Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

Stanislav Grof – Revolutia constiintei

Revoluţia conştiinţei e o discuţie extraordinară între trei dintre cele mai frumoase minţi ale timpului nostru. E o discuţie spirituală în ceea ce priveşte schimbul de idei, tolerantă în modul de abordare, strălucitoare în intenţia de a ne trezi conştiinţa.

La această discuţie au luat parte:
Stanislav Grov, unul dintre întemeietorii psihologiei transpersonale, un pionier în domeniul explorării moderne a tărâmurilor conştiinţei, cunoscut pentru a fi redesenat cartografia psihicului omenesc incluzând în aceasta domeniile perinatale şi spirituale

Peter Russel, un fizician teoretician strălucit, format în sălile de conferinţă de la Cambridge unde a studiat cu Stephen Hawking, fiind în acelaşi timp un căutător spi­ritual care a călătorit în India pentru a studia filosofia orientală şi a practica meditaţia, reuşind o profundă sinteză personală a misticului şi ştiinţificului, autor al cărţii De la ştiinţă la Dumnezeu şi

Ervin Lazlo, nominalizat de două ori la Premiul Nobel pentru pace, considerat cel mai reprezentativ exponent al filosofiei sistemelor şi al teoriei evoluţiei geneale, cunoscut pentru activitatea în dome­niul futurologiei şi al managementului, autor al cărţii Transformarea cuantică.

Cei trei se întâlnesc în acest dialog inedit pentru a reflecta asupra şanselor de pace în lume, asupra modului în care se schimbă societatea şi asupra transformărilor de care suntem direct răspunzători. Evaluează rolul artei, ştiinţei şi educaţiei în acest proces, iau în discuţie valori, scopuri şi perspectivele asupra lumii, dezbat despre religie, spiritualitate şi, mai presus de toate, despre conştiinţă – pentru că starea conştiinţei noastre este problema-cheie.

Mi-a plăcut foarte mult ideea conform căreia pentru mulţi dintre noi, identitatea e dată de proprietăţile pe care le posedăm, de ceea ce facem, de părerile altora, de statutul social, de rolurile pe care le jucăm în viaţă, de meseria pe care o avem, de credinţele noastre, chiar şi de maşina pe care o conducem.

Această abordare are un mare defect. Un sentiment al identităţii care rezultă din ceea ce avem şi ceea ce facem este foarte fragil. Dacă lucrurile care ne determină identitatea se schimbă(iar întrebarea nu e dacă se vor schimba, ci cât de repede şi în ce fel), s-ar putea să fim în pericol. Tradiţiile spirituale ne spun că trebuie să descoperim un eu mult mai prfodund pentru a ne găsi adevărata identitate. Numai atunci vom descoperi adevărata libertate.

E o carte foarte interesantă, mai ales pentru că îţi oferă noi perspective asupra devzoltării personale, evoluţiei umanităţii şi binenţeles, asupra conştiinţei.

Greşim dacă ne gândim că noi trebuie să îi schimbăm pe ceilalţi. Acest lucru ne face să credem că suntem speciali şi ne pune într-o poziţie de conducere, de control. Toţi suntem în aceaşi situaţie. Cea mai importanta întrebare pe care trebuie să ne-o punem este:

Cum pot face ca acţiunile mele să faciliteze schimbarea mai eficient?

Ken Wilber

Titlu: Revoluţia conştiinţei
Autori: Stanislav Grof, Peter Russel, Ervin Lazlo
Editura: Elena Francisc