Paulo Coelho spunea în Alchimistul că atunci când eşti copil ştii exact ce vrei să te faci. Nu pot să-i dau dreptate în totalitate, pentru că atunci când eram mic vroiam să fiu Saber Rider, Power Rangers şi Tortues Ninja. În povestea lui Peter Pan, când unul dintre copii este întrebat “ce vrea să devină”, acesta răspunde prompt “vreau să fiu pirat!” Dacă ne luăm după Coelho, trebuie să lucrăm la visul nostru de a deveni piraţi. 🙂
Nu cred că ştii de mic ce vrei să faci. Viaţa ta nu e bătută în cuie: crezurile, valorile şi priorităţile tale se schimbă odată cu trecerea anilor. Însă consider că trebuie să redevii copil ca să descoperi ce vrei să fii, mai ales dacă nu te simţi împlinit în domeniul în care activezi, dacă nu ţi-ai descoperit pasiunea.
Ce înseamnă să redevii copil? Nu înseamnă să te porţi copilăros, ci să îţi aduci aminte cum te simţeai şi cum vedeai lumea atunci când erai mic. Înseamnă să visezi, să crezi că totul este posibil, să simţi că eşti în stare să înveţi şi să faci orice, să fii curios şi să experimentezi cu lumea din jurul tău fără frică.
Să redevii copil înseamnă să gândeşti cum gândeai până a început viaţa să te calce în picioare, până când a trebuit să te duci la şcoală, a trebuit să îţi găseşti un job, a trebuit să te conformezi aşteptărilor celor din jur.
Mai mult ca sigur că a existat un punct în viaţa ta până unde a fost ok să nu ştii ce vrei să faci. Asta se întâmplă undeva până dai la liceu. După aia, lumea trebuie să te pună în “cutiuţe” cu diverse etichete, ca să ştie cum să se poarte cu tine. Eşti un avocat, eşti un economist, eşti un doctor, eşti un inginer. Lumea începe să te judece după respectivele tipare şi oarecum te pedepseşte dacă nu te încadrezi în acel tipar. Şi atunci te schimbi, te limitezi; parafrazând, atunci observi că meseria pe care o deţii ajunge să te deţină.
Lucrul ăsta e valabil şi în cazul cercurilor sociale, ele au o influenţa asupra ta mai mare decât ai vrea tu să-ţi admiţi. Îţi place să faci un lucru, dai de oameni pasionaţi din acelaşi domeniu, iar atmosfera din acel cerc social îţi consolidează atât pasiunea cât şi felul de a fi. E o sabie cu două tăişuri, trebuie să ai un grad mare de conştientizare, să-ţi dai seama dacă acest lucru te ajută sau te trage în jos.
Scriam într-un articol anterior cum că emotiile sunt baza pasiunilor tale. Când eşti copil, vezi un lucru la cineva, un anumit tipar de comportament, îţi place şi începi să imiţi. De ce îţi place? Pentru că te face să te simţi într-un anumit fel. Ce anume vrei să simţi? Care sunt activităţile care te fac să te simţi în acel mod? Ce generează emoţii puternice în tine? Ce te face să plângi? De ce te face să plângi?
Poţi să găseşti inspiraţie oriunde în jur: în muzică, filme, cărţi pe care le citeşti, oameni pe care-i cunoşti, chiar şi într-un clip de pe YouTube. Important e să nu te limitezi, să nu ţi se pară ciudat felul în care cauţi, să nu ţi se pară ciudat răspunsul la care ajungi.
Evenimentele majore din viaţa ta te pot face să-ţi schimbi planul. Câteodată, obiectivul care te motiva să mergi mai departe ţi se pare că nu mai merită urmat. Cel mai important e să rămâi “vero” cu tine însuţi, să-ţi simţi cele mai adânci dorinţe, să le pui în acţiune şi să fii precum un copil care nu uită niciodată să viseze.
Ce ai face daca timpul si banii nu ar fi o problema pentru tine este intrebarea la care daca vei raspunde iti descoperi pasiunea.
Cand eram mici aveam o groaza de “probleme” dar nu aveam problema banilor si a timpului, poate de asta e bine sa fim copii cand e vorba de descoperirea pasiunilor nostre.
Consider ca intrebarea asta te ajuta cand ai de ales intre 2 optiuni, x si y, intre ceva ce vor cei din jur sa faci, care poate fi o sursa de venit sigura, si ceva ce iubesti sa faci, care poate fi o sursa de venit nesigura. E un punct de pornire, stii ce nu vrei sa faci, si cel mai probabil asta e ceea ce faci acum, insa nu cred ca iti descopera pasiunea. 🙂 Voi ce ziceti?