Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

Paul McKenna – Te pot face sa slabesti

Aşteptam de mult să pun mâna pe cartea lui Paul McKenna, Te pot face sa slabesti. O vroiam pentru mama, dar şi pentru curiozitatea mea, pentru că Paul promite că a conceput cel mai simplu program de slăbit din lume.

Având în vedere că eu sunt slab, nu am cum să verific dacă ce zice el e adevărat, dar în acelaşi timp regulile şi explicaţiile lui mi se par simple şi geniale şi aplicabile pentru oricine vrea să fie sănătos.

Există 3 tipare ce te împiedică să ai greutatea dorită. Vezi care din ele ţi se potriveşte:

Tiparul 1: Obsesia pentru diete

O dietă este orice sistem de alimentaţie care urmăreşte să exercite un control extern asupra a ce, unde, când sau cât mănânci.

Asta înseamnă ca deşi cele mai multe cărţi încep cu cuvintele “aceasta nu este o dietă”, dacă îţi oferă o listă cu “alimente interzise”, meniuri şi calculatoare de calorii, ceea ce fac de fapt e să îţi propună(sau impună) o dietă.

Uită de diete. Pentru totdeauna. Dietele sunt în esenţă lecţii pentru cum să te îngraşi şi să te simţi un/o ratat(ă)

Tiparul 2: Mâncatul pe fond emoţional

De multe ori, oamenii mănâncă pentru că sunt plictisiţi, deprimaţi, obosiţi, singuri sau din alte motive emoţionale, niciunul neavând în nimic cu foamea fizică.

O emoţie seamănă cu cineva care bate la uşa ta ca să-ţi transmită un mesaj. Dacă mesajul e urgent, bate tare. Dacă e foarte urgent, bate foarte tare. Daca nu îi răspunzi, bate tot mai tare până când îi deschizi uşa sau o sparge. Emoţiile apar până când îşi fac treaba. Partea frumoasă e că după ce deschizi uşa, asculţi mesajul şi acţionezi în consecinţă, emoţia dispare.

Una din intrebările pe care ai putea să ţi le pui înainte de a mânca e: Chiar mi-e foame sau vreau doar să îmi schimb dispoziţia?

Tiparul 3: Programarea defectuoasă

Daca eşti gras, nu e vina ta, este doar rezultatul firesc al programării tale mentale actuale şi nici o pilulă sau carte despre “cum să” nu poate schimba acest lucru. Singura cale de a slabi este să ajungi la subconştient şi să îţi schimbi raportarea la mâncare pentru totdeauna.

Cele 4 reguli de aur

1.Când îţi e foame, MĂNÂNCĂ!

Ştii ce e în cocoaşa unei cămile? Este grăsime stocată. Pentru că nu ştie când va putea să se hrănească, cămila aculumează grăsime pentru “zile negre”. La fel face şi corpul nostru atunci când ne înfometăm. Stochează chiar şi cea mai mică cantitate de grăsime(poate fi chiar din mâncare dietetică) pentru a o avea pe vreme de “criză”. În felul ăsta te poţi îngrăşa chiar şi când mori de foame!

Alt lucru care se întmplă dacă te infometezi e că, corpul tău ăşi schimbă metabolismul. Un metabolism rapid arde mai multe calorii, dar dacă te opreşti din mâncat atunci când ţi-e foame, metabolismul încetineşte iar corpul conservă energia.

În schimb, dacă mănânci atunci când ţi-e foame, corpul tău îşi va restabili înţelepciunea şi va funcţiona normal.

2. MĂNÂNCĂ CE VREI, nu ce crezi tu că ar trebui

În anii ’30 s-a făcut un experiment pe un grup de copii de doi ani, cărora li s-a oferit acces nelimitat, 24 de ore din 24 la o varietate mare de alimente, de la îngheţată până la spanac, permiţându-le pentru 30 de zile să îşi creeze propria dietă, bazată pe ceea ce vroiau ei să mănânce şi când.

Rezultatul experimentului a arătat că deşi fiecare a ales alimente diferite în momente diferite, fiecare copil a avut o dietă echilibrată pe parcursul întregii lumi. Acest experiement susţine ideea că, corpul e inteligent, şi lăsat în pace, îţi spune de ce are nevoie în fiecare moment al zilei. Dacă vei învăţa să îl asculţi, nu vei face niciodată excese.

În loc să îţi goleşti frigiderul şi dulapul de ceea ce e “interzis”, mai bine goleşte-l de tot ceea ce nu îţi place să mănânci.

3. Mănâncă în mod CONŞTIENT şi savurează fiecare înghiţitură

Oamenii supraponderali se gândesc tot impul la mâncare, mai puţin atunci când mănâncă. Ei intră într-un fel e transă, îndesând în gură cât de mult pot, fără să mestece şi fără să simtă gustul mâncării.

Creierul nostru eliberează un hormon “al fericirii” de fiecare dată când facem ceva necesar pentru supravieţuirea noastră, cum ar fi să mâncăm, să respirăm profund sau să facem dragoste. Dacă suntem inconştienţi atunci când mâncăm, nu primim semnalul că am mâncat destul, stomacul se dilată, iar noi ne îngrăşăm.

Poţi mânca orice vrei, oricând vrei,atât timp cât savurezi din plin fiecare înghiţitură.

Ca să te poţi bucura de ceea ce mănânci şi să savurezi gustul mâncării trebuie să observi în primul rând că mănânci 🙂

Un lucru uşor pe care poţi să îl faci, e ca în următoarele 2 săptămâni să scazi viteza cu care mănânci la aproape un sfert din cât era şi să mesteci bine fiecare înghiţitură.

4. Când simţi că eşti sătul, OPREŞTE-TE din mâncat

Aici am şi eu mari probleme, pentru că de multe ori, deşi simt că sunt sătul, mănânc până când golesc farfuria. Mă simt vinovat să arunc mâncarea, chiar dacă realizez că mă costă mai mult dacă o mănânc decât dacă o arunc.

Pe scurt, cele 4 reguli pot fi rezumate la:

Dacă ţi-e foame, MĂNÂNCĂ. Totuşi, trebuie să mănânci ceea ce vrei cu adevărat, nu ce crezi că ar trebuiş mănâncă în mod CONŞTIENT şi savurează fiecare înghiţitură, iar apoi, când doar bănuieşti că eşti sătul, OPREŞTE-TE.

Dacă vrei să încerci şi altceva, sau dacă eşti doar curios de cum funcţionează organismul nostru când vine vorba de mâncare, îţi recomand cu căldură cartea. Eu am vorbit doar despre primele 2 capitole din carte(din cele 7), aşa că sunt mult mai multe lucruri interesante de afla. Sunt curios dacă a încercat cineva metoda lui Paul Mckeena de a slăbi, şi de ce nu, dacă o vei testa, sunt curios de ce rezultate ai.

p.s. Cartea include un CD de programare mentală, care este foarte tare!