Tophabits

Dezvoltare personala de la A la Zen

Trezeşte copilul din tine :)

Azi e o zi specială pentru piticoţi: 1 iunie. Cu toţii am fost copii, unii încă mai cred că sunt, iar amintirea vremurilor din copilărie pare mai vie şi mai dragă decât ziua de ieri.

Pentru ziua de azi, v-am pregătit un articol despre copilărie pe care l-am scris acum un an. Pentru că e mai vechi, s-ar putea ca unele păreri să mi se fi schimbat uşor. Deasemenea la sfârşitul articolului aveţi un filmuleţ drăguţ. Dacă mai aveţi şi voi filmuleţe cu copii, sau pur şi simplu amintiri din copilărie pe care vreţi să ni le împărtăşiţi, ni le puteţi lăsa într-un comentariu.

“De nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.”
Iisus

Din nou copil

Duminica trecută, primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în Cluj a fost să-mi cumpăr un şampon nou. Celălalt se terminase, iar dacă nu-mi cumpăram atunci, ştiam foarte bine că banii se vor îndrepta spre alte surse.
Motivul pentru care scriu aici de un şampon e următorul: când l-am inaugurat, mirosul său a avut efectul madlenei înmuiate în ceai din cartea lui Proust. Eram copil din nou. Şi acest fapt a reuşit să mă ţină treaz până pe la două noaptea rememorând detalii din trecut.
A doua zi m-am trezit cu o senzaţie nouă. Nu ştiu de ce, dar primul gând a fost că trebuie să învăţ să fiu din nou copil. Îmi repetam într-una că “Trebuie să adopt modelul comportamental al copilului.”

Am uitat ce înseamnă “a fi copil “

Îi ştiţi pe oamenii ce spun că au rămas copii? Se înşeală. Şi fac acest lucru pentru că neglijează multe trăsături ale copilului. A fi copil nu se rezumă doar la a fi vesel(nu toţi copiii sunt veseli). E mai mult decât atât.

Starea de a fi copil e atât de complexă încât nici măcar nu ne dăm seama. Copilul se joacă de-a mama şi de-a tata. Noi nu ne putem juca de-a copilul. Şi uite aşa suntem situaţi pe-o treaptă inferioară copilului.

Atributele copilăriei

O săptămână întreagă m-am gândit la copilul care am fost. Aşa ceva n-am mai păţit. Dincolo de asta, a fost interesant că nu m-am rezumat doar la simple rememorări de evenimente, ci mai degrabă la senzaţiile pe care le-am avut fiind copil.
Doar aşa am putut găsi o parte din bucăţile care lipseau din puzzle. Nu spun că sunt toate, dar acestea sunt trăsăturile care îl caracterizează pe copil şi pe care vreau să le discut:

Inocenţa. Ne-am pierdut inocenţa când am preferat amarul berii în locul gustului dulce din suc, cu primul sărut franţuzesc, cu primul film porno văzut, cu prima înjurătură, cu prima răzvrătire datorată egoismului, cu primul fund pipăit etc. Ne gândim prea mult la sex. Copiii nu observă bunoacele. Nu cataloghează fetele “cu asta mi-aş trage-o, cu asta nu”. Copiii nu sunt porci. Fetiţele de la grădiniţă nu se îndrăgosesc de bani, ci de nişte ochi, de un fel de a fi. Mai putem fi noi inocenţi? Dacă am putea renunţa la materialism, dacă am începe să nu mai cucerim, ci să aşteptăm să apară cineva cu adevărat special, dacă am preţui mai mult. Probabil.

Jocul. La joc am renunţat demult. Jocul e un fel de dans. Însă dansul l-am păstrat. Dansul nu te face neapărat absurd. Jocul te face. La 20 de ani, să te joci de-a v-aţi ascunselea poate părea absurd. Tu te vei simţi absurd. În plus, ţi-ai pierdut partenerii de joacă şi nepăsarea de ce poate să spună lumea.

Puterea de a accepta. Copil fiind am mers la grădiniţă şi la şcoală. M-am trezit la şapte, dar nu ţin minte o secundă în care să mă fi supărat pentru asta. Niciodată nu mi-am pus întrebarea: “De ce trebuie să fac asta? De ce trebuie să stau la şcoală?” Erau lucruri care existau de când lumea. Nu mi-am pus niciodată întrebări. Şi eram mulţumit. Acum mă întreb de ce naiba trebuie să mă trezesc dimineaţa. De ce trebuie să fac conspecte ş.a.md. Şi lucrurile astea îmi strică ziua. Dacă am accepta că unele lucruri trebuie făcute pentru că aşa trebuie, o mare parte din nefericirea noastră ar fi din start evitată.

Credinţa. Odată am vrut să-mi fac o casă în pământ cu un prieten. De câte ori mă întâlnesc cu el râdem când ne amintim de ispravă. Însă atunci era un lucru posibil. Nu ne-am gândit o secundă despre materialele necesare, despre riscurile la care ne expunem ş.a.m.d. La un singur lucru ne gândeam în timp ce săpam din zor: cât de grozav va fi. Acum ne e frică să facem ceva din teamă că vom eşua. Ne gândim doar la riscuri. Şi de multe ori renunţăm să facem ceva din cauza unui posibil eşec.

Nepăsarea. Foarte rar mă gândeam la viitor când eram copil.Şi doar atunci când aşteptam o excursie sau ceva plăcut. În rest, n-am dus niciodată grija zilei de mâine. Acum, 50% din gândurile zilnice se referă la un viitor incert şi nesigur. Cum să observi lucrurile din jur, cum să trăieşti clipa, când tu te gândeşti întotdeauna la viitor?

Iertarea. Orgoliile ne macină. Putem ierta, însă n-o facem pentru simplul motiv că nu vrem să facem primul pas.Copil fiind, îmi amintesc că mă împăcam cu o simplă strângere de mână. Simplu, fără complicaţii.

Cântecul. Unii îl mai păstrăm, însă cu cât înaintează în vârstă, oamenii fredonează tot mai puţin. Nu mai simt nevoia să cânte. Uitaţi-vă la părinţii voştri. Cât de des fredonează?

Mirarea. Lipsa experienţei ne-a dat ocazia multor “prime dăţi”. Primul bileţel de dragoste trimis, prima strângere de mână, prima bătaie, erau lucruri care ne făceau să ne mirăm. Ne miram când vedeam un avion pe cer. Azi nu mai observăm lucrurile astea. Credeţi că aţi experimentat tot? N-aţi gustat nici 5% din ce vă poate oferi viaţa. În schimb, vă închideţi în lucrurile pe care le cunoaşteţi şi nu mai faceţi nimic nou. De aici rezultă o mare parte din sărăcia vieţii: lipsa lucrurilor noi.

Revenirea la copilărie

Mai putem redeveni copii? Să ne regăsim inocenţa, creativitate şi pofta de a trăi? Probabil. Însă e destul de greu. Ne expunem la o grămadă de lucruri.

Ca adulţi, noi interacţionăm cu oameni de aceeaşi vârstă. Dacă ne-am comporta ca nişte copii, lumea ne-ar privi cu alţi ochi. Ar fi ironică sau poate ar profita de bunătatea noastră. Am fi altfel. Lumea nu priveşte cu ochi buni oamenii altfel.

Merită să redescoperi copilul din tine? Eu zic că merită. O lume de copii ar fi ideală. Însă calea către copilul din tine e grea şi presupune renunţarea la multe lucruri. Poate ar trebui să ne căutăm diafilmele la are ne uitam odată, să recitim cărţi de copii, să râdem şi să ne jucăm mai mult.

Little Man, the way girls are!

Mai jos aveţi un filmuleţ simpatic cu un băiat ce încearcă să descopere cum sunt fetele:

Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul. (Lucian Blaga)