.

6. Asigură-ţi un venit pentru viitor

Când eşti tânăr ai putere să munceşti, dar la bătrâneţe lucrurile vor sta altfel, aşa că asigură-te din timp cum te vei întreţine atunci.

7. Perfecţionează-ţi talentul de a câştiga

Învaţă pentru a fi cel mai bun din branşa ta. Întâi învaţă cum să câştigi 5 monede, apoi repetă procesul pentru a câştiga mai mult. În limbaj modern, mergi la cursuri de perfecţionare pentru a ştii mai multe şi a cere mai mult pentru valoarea pe care o oferi.

Cele 5 legi ale aurului

1. Aurul se revarsă cu dărnicie asupra celui care pune deoparte nu mai puţin de o zecime dincâştigul său pentru a crea o avere considerabilă nu numai pentru viitorul său, dar şi pentru cel al familiei sale.

2. Aurul lucrează cu sârg în folosul stăpânului său înţelept, care ştie cum să-l administreze într-un mod profitabil, astfel încât acesta se înmulţeşte precum se înmulţesc animalele pe câmpii.

3. Aurul cere protecţia unui stăpân prevăzător care îl investeşte numai sub stricta supravechere a unor oameni înţelepţi, ce ştiu cum să-l administreze.

4. Aurul zboară printre degetele celui care îl investeşte în afaceri sau în obiective cu care nu este prea bine familiarizat sau care nu se bucură de aprobarea înţelepţilor în acest domeniu.

5. Aurul fuge din calea celui care urmează sfaturile înşelătoare ale escrocilor şi şarlatanilor sau din calea celui care îl investeşte în dorinţe nechibzuite şi aventuroase.

Pe scurt

Secretul îmbogăţirii, aşa cum îl vede Clason, e să pui deoparte cel puţin 10% din banii pe care să îi câştigi, să cheltuieşti cu cap banii rămaşi, să învesteşti banii economisiţi pentru a se înmulţi şi să munceşti cu suflet orice ai face, îmbunătăţindu-te continuu pentru a câştiga din ce în ce mai mult.

Prima parte o fac şi eu înconştient de vreo 10 ani, cu menţiunea că nu o făceam constant, să pun deoparte 10%. Dar e un sentiment plăcut să vezi că te descurci foarte bine şi cu cei 90% rămaşi şi că oricând apare o oportunitate, ai bani să investeşti 🙂


Titlu: George S. Clason – Cel mai bogat om din Babilon

Editura: Amaltea

Sursa FOTO