Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

Pagină de jurnal

Luni, 3 mai

Urăsc lunea. E singura zi din săptămână când am 4 laboratoare şi o şedinţă. Pornesc de acasă la 9 şi ajung la 23. Asta după ce duminica vin de acasă, de cele mai multe ori obosit de drum. Săptămâna asta am ajuns din excursie la 20. Am făcut un duş şi m-am culcat fără să mai mănânc, mă dureau toate din cauza oboselii.

La primul laborator am fost întâmpinat de o surpriză: cine nu şi-a făcut tema, trebuie să dea test ca să rămână la oră. “Am avut temă??” Memorez rapid 2 formule şi reuşesc să fiu unul din cei 5 norocoşi care rămân la laborator. Cele 2 ore trec greu pentru că nu ne pricepem la programarea microcontrolerelor. Poate în sesiune!

La al doilea laborator altă surpriză. Profa e plecată în nu ştiu ce ţară şi e înlocuită de alt profesor. De obicei scăpam după o oră, dar el vroia să ne ţină două. Vede că “ne pricepem de minune” şi ne lasă să plecăm. “Poate aveţi noroc şi rezolvă cineva toate problemele”. “E singura soluţie”, gândim în cor.

Urmează o mică pauză, mănânc nişte cipsuri şi mă întorc la şcoală. “Alte 2 ore ce o să treacă greu pentru că nu prea ştiu ce să fac…” Am ghinion şi profu se pune pe scaunul meu în timp ce ne explică ce ar trebui să facem. Am stat în picioare vreo 30 de minute. Mi s-au părut 2 ore. Eram obosit, îmi tot repetam cât de nasoală e lunea. Mă surprind gândind negativ şi îmi dau seama că nu e bine, aşa că glumesc cu Adi, colegul meu de “suferinţă”. Ţin să îi mulţumesc cu ocazia asta pentru că încă mă suportă… numai el ştie câte prostii fac.

Termin laboratorul şi am o fereastră de 2 ore. Duş, spanac, somn. La 17:30 plec la şcoală. Altă surpriză, ne corectează profa lucrările. Ne zice să citim laboratorul, noi citim de ce sunt atrase femeile. Rezultatul serii: un 5,5 şi un 2. Ştiam că sunt genial, acum am şi dovada. Glumim cu profa, râde sănătos, dar tot nu ne dă puncte în plus. Eşec 🙁

Între timp, primesc o invitaţie de la Fitzuica despre o întâlnire în care să povestim despre cum ne-am simţit în excursie. Trebuie să refuz pentru că am ore. Rareş mă sună să mă cheme la Iulius Mall, Daniel să mergem la abordat. În plus, aflu că tweetmeet-ul cu Adrian Soare şi Andrei Roşca se ţine azi. Eu am şedinţă 🙁 De ce trebuie să fie toate lunea??

Urc pe Victor Babeş. Sunt foarte obosit, dar îmi zic că sunt cel mai fericit om în viaţă. Îmi vine să râd. N-am bani, n-am prietenă, n-am nici energie să urc strada şi totuşi sunt cel mai fericit om în viaţă. Începe să-mi placă jocul. Încep să fac scenarii cu un cerşetor care schimbă lumea prin simplu fapt că spune tuturor, în mod constant că e cel mai fericit om în viaţă. La început lumea nu-l crede, dar trece vara, toamna, iarna şi primăvara îl prinde tot fericit. Credinţa lor se clatină. Adică el care nu are nimic e fericit? Atunci de ce nu şi ei? lor nu le lipsesc chiar atâtea. Apoi încep să fie fericiţi.

Ajung la şedinţă şi mă trezesc din vis, cerşetorul ala nu există. Începe să mă doară capul,iar eu mă tot fâţâi pentru că nu-mi găsesc poziţia..sunt atat de obosit! Cu cât mă simt mai rau cu atât îmi zic mai tare că sunt cel mai fericit om în viaţă. Devine amuzant. Ca prin minune, pe la mijlocul sedinţei dispare oboseala şi durerea.

La întoarcere am de ales. Să urc pe jos sau să cobor şi să iau autobuzul. Întotdeauna m-am întrebat dacă are vreo importanţă drumul pe care mergi. Am ales să cobor. La intersecţia cu Diverta m-am intrebat iar: să merg înainte sau să trec prin Piaţa Unirii ce e la doi paşi? O iau prin Piaţa Unirii. Mă vede A., una din fetele cu care am fost în excursie. Fac cunostinţă cu prietena ei şi le povestesc câte ceva de atracţie. Par interesate şi îmi urmăresc fiecare cuvânt.

Începe să plouă şi sunt nevoit să plec. Ajung acasă, îmi fac două sandwichuri şi mă abordează Francesca pe mess. Am fost cu ea la lecturi urbane. Îmi zice cât de tare e filmuleţul în care îi intreb cum li s-a parut campania. Evident, era singurul în care apar! :))

Verific twitter-ul şi văd că Zuzu s-a distrat la twittmeet. Multe gagici mişto, zice el. Mă întristez. Câteva minute am avut impresia că ziua mea nu a însemnat nimic pentru că n-am fost la twittmeet. Că am pierdut mai mult decât am câştigat. Apoi am avut revelaţia zilei: Ziua mea a fost una din cele mai bune.

Singurul motiv pentru care nu o văd aşa e pentru că o compar cu alt loc în care aş fi putut fi( şi în care ar fi putut să fie mai bine). Secretul fericirii e să fii prezent aici şi acum! Să vezi locul în care eşti cel mai bun loc în care ai putea fi în acel moment, să îţi concentrezi toată atenţia pe ce se petrece aici şi acum. Atât de simplu.

Ziua mea de luni, pe care de obicei o uram, a fost una din cele mai frumoase. Şi toate astea pentru că am reuşit să rămân ancorat în prezent şi să-mi amintesc constant că sunt cel mai fericit om în viaţă. Mai ales pentru că nu toate-s la locul lor.

sursa FOTO