A fost o dată un om care a fost condamnat la moarte. A fost legat la ochi şi a fost pus într-o peşteră înaltă. Peştera era de 90x90m.
I s-a spus că exista o cale de ieşire din peştera şi dacă o să o găsească, e un om liber.
După ce o rocă mare a fost pusă la intrarea în peşteră, prizonierului i s-a permis să se dezlege la ochi şi să se plimbe prin peşteră. Urma să fie hranit doar cu pâine şi apă pentru 30 de zile iar apoi să nu mai primească deloc mâncare.
Pâinea şi apa coborau dintr-o gaură mică din tavan din partea de sud a peşterii. Peştera avea o înălţime de aproximativ 5 metri jumate, iar diamentru găurii din tavan de aproximativ 30 de centimentri. Prizonierul putea să vadă o lumină slabă din tavan, dar nu intra niciun pic de lumină în peşteră.
Cum se plimba prin mijlocul peşterii prizonierul a găsit nişte pietre. Unele erau mari. S-a gândit că dacă ar putea construi o movilă de pietre şi noroi care să fie suficient de înaltă, ar putea ajunge la gaura din tavan şi să o lărgească suficient ca să poata evada prin tavan.
El avea o înalţime de 175 cm şi putea ajunge cu mâinile încă 60 de cm, aşa că movila ar fi trebuit să aibă aproximativ 3 metri.
Prizonierul şi-a folosit timpul culegând pietre şi săpând după noroi. După două săptămâni, a reuşit să construiască o movilă de aproximativ 1,8 metri. S-a gândit că dacă poate să dubleze înălţimea în celelalte două săptămâni ar putea reuşi să iasă înainte ca mâncarea să se termine.
Pentru că a folosit mare parte din pietrele din peşteră, era nevoit să sape din ce în ce mai mult şi era din ce în ce mai dificil. Trebuia să sape cu mâinile goale.
După ce a trecut o lună, movila avea o înalţime de aproximativ 2.9 metri şi aproape că putea atinge tavanul dacă sărea. Era aproape epuizat si foarte slăbit.
Într-o zi, în timp ce încerca să ajungă la deschiderea din tavan, a căzut. Era pur şi simplu prea slăbit ca să se mai poată ridica şi în două zile a murit.
Cei care îl puseseră în peşteră au venit după corpul lui. Au înlăturat roca de la intrarea peşterii. Pe măsura ce lumina inunda încăperea, a început să se vada o deschidere în peretele peşterii de aproape un metru în circumferinţă.
Acea deschidere ducea spre un tunel care ducea spre partea cealaltă a muntelui. Acesta era pasajul spre libertate despre care i se spusese prizonierului. Era pe peretele sudic chiar sub deschiderea din tavan. Tot ce trebuia prizonierul era să se târască aproximativ 60 de metri şi şi-ar fi găsit libertatea.
În schimb, el a fost atât de concentrat pe lumina din tavan, încât nici nu i-a trecut prin cap să îşi caute libertatea în întuneric.
Eliberarea a fost acolo tot timpul lângă movila pe care o construia, dar era în întuneric.
