Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

Guest post: În ce se măsoară fericirea?

Fericirea, acel sentiment după care tânjim şi alergăm în fiecare zi!

Ni-l imaginăm în fel şi chip, uneori chiar jucăm roluri în care personajul principal este fericit, doar pentru a gusta o clipă din infinitul de plăcere.

Ne închipuim că fericirea o vom regăsi atunci când vom primi acea mărire de salariu ce ne va aduce gadget-ul mult râvnit, când vom putea pleca într-o vacanţă exotică la care visăm de multă vreme sau poate atunci când vom parca în faţa vilei ultimul model de Porche lansat la Salon Auto de la Paris.

Dicţionarul de Psihologie defineşte fericirea drept “o stare deosebită de împlinire a ceva ce s-a realizat şi a provocat un succes neaşteptat sau mult aşteptat sau aşteptat tensionat. Se manifestă ca o stare euforică încărcată de trăiri intense ce nu numai că provoacă un fel de trăire recuperatorie puternică, ci şi o energizare, o stare de receptivitate şi toleranţă, creşterea dorinţei de a face ca şi alţii să fie fericiţi.”


Eu mă consider un om fericit, deşi nu am bifat pe nici o lista obiectivele enumerate mai sus, iar cu definiţia nu sunt întru totul de acord. Apropiaţii au început să mă întrebe de unde provine această bucurie nemăsurată şi necondiţionată pe care eu o tot numesc fericire, în mod constant.

Şi tot căutând un răspuns care să nu intre în sfera fantasticului, s-a născut în mintea mea întrebarea: poate fi fericirea măsurată, astfel încât să poţi face distincţia între plăcere, bucurie şi fericire?

Şi pentru că această întrebare este una extrem de complexă, iar căutarea răspunsului presupune documentare şi consultarea mai multor resurse, am apelat inclusiv la prietenii de pe pagina de Facebook. Le-am adresat şi lor întrebarea într-o formulă mai simplificată, crezând cu tărie că afland părerea mai multor persoane asupra fericirii, voi fi cu un pas mai aproape de răspuns. Nu m-am înşelat, chiar am fost!

Am primit o varietate colorată de comentarii, de la „ secundele care îţi taie răsuflarea! ”, „numărul de “mulţumesc” pe care îi primeşti de la cei cu care intri în contact”, „satisfacţii!”, „strălucirea din ochii celorlalţi” şi până la „fluturii din stomac”. Nu pot spune că un răspuns este bun sau mai puţin bun, toate sunt la fel de bune pentru că exprimă percepţia fiecăruia asupra fericirii.

Un răspuns însă mi-a atras atenţia în mod deosebit şi mi-a îndepărtat cortina curiozităţii: „Fericirea nu se măsoară. Se trăieşte.”

Am realizat în acel moment că indiferent care va fi răspunsul pe care îl voi da prietenilor mei, sentimentul ce îl va descoperii fiecare atunci când va înţelege ce este fericirea, este unic. Fiecare fiinţă este unică în felul ei, percepe fiecare lucru, sentiment şi emoţie într-un mod propriu, diferit!

Iar fiecare poveste şi explicaţie pe care o auzim despre fericire conturează în subconştientul nostru aşteptări. Iar crearea de scenarii şi aşteptări nu face decât să ne îndepărteze de acel sentiment minunat; ne ghidează paşii pe drumuri care urmăresc himere.

Fericirea e trăită într-o manieră involutară, la nivel fizic şi psihic, e acea emoţie care se lipseşte de orice descriere, e o senzaţie pe care e necesar să o conştientizăm pentru a avea acces la ea. Şi e garantată de cele mai mărunte şi neînsemnate lucruri, pe lângă care adesea trecem în goana nebună, culmea, după fericire.

Iar dacă ar fi ca fericirea să aibă o unitate de măsură, aceasta ar tinde oricum către infinit…

Articol scris de Raluca Moisi