Vladimir Nabokov (n. 23 aprilie 1899 – d. 2 iulie 1977) se definea pe sine ca fiind un „scriitor american, originar din Rusia, educat în Anglia, unde a studiat literatura franceză înainte de a pleca în Germania pentru 15 ani”. S-a născut la Sankt Petersburg într-o familie foarte cultivată, stăpânind încă din copilărie limbile germană, franceză şi engleză. Deşi „Lolita” e cel mai răsunător roman pe care l-a scris, „Masenka” e romanul pe care, după propriile-i mărturisiri, l-a iubit cel mai mult.
A mai scris: „Apărarea Lujin”, „Pnin”, „Invitaţie la eşafod” ş.a.m.d.
Se trezea între 6 şi 7 dimineaţa. Rămânea întins în pat revizuind şi plănuind în minte lucrurile ce le avea de făcut în ziua respectivă. La ora 8 urma bărbieritul, apoi se punea pe scris până la 10 şi jumătate.
Prima jumătate de oră de relaxare era micul dejun împreună cu soţia sa, Vera. Pe la ora 11 făcea o baie fierbinte ţinându-şi deasupra capului un burete îmbibat în apă. Apoi urma o plimbare cu soţia sa pe lângă lac după care urma un prânz modest şi-un somn de două ore. După ce se trezea, scria până la ora şase şi jumătate. Urma apoi o plimbare până la chioşcul de ziare, iar la ora şapte lua cina. Nu lucra niciodată după cină, preferând să se joace Scrabble cu soţia sa pentru o oră, două. Apoi citea în pat periodice sau romane trimise de editori.
Între unsprezece şi miezul nopţii urma obişnuita luptă cu insomnia. Vara, când alerga vreo 15 mile să prindă fluturi, dormea chiar mai rău.
Pasionat de sportul minţii, îi plăcea să compună şi probleme de şah. Publicarea unora dintre ele în Sunday Times i-a adus mai multă plăcere decât tipărirea primelor sale poezii în Sankt Petersburg.
N-a învăţat niciodată să dactilografieze preferând să scrie de mână pe mai multe fişe. Astfel putea să scrie scene non-secvenţiale şi să aranjeze fişele după bunul său plac. Pentru romanul „Ada sau ardoarea” a folosit 2000 de astfel de fişe. N-a scris niciodată o carte de la început la sfârşit. Actul creator şi-l definea ca fiind un fel de „umplere a golurilor”. Prefera să scrie în picioare şi abia după ce simţea dureri în jurul gambelor se aşeza la biroul său. Când durerile ajungeau la coloana vertebrală se întindea pe un pat din cabinetul său. La vârsta de 20-30 de ani, prefera să stea toată ziua în pat fumând şi scriind, însă când s-a mutat în America(1940) a renunţat la fumat. Maşina era iarăşi un loc preferat de scriitor pentru scris.
Când citea se apuca de mai multe cărţi deodată. În momentul în care duzina de cărţi ajungea la două, trei(lucru care se întâmpla de obicei într-o săptămână) îşi procura alt teanc. Două tipuri de romane n-a preferat niciodată: cele istorice şi cele de mister. Deasemenea nu suporta cărţile compuse în mare parte din dialog. De fiecare dată când primea o carte de la un editor entuziast se uita prima dată la dialog. Dacă era prea mult, închidea brusc cartea şi n-o mai deschidea niciodată.
