.st0{fill:#FFFFFF;}

Obiceiuri

Guest post: Cum sa-ti transformi dorintele in realitate

 May 7, 2012

By  Cristian Ciuberea


Carieră de succes! Dragoste adevărată! Fizic de invidiat! Călătorii în jurul lumii!

În secret sau nu, toți avem dorințe, visuri, fantezii! Cum se face însă că procentul celor care ajung să își indeplinesca aceste dorințe este foarte mic? Sigur, uneori circumstanțele nu ne permit, dar de cele mai multe ori avem tendința de a crea în jurul nostru bariere limitatoare.

Trăim cu convingerea că nu suntem suficient de capabili pentru a reuși sau, inconștient, nu credem că merităm să cunoaștem succesul. Unii dintre noi suferă de mânia perfecțiunii, și frică de a greși cât de puțin, îi paralizează.

Aceste limitări ne detemina să fim rezistenți la schimbare. Ne menținem prizonieri în închisoare dulce a zonei de confort și refuzăm să turnăm măcar un strop de vigoare vieții. Primul pas către îndeplinirea unui scop poate fi terifiant.

Evadarea ne provoacă disconfort, dar disconfortul este temporar și merită tolerat, pentru că tărâmul de dincolo de bariere nu este îngrădit și ne oferă o libertate noua, purificanta.
Avem posibilitatea de a alege în orice moment direcția în care dorim să ne îndreptăm.

Avem posibilitatea de a ne mulțumi cu puțin sau de a ne crea o existența măreață. Avem posibilitatea de a trăi sau de a putrezi. Și majoritatea aleg să se piardă în mulţime.

Poate pentru mulți pare greu de crezut, dar fiecare om în parte este o sursă extraordinară de putere. Iar acesta putere ne permite să îmbrățișăm noul și să acționăm în beneficiul nostru. Această putere ne permite să pornim pe un drum, să depășim obstacolele ce ne ies în cale și să ajungem la destinație.

Dar cum oare îți poți exploata resursele interioare, cum poți învinge frică ce te paralizează, cum poți acționa pentru a-ți transforma dorințele în realitate? Din fericire, există anumite metode testate care te ajută să ajungi acolo unde îți dorești. Iată câteva dintre ele:

Gândește-te la viitoarele beneficii

Imaginează-ți cât de satisfăcut te-ai simți dacă ți-ai îndeplini un obiectiv. Dacă vrei un job care să îți aducă mai multă bucurie, imaginează-te făcând ceea ce îți place. Scrie pe o foaie emoțiile specifice pe care această realizare ți le-ar declanșă (€œm-aș simți motivat”, m-aș simți inspirat”, m-aș simți implinit”). În acest fel îți vei oferi motive solide pentru a lupta să-ți îndeplinești dorința.

Evadează din capcana vechiului

Gândește-te ce noi obiceiuri ți-ai putea însuși care să te ajute să îți îndeplinești obiectivul și introdu-le în programul tău zilnic. Dacă vrei să îți transformi corpul, atunci fă-ți un obicei din a merge la sală și din a mânca sănătos.

Monitorizeaza-ți progresul

Recitește în fiecare dimineață sentimentele pe care ai scris că ți le-ar provocă îndeplinirea obiectivului tău , și adaugă orice mic pas făcut în acest sens.

Ai reușit să introduci mai multe fructe și legume în alimentație? Notează. Ai fost chemat la un interviu pentru un loc de muncă la care visezi? Notează.
Această metodă te va ajuta să rămâi concentrat pe scopurile tale și să acționezi pentru îndeplinirea lor.

Desensibilizează-te

Toți simțim frica. Este ceva normal. Uneori însă, această ne împiedică să acționăm. Se spune că cel mai bun mod de a învinge frica este de a face exact acel lucru care te înspăimântă, de care te temi. Acest proces se numește desenzibilizare. Și pentru că uneori nu putem confrunta frica direct, este necesar să facem pași mărunți în direcția dorită.

Începe cu ceva mai puțin intimidant, cum ar fi documentarea online. Dacă vrei să începi o afacere, internetul te poate ajuta să ajungi mai aproape de visul tău, fără să îți provoci un mare disconfort.

Dacă vrei să îți tranformi dorințele în realitate, încetează să mai inventezi scuze și acționează, altfel riști să trăiești o viață sterilă, lipsită de expresie. Ești puternic și poți deveni extraordinar!

Și dacă ți-a plăcut ce ai citit, dacă ești pasionat de dezvoltare personală și ești însetat de evoluție, atunci vizitează-ne pe Arta Educatiei, un loc virtual securizant care promovează fericirea și echilibrul emoțional. Te invit să zburăm împreună spre culmi!

Articol scris de Andreea Savulescu, psiholog, economist, ecologist, pasionată de relaţiile interumane.

Sursa imagine: Stockfresh

Cristian Ciuberea


Cristian Ciuberea este unul din fondatorii TopHabits.ro. Este interesat de potenţialul uman şi cum anume îl poţi trezi pe uriaşul din tine, considerând că după ce reuşeşti să faci asta, restul e optimizare.

Your Signature

related posts:




Leave a Reply:

Your email address will not be published. Required fields are marked

  1. DA interesant,punctat ,chestia cu frica e majora,se cuibareste si pe langa limitarea care o ai te mai si imbolnavesti …

    mi-a placut articolul ,as dori mai multa instruire,la modul punctat,am citit despre abunden ta,mai multe cartulii,dar ceva cu rezultate ?! inca nu am
    va multumesc !

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Get in touch