.st0{fill:#FFFFFF;}

Cărţi

Sonja Lyubomirsky – Cum să fii fericit

 September 27, 2010

By  Andrei Boar

Cum am avut ocazia, cum am cumpărat cartea Cum să fii fericit, scrisă de Sonja Lyubomirsky. Nu titlul m-a atras; sunt pline librăriile de cărţi ce-ţi promit fericirea eternă. În plus, nici acum după ce am terminat de citit cartea nu ştiu cum să pronunţ Sonja Lyubomirsky.

Ceea ce m-a atras, a fost subtitlul cărţii: o abordarea ştiinţifică pentru a avea viaţa pe care ţi-o doreşti. Nu căutam neapărat paşii spre fericire, deşi întotdeauna e loc de mai multă fericire, ci eram mai degrabă interesat de studii ştiinţifice care s-au făcut în acest domeniu. Iată ce spune Dan Gilbert despre carte:

“Toată lumea are o părere referitoare la fericire şi, din nefericire, multe dintre aceste persoane scriu cărţi. În sfârşit avem o carte de autoeducare scrisă de un reputat om de ştiinţă, ale cărui sfaturi se bazează pe cele mai bune informaţii de natură practică. Şarlatanii, aşa-zişii înţelepţi şi acei guru New Age ar trebui să fie îngrijoraţi, iar noi, ceilalţi, ar trebui să fim recunoscători. Lucrarea de faţă este inteligentă, amuzantă şi interesantă şi, spre deosebire de celelalte cărţi asemănătoare, se întâmplă să fie şi adevărată.”

Ce anume determină fericirea?

Cred că cel mai interesant lucru pe care l-am aflat din carte, a fost că fericirea e determinată:

-în procent de 50% de factorii genetici

-în procent de 40% de de acţiunile făcute în mod intenţionat

-în procent de 10% de circumstanţele din viaţa noastră

Cred că majoritatea am spus cel puţin odată “dacă o să am aia, o să fiu mai fericit”, “dacă voi face x,z şi z o s-o duc mai bine”. Vă vine să credeţi că lucrurile după care tânjim şi suferim atât pentru că nu le avem ar face o diferenţă de doar 10% în nivelul nostru de fericire? Un iubit/o iubită, o nouă maşină, o mărire de salariu, o notă mai bună ne vor face atât de fericiţi precum credem noi.

E ca atunci când îţi iei o haină nouă şi eşti încântat de ea. În primele zile o vei purta bucuros şi mândru de ea, însă în 2-3 săptămâni nu vei mai observa nicio diferenţă. De ce se întâmplă asta? Din cauza unui factor pe care psihologii îl numesc adaptare hedonică. Pe scurt, indiferent că vom experimenta o situaţie îmbucurătoare sau nu, ne vom adapta repede la ea şi într-un anumit timp nu vom mai observa nicio diferenţă. Lucru bun, dacă stăm să ne gândim că după un accident sau un eveniment trist vom reveni în timp la nivelul de fericire pe care îl aveam  înainte.

Cele 40 de procente

Ok, după ce veţi accepta faptul că nu circumstanţele din viaţă vă vor aduce fericirea, putem trece mai departe 🙂

Probabil aţi văzut situaţii în care două persoane care experimentează exact acelaşi lucru, să aibă stări complet diferite. Unii oameni par să aibă capacitatea de a vedea viaţa în roz, pe când alţii îşi fac zile negre singuri.

Dacă 50% din fericire e determinată genetic(lucru pe care nu-l putem schimba), iar 10% de către circumstanţe(aduc fericire pe termen scurt, nu prea are rost să ne irosim viaţa fugind după ele), e clar că răspunsul la fericire o să fie cele 40 de procente.

Cele 40 de procente sunt modul în care alegem să privim viaţa. În urma unui test pe care îl găseşti în carte, vei afla care sunt cele 4 activităţi care te ajută să-ţi creşti nivelul de fericire.

Aşa cum am spus de mai multe ori, optimismul sau fericirea e ceva pentru care trebuie să exersezi. Şi cartea oferă în funcţie de personalitatea fiecăruia uneltele necesare prin care poţi să fii  mai fericit, precum exprimarea recunoştinţei, cultivarea legăturilor sociale, trăirea în prezent ş.a.m.d. O carte pe care o recomand cu plăcere 🙂

Autor&Titlu:  Sonja Lyubomirsky – Cum să fii fericit

Editura:  Amsta Publishing

Varianta în limba engleză o găsiţi aici

Andrei Boar


Your Signature

related posts:




Leave a Reply:

Your email address will not be published. Required fields are marked

  1. Daca as fi vazut cartea in librarie, cu siguranta nici nu m-as fi apropiat de ea, nu citesc asa ceva:) Prezentarea ta m-a determinat sa gandesc altfel: interesanta o astfel de abordare stiintifica a problemei. Cred ca merita cumparata,in ciuda” circumstantelor “:)

  2. Interesante procentele si abordarea stiintifica.

    Am mai citit si eu o astfel de carte, tot despre fericire si cu o abordare stiintifica – cu multe experimente explicate care te fac sa vezi altfel o astfel de carte care iti promite fericirea:
    Stefan Klein – Formula fericirii http://www.bookblog.ro/x-gabriel-mirea/formula-fericirii-minunatele-descoperiri-ale-neuropsihologiei-de-azi/

    Eu am primit-o la o conferinta de la doamna Aurora Liiceanu care ne-a recomandat-o cu multa caldura.

    Enjoy reading!

  3. BUNA,
    tare mult as vrea sa am si eu formatul audio al cartii si de asemenea nu am acces la el.Poate poti sa imi trimiti si mie te rog frumos !
    Multumesc

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Get in touch