Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

Imperfect e perfect

Într-un episod din How i meet your mother, Ted o întâlneşte pe Sophie la o nuntă. Sunt atraşi unul de celălalt, dar Sophie îi propune ca între ei să nu se întâmple nimic. Să se poarte ca doi îndrăgostiţi, dar să nu meargă mai departe, nici măcar să nu se sărute.

Vroia ca seara aceea să fie perfectă şi fiecare să-şi amintească cu drag de ea. Povestea lor de iubire să nu aibă un final, pentru că de obicei, majoritatea relaţiilor se termină şi nu într-un mod fericit.

Am simţit şi eu nevoia de a proceda la fel. De a-mi dori să îngheţ momentul şi să spun stop. Să nu merg mai departe. Nu pentru că nu mi-aş fi dorit asta, ci pentru că-mi era frică de un final. Uneori a fost vorba de o discuţie interesantă pe care aş fi vrut să o opresc înainte de a deveni banală, alteori a fost vorba de o iubire aprinsă pe care aş fi vrut să o inchei înainte de a se stinge, dar de cele mai multe ori a fost vorba de oportunităţi.

Ceva de genu: “cred că te potriveşti pentru X”(unde x e o persoană, un job, o sarcină), iar eu să-mi doresc să rămân doar cu imaginea că sunt bun şi să mă opresc aici, pentru că a continua ar însemna să risc să mi se dovedească contrariul(că nu sunt bun).

M-am întrebat multă vreme: să risc sau să nu risc? Aveam nevoie de o analogie şi am găsit-o. Am cumpărat recent nişte cărţi. Arătau atât de bine, noi fiind, încât având în vedere şi că au fost scumpe, îmi era frică să le citesc. Îmi era frică că o sa le îndoi paginile, că dupa ce termin de citit cartea o să arate uzată. Dar apoi mi-am dat seama că oricât de bine ar arăta cărţile în vitrină, nu pentru asta le-am cumpărat.

Aşa că am început să le citesc. Şi mi-am dat seama că ce le face valoaroase e informaţia din ele, nu felul în care arată. Valoarea lor creşte exponenţial cu fiecare nouă citire, chiar dacă fiecare citire le uzează.

“Un vapor se află în siguranţă în port, dar nu de asta s-au construit vapoarele!”

De când cu analogia cu cărţile, de fiecare dată când ezit să fac o mişcare, de obicei din teama de a greşi, mă gândesc că pentru a face o omletă trebuie să spargi câteva ouă. Nu le poţi avea pe amândouă aşa că trebuie să alegi: ori mori de foame cu ouăle în frigider, ori le mănânci, îţi potoleşti foamea şi apoi mergi şi faci rost de alte ouă.