.st0{fill:#FFFFFF;}

Cărţi

Review – Cele cinci limbaje ale iubirii

 January 26, 2012

By  Cristian Ciuberea


Nu ştiu dacă te-ai intrebat vreodată de ce există atâtea divorţuri sau de ce după căsătorie cuplurile nu se mai înţeleg atât de bine. Gary Chapman a fost foarte curios de răspunsul la aceste întrebări şi după 30 de ani de experienţă în calitate de consilier matrimonial, a ajuns la concluzia că există cinci limbaje ale iubirii, iar motivul pentru care partenerii se cearta e pentru că vorbesc limbaje diferite.

Fiecare din noi avem un rezervor al iubirii. Când acesta e plin, suntem plini de iubire şi fericiţi, şi oferim la rândul nostru iubire partenerului. Când acesta e gol, suntem nefericiţi şi îl facem şi pe partenerul nostru să fie nefericit. Problemele apar pentru că ceea ce ne umple rezervorul nostru de iubire, s-ar putea să nu îl umple şi pe al părtenerului nostru de viaţă. Conştientizarea faptlui că există cinci limbaje de iubire diferite, fiecare vorbit în alt dialect, putem să vorbim cu partenerul pe limba lui şi să îi umplem rezervorul de iubire.

Cele cinci limbaje ale iubirii

1. Cuvintele de încurajare

Cuvintele de incurajare reprezinta primul limbaj al iubirii. Cei care vorbesc aceasta “limba” îşi încarcă rezervorul iubirii atunci când sunt lăudaţi, când li se face complimente sau când sunt încurajaţi. Autorul dă ca exemplu o tânără soţie care vroia să scrie articole pentru reviste, dar nu prea avea încredere în ea. A fost de ajuns ca soţul ei să îi citeasca câteva articole şi să o încurajeze ca ea să scrie mai des, pentru ca ea să ajungă într-un timp scurt să scrie pentru reviste celebre.

Pentru cineva care nu are acest limbaj de iubire, s-ar putea să nu dea mare atenţie incurajărilor sau vorbelor bune, dar ele sunt vitale pentru cel care vorbeste această limbă.

2. Timpul petrecut alături de cel drag

După câteva calcule, am realizat că asta ar fi limbajul meu al iubirii. Oricât de mult m-ai încuraja sau m-ai stânge în braţe, dacă nu-mi acorzi atenţie când vorbim la telefon(pentru ca de exemplu îţi faci unghiile sau poate verifici mailul) o să mă simt respins.

Cei care vorbesc acest limbaj vor să li se acorde timp de calitate. Dacă te uiţi la televizor în timp ce vorbeşti cu ei, e ca şi când nu ai vorbi deloc. Timpul petrecut alături de partener poate însemna o plimbare în parc, să staţi de vorbă sau să faceţi împreună o activitate. O activitate comună are trei componente: (1) cel puţin unul vrea să facă acest lucru; (2) şi celălalt e dispus s-o facă; ambii ştiu de ce o fac – pentru a-şi exprima iubirea prin a fi împreună.

3. Cadourile

Darurile sunt simboluri vizuale ale iubirii.Un dar este ceva pe care sa îl poţi ţine în mână şi să spui:”Priveşte, s-a gândit la mine”. Sau te poţi gândi la cineva şi îi poţi oferi un dar. Darul în sine este un simbol al acestui gând.

Darurile pot fi cumpărate, găsite sau făcute. Valoarea lor nu este atât de importantă, cât timp o raportezi la valoare venitului tău. De exemplu, pentru cineva care nu prea are bani, un cadou de 5 lei ar putea avea valoarea unuia de 1000 de lei. Dacă vrei să fii expert în a dărui, trebuie însă să îţi schimbi atitudinea faţă de bani. Autorul oferă o metaforă excelentă pentru cei care ţin la banii lor(îi economisesc): poate crezi că economisind, tu nu îţi cumperi nimic, dar de fapt, economisind, tu îşi cumperi siguranţa zilei de mâine. Deci îţi cumperi şi ţie ceva. În cazul ăsta, e normal să îi cumperi ceva şi partenerului, care poate fi cea mai bună investiţie pe care o faci pe termen lung.

Mai există un dar, care nu e la fel de palpabil şi se referă la a fi când partenerul are nevoie de tine. Autorul povesteşte despre o soţie a cărui soacră a murit. S-a învoit de la servici, dar şeful i-a zis că nu o poate învoi mai mult de 2 ore, şi că dacă va lipsi toată ziua o va concedia. Ea i-a zis că soţul e mai important decât slujba şi a lipsit toată ziua. Surprinzător, nu a fost concediată, iar soţul nu a uitat niciodată gestul ei.

4. Serviciile

Serviciile se referă la lucrurile pe care ar vrea partenerul să le faci pentru el. Aici ar putea intra pregătirea mâncării, aşezatul mesei, spălatul vaselor, datul cu aspiratorul, curăţatul prafului, dusul gunoiului, zugrăvitul dormitorului, spălarea hainelor, tunsul ierbii, plimbatul câinelui, schimbarea apei din acvariul cu peşti, etc. Serviciile presupun grijă, planificare, timp, efort şi energie. Dacă sunt făcute în spirit pozitiv, devin o experesie reală a iubirii.

5. Contactul fizic

Se ştie de multă vreme că atingerea fizică e o modalitate de a comunica iubirea afectivă. Există studii care au ajuns la concluzia că sugarii care sunt ţinuţi în braţe şi sunt sărutaţi îţi dezvoltă o viaţă afectivă mai sănătoasă decât cei care sunt lipsiţi pe perioade lungi de vreun contact fizic.

Mângâierea fizică poate crea sau distruge o relaţie. Poate comunica ură sau iubire. Persoana care are ca limbaj de iubire mângâierea fizică va recepţiona acest mesaj mai puternic decât cuvintele”te urăsc” sau te “iubesc”. În categoria contact fizic intra îmbrăţisările, atingerile de orice fel, masajul şi sexul.

Concluzie – Cele cinci limbaje ale iubirii

Până nu citeşti această cartea ai putea avea impresia că toţi percem iubirea la fel. Dacă eu sunt cel care aduc banii în casă şi ofer familiei tot ce are nevoie, consider că asta ajunge pentru a le spune “te iubesc”. Şi totuşi, poate că ei vorbesc altă limbă, poate că ei preferă mai mult timp cu mine, sau să-i iau în braţe mai des.

Interesant e faptul că se intră într-un cerc vicios. Eu nu le transmit iubire, apoi ei, având revervorul iubirii gol, refuză să îmi mai transmita iubire. Acum am şi eu rezervorul iubirii gol şi le transmit şi mai puţina iubire şi ca o consecinţă, o să primesc mai puţină iubire. Asta fără să luăm în calcul că devin supărat, anxios, etc.

În schimb, dacă realizez că fiecare percepe iubirea altfel, pot vorbi pe limba lui şi îl pot face să înţeleagă ce simt.

În partea a doua a cărţii Gary Chapman oferă un ghid de studiu pentru parteneri şi discuţii de grup care să îi ajute să-şi descopere limbajul de iubire principal, dar şi cum să-şi umple reciproc rezervoarele.

Deşi cartea se concentrează foarte mult pe cuplul căsători, acest concept poate fi folosit şi în relaţia mama-fiu, fiu-mamă, tata-fiu, prieteni, etc.

*Acest articol face parte din provocarea “Citeşte 1 Carte pe Săptămână”

Autor&Titlu: Gary Chapman – Cele cinci limbaje ale iubirii – Cum sa-ti exprimi fata de partener implicarea trup si suflet
Editura: curtea veche

Cristian Ciuberea


Cristian Ciuberea este unul din fondatorii TopHabits.ro. Este interesat de potenţialul uman şi cum anume îl poţi trezi pe uriaşul din tine, considerând că după ce reuşeşti să faci asta, restul e optimizare.

Your Signature

related posts:




Leave a Reply:

Your email address will not be published. Required fields are marked

  1. Este o carte genială. Pe care o înţelegi din cuprins şi poţi învăţa încă de acolo ceva, şi pe care o înţelegi şi mai bine atunci când o citeşti în întregime. Mă bucur că aţi ales-o pentru blog!

  2. Cum zice si Monica, cartea este extraordinara. Am citit cartea in engleza cu foarte mult timp in urma si am gasit foarte fascinant aceasta categorizare a limbajului iubirii.
    Am facut si niste cercetari si experimente cu ceea ce am invatat din carte si am descoperit ceva extraordinar: toate cele 5 limbaje ale iubirii se pot invata! Chiar daca ramin anumite preferinte, totusi prin exercitiu si celelalte se pot “simti” – si manifesta – ca declaratii de iubire. Interesant este ca inainte de a ajunge la o intelegere si folosire integrala a celor cinci limbaje, toate testele psihologice au aratat ca eu actionez logic si mai putin creativ. Dupa ce am exersat sa iubesc pe toate caile, testele aratau o echilibrare, am devenit mai creativa!
    Am facut si un studiu de personalitate in prisma acestor limbaje: Isus, conform Bibliei crestine Fiul lui Dumnezeu. Am vrut sa stiu prin ce limbaj a iubit Isus lumea, pe oameni. Rezultatul a fost fascinant, dar nu surprinzator:am descoperit ca El a iubit prin toate cele cinci! Nu poate nimeni sa spuna ca nu se simte iubit de Dumnezeu, indiferent prin ce limbaj intelege iubirea. Poate intereseaza pe cineva acest studiu.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Get in touch