7

Tu cât de mult dormi?

Când am devenit student, mi-am schimbat complet stilul de viaţă. Noţiunile despre muncă, timp liber, interacţiune socială ş.a.m.d mi s-au schimbat pe rând. Şi era normal ca şi orele de somn să mi se schimbe, lucru care a avut consecinţe directe asupra programului din timpul zilei.

Prejudecăţi despre somn

Sunt mai multe lucruri care ne determină să nu dormim suficient. După mine, cele mai frecvente prejudecăţi despre somn ar fi următoarele:

“Nu-ţi dormi viaţa!”

Sunt sigur că ai auzit cea mai tâmpită vorbă despre somn: “nu-ţi dormi viaţa”. Probabil ai spus-o cândva, eu cu siguranţă am făcut uz de ea în timp ce trăgeam de un prieten să se dea jos din pat şi să mergem să chefuim.

“Ai putea rata multe lucruri!”

În primul an de facultate observam că în timpul zilei nu se petrecea mai nimic interesant: cursuri, ceva laboratoare, pierdut vremea prin cămin şi cam atât. Noaptea însă începea distracţia. Aveai sentimentul că abia atunci începea ziua. Atunci apăreau băutura, fetele, şi colegii mai bine-dispuşi.

“Somnul îţi strică productivitatea!”

Uneori mă apucam de un lucru şi mă ţineam de el până îl terminam. Când se întâmpla asta şi mă uitam la ceas, observam că era deja 4 dimineaţa. Nu-mi părea rău, pentru că aveam impresia că somnul mi-ar fi stricat elanul.

“Somnul îţi strică creativitatea!”

Blogul personal l-am pornit în liceu. Era un blog orientat de multe ori spre creaţie şi aveam impresia că noaptea sunt cel mai creativ. Ascultam muzică toată noaptea şi scriam întruna. Un obicei destul de nesănătos dacă mai pui că la ora 7 trebuia să fiu în picioare şi să merg la şcoală.

Necesitatea somnului

Cu siguranţă sunt mult mai multe beneficii ale somnului. O să enumăr câteva, mai importante:

Creşterea performanţei: Ai nevoie de somn ca să gândeşti mai clar şi să reacţionezi mai repede.

Îmbunătăţirea memoriei: Deşi dormi şi corpul ţi se odihneşte, creierul procesează evenimentele din timpul zilei făcând conexiuni între ele lucru ce îmbunătăţeşte memoria.

Îmbunătăţirea stării: Lipsa somnului te poate face iritabil în relaţiile cu ceilalţi, în special dacă eşti la vârsta adolescenţei. În plus, lipsa somnului duce la depresie.

Îmbunătăţirea sănătăţii: Studiile arată că  evitarea somnului duce la creşterea tensiunii şi colesterolului, lucruri care nu fac deloc bine inimii.

Pe scurt, lipsa somnului duce la scăderea calităţii vieţii. Aşa că oricât ai spune că nu vrei să-ţi dormi viaţa, defapt ceea ce faci tu în timpul zilei e mai puţin decât ai fi în stare să faci.

Schimbă-ţi programul şi odihneşte-te!

Spuneam în acest articol despre confort că intenţionez să schimb nişte lucruri în viaţa mea. Unul dintre aceste lucruri este şi programul de somn. Am observat că dacă pierd constant nopţile, automat pierd şi şansa de a mai face ceva în timpul zilei. După o noapte pierdută nu mai sunt în stare să merg la şcoală, iar dacă merg sunt tot obosit şi plictisit. Aşa că am început de vreo două săptămâni să dorm cât trebuie: 7-8 ore pe zi.

La început a fost mai greu. Oricum, dacă vrei să începi din nou să dormi cât e necesar îţi dau câteva sfaturi:

1. Fă-ţi un program de dormit. Citeam undeva că adulţii au nevoie de 8 ore de somn. Acum, poate ar reuşi să trăiască şi cu 7 ore, însă eu mi-am propus să dorm zilnic minim 8 ore. Ştiu că trezindu-mă la 7 dorm mai mult de 8 ore, însă pe viitor vreau să încep să mă trezesc mai devreme aşa că voi avea din ce somn să tai fără să-mi stric sănătatea. Fixează-ţi o oră la care să te culci şi una la care să te trezeşti.

2. Planifică-ţi ziua. Planifică-ţi ziua astfel încât să nu mai ai treburi la ora la care trebuie să te pui în pat. Eu întotdeauna mai aveam ceva de făcut, însă mă opream pur şi simplu din lucru şi mi-l reluam a doua zi. După câteva zile am început să îmi planific treburile în aşa fel încât să nu mai am nimic de facut în jurul orei 22.

3. Nu fă efort fizic înainte cu 5-6 ore de ora de dormit. Mulţi cred că dacă bagi nişte flotări înainte de somn, te vei obosi şi vei adormi mai repede. Logic, nu? Ei bine, nu:  dacă faci efort fizic chiar şi cu 3 ore înainte de somn, vei adormi mai greu. Efortul fizic îţi stimulează inima, creierul şi muşchii. Devii mai alert, lucru de care nu ai nevoie în momentul în care te bagi în pat.

4. Evită băuturile alcoolice. Acest lucru e ca şi cu efortul fizic. Păi dacă bei, n-ar trebui să cazi rupt în pat? Hai să discutăm:

Ori bei vreo două beri şi într-adevăr adormi, urmând să te trezeşti pe la 3 noaptea perfect odihnit şi fără somn. Am păţit-o. Nu vrei asta 🙂

Ori bei zdravăn şi ţi-e rău toată noaptea sau măcar până adormi. Am păţit-o şi pe asta şi deşi dormi mai mult decât în primul exemplu, nu recomand nici chestia asta.

5. Evită mesele copioase înaintea somnului. Somnul e momentul în care corpul ţi se odihneşte şi n-ai vrea deloc să îl pui la lucru. Aşa că nu-ţi pune stomacul la muncă când de fapt vrei să dormi.

6. Nu dormi prea mult în amiază. Somnul de amiază e destul de benefic, mai ales dacă eşti într-o perioadă în care înveţi, cum ar fi sesiunea. Dacă bagi un somn de o oră după câteva ore de citit cursuri, crede-mă: vei reţine mai bine lucrurile citite. Însă nu exagera: o oră, o oră şi jumătate e un timp suficient ca să te odihneşti în amiază. Preferabil ar fi să dormi cu 5-6 ore înaintea somnului de noapte ca să nu te trezeşti că la ora de culcare nu mai ai somn.

7. Fă-ţi un ritual înaintea somnului. Poţi să faci un duş fierbinte, să asculţi nişte muzică sau să citeşti o carte. Ceva relxant ca să te pregăteşti pentru somn.

Pentru că în 2 săptămâni vine sesiunea, mi-am propus un lucru: nu mai pierd nopţile învăţând, ci dormind. S-ar putea să nu-mi meargă, însă o să încerc. Vreau să văd diferenţa.

Mă pregătesc de pe-acum punându-mă în pat la ora 22, 23 în fiecare seară. Deocamdată e destul de greu pentru m-am învăţat cu un program de pasăre de noapte. Însă după două săptămâni de dormit minim 8 ore pe zi văd diferenţa:

  • merg la mai multe cursuri
  • nu mai sunt anemic în timpul zilei
  • sunt mai atent şi memorez mai repede
  • fac mult mai multe lucruri în timpul zilei decât înainte
  • mă trezesc mai devreme şi mai uşor ca înainte

Tu la cât de bagi în pat? Te-ai gândit câte ore dormi în fiecare noapte? Sunt foarte curios dacă ai o oră fixă la care bagi în pat sau aştepţi să-ţi termini treburile ca să te pui la culcare. Poate nu realizezi încă, însă dacă ai nişte zile proaste s-ar putea ca nu ghinionul să fie de vină, ci lipsa somnului. Somn uşor 😀

sursa FOTO

Andrei Boar
 

Click Here to Leave a Comment Below 7 comments
Stefan Murgeanu - May 19, 2010

am observat că dacă mă culc mai devreme (între 22 şi miezul nopţii), mă trezesc mai odihnit, chiar dacă dorm acelaşi nr de ore… ai idee de ce? merci 🙂

Reply
Ilinca Sălăgean - May 19, 2010

uite un lucru interesant: corpul uman se odihneste cel mai bine inainte de miezul noptii. Nu stiu sa iti spun exact de ce, dar eu intotdeauna tin cont de asta cand am mult de lucru si mai bine dorm acele ore, pentru a ma trezi mai de dimineata.

Un alt lucru pe care l-am aflat in momentul in care am donat sange este ca pana la ora 11-12 dimineata corpul deja oboseste chiar daca nu faci ceva activitate care sa te oboseasca în mod deosebit. Aacesta era motivul pentru care mi s-a facut rau 😀 si mi s-a recomandat sa merg mai devreme alta data la donat de sange.

Deci corpul are un ritm al sau de functionare, care nu prea tine cont de activitatile tale zilnice. Un somn sănătos începe devreme (ora 22) și termină devreme (ora 7-8).

Reply
Zamfir - May 19, 2010

Off-topic: Blogmeet CUA 3 se va desfăşura sâmbătă, 22 mai, la orele 16, la Restaurantul Andrei din Câmpia Turzii. Pentru detalii, citiţi http://zamfirpop.com/blog/2010/05/19/sa-mergem-la-andrei şi postaţi comentariu.

Reply
Costi - May 19, 2010

am auzit si eu teoria cu somnul de la 22 la 24 ca e cel mai oke; am si testat o si a fost bine dar au fost si zile in care n-am simtit diferenta. Citisem undeva ca daca dormi multiplu de 105 minute te ridici tot timpul odihnit; la asta e mai greu cu ‘cronometrat-ul’ somnului ;))

Reply
Cristi Pavel - March 6, 2011

De obicei am observat ca ideal e sa ma bag in pat la 12 si sa fiu in picioare la 7.

Dar, nu intotdeauna, imi termin treburile si ma bag si pe la 12:30, si cred ca se simte acea jumatate de ora.

Iar in legatura cu somnul de dupa masa, il fac sa varieze intre 20-30-45 de minute. Daca il las mai mult intru intr-o stare adanca de somn si mi-e mult mai greu sa ma ridic din pat. De aceea, dupa masa, fac siesta de 20 de minute.

Stau intins pe spate, nu pe burta ca sa presez organele interne, si cu ochii inchisi. E ca o resetare a mintii.

Reply
Dan - September 15, 2011

Salut
Cu somnul e un lucru foarte interesant.
Fiecare minut dormit iniante de 12 echivaleaza cu 2 min de dupa aceea.
Esential este timpul dormit pana in ora 3 dimineata cand au loc toate procesele
reparatorii in corp. Una e sa dormi 5 ore pana la 3 (22-03) si alta 2 ore (1-3).
Somnul dupa ora 3 are foarte putine beneficii si este in esenta o stare de veghe
in cele mai multe cazuri cu vise intense si uneori obositoare.

Pentru cei care vor sa evolueze rapid – recomand trazitul la ora 5 dimienata.

2 articole detaliate aici: http://www.danluca.ro/?p=109

Spor si sa ne vedem de dimineata!

Dan

Reply
Alexa - June 28, 2014

Acestea sunt lucruri foarte importante de care ar trebui sa tinem cont majoritatea dintre noi. Sunt prea putini insa care il pot respecta si asta din cauza vietii pe care o ducem. Serviciu -munca, acasa- munca ( facut mancare, curatenie, etc.), mai ales in cazul femeilor.

Reply

Leave a Reply: