Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

Salturile în necunoscut

Salt în tandem

Gata, acum ieşim. Scoate întâi piciorul stâng. Apoi cel drept.”

M-am uitat în jos spre muşuroiul care era oraşul văzut de la 3000 de metri şi nu arăta prea atrăgător – jos pe pământ parcă era mai sigur. Instructorul continua să-mi spună ce să fac, eu mergeam însă din rutină, ne explicase jos ce trebuia să fac şi cunoşteam paşii pe de rost: un picior, celălalt, corpul parţial pe scara avionului, iar apoi poziţiile succesive pentru salt.

Câtă vreme avionul urcase, m-am simţit confortabil. Povesteam cu toţii, glumeam, râdeam, ne făceam semn cu mâna. Apoi când ne-am apropiat de altitudinea de salt şi a deschis uşa, a venit primul val. La deschiderea uşii a intrat aerul biciuindu-mă peste faţă. Nu mai era confortabil şi am început să mă întreb ce naiba căutam acolo. Când am început să ne mişcăm spre uşă, starea de uşor inconfort s-a transformat într-o uşoară nesiguranţă. L-am întrebat dacă sigur a prins cataremele corect, m-a asigurat zâmbind că totul este în regulă.

Apoi când a venit momentul să ies fizic din avion, nesiguranţa a depăşit complet stadiul de inconfort şi a devenit teamă. Sub mine vedeam abisul în care aveam de gând să sar. Mental nu avea nici un sens, trebuia să mă opresc! Şi atunci s-a produs declicul, am făcut singurul lucru care mi-a trecut prin gând ca fiind valabil: am renunţat să mă mai gândesc dacă e bine sau nu, am luat decizia şi m-am abandonat. Pur şi simplu m-am abandonat complet şi am avut încredere că sunt pe drumul cel bun.

În continuare am căzut, ne-am învârtit, am planat, am admirat oraşul, iar în final am aterizat în siguranţă jos. A fost fantastic, o senzaţie de neuitat să pluteşti în aer. În viitor vreau să o repet.

De multe ori când vine momentul efectiv în care luăm decizii inconfortabile, legate de şcoală, job, carieră, relaţii  simţim nesiguranţă, incertitudini. Unii îi spun fluturi în stomac, alţii emoţii, alţii teamă, frică sau ezitări. E acelaşi lucru: trebuie să părăseşti zona confortabilă în care te afli. Este confortabilă şi sigură, deşi te face să suferi. Sau te limitează în aceleaşi situaţii şi emoţii. Oricum ai lua-o nu te simţi bine să o părăseşti – măcar ştiai în ce te afli, iar acum sari într-un necunoscut pe care nu îl înţelegi şi nu ai siguranţa unde te duce.

Ce facem când trebuie efectiv să ne depăşim zonele de confort şi nu avem curajul să o facem? Pune-ţi pe o foaie de hârtie motivele pentru care doreşti schimbarea, reciteşte-le cu atenţie şi ia decizia într-un fel sau altul. Iar apoi când simţi teama de schimbare, pur şi simplu fă-o. Când apare ezitarea – sari. E posibil şi să nu iei mereu deciziile cele mai inspirate când eşti în astfel de momente, dacă însă nu tragi la poartă, nu ai cum să dai gol. Mark Twain spunea cândva “Peste douăzeci de ani vei fi mult mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut, decât de cele pe care le-ai făcut.” Poţi alege ca mai târziu să regreţi că niciodată nu ai avut curajul să sari sau uneori să te loveşti când sari.

Mulţi oameni renunţă pe drum să îşi depăşească zonele de confort, construindu-şi în propria minte sute de motive pentru care nu va funcţiona şi dezastre care vor rezulta prin părăsirea confortabilului. De obicei nu se va întâmpla aşa. Adrian Soare spunea într-un post recent al său “În 9 cazuri din 10 nu se va întampla lucrul ăla rău de care ţi-e teamă.” Poţi să îţi asumi riscul a unei greşeli printre multe decizii înţelepte sau să rămâi toată viaţa în zona de confort şi să nu faci nici o greşeală. Alegerea este a ta.

sursa FOTO